Artiștii români: streaming, ceva?

Scriu rândurile astea la ora la care tocmai am cumpărat un bilet pentru streaming-ul de Crăciun al celor de la Trans-Siberian Orchestra. Concert de 90 de minute, ambele trupe reunite (cele cu care cutreieră coasta de Est și de Vest, care-s diferite din motive de fus orar).

Știți deja că am mai cumpărat un bilet și pentru Metallica. Și vă anunț de pe acum că-n martie Nightwish va porni turneul mondial cu două concerte diferite în 2 zile, streaming live într-un han/bar generat cu ajutorul realității virtuale. 25 euro vor costa cele două zile împreună, parfum. Cum să nu vezi așa ceva? Floor, nu ești tu Tarja, dar na, o să fiu acolo.

Singurii pe care doream să-i văd și am refuzat au fost cei de la U.D.O. Cu mare plăcere vărsam bani la tataie, doar că nu erau live. Era o înregistrare. Nu, mulțumesc. Vreau să-l văd reacționând în funcție de ce se petrece, nu în funcție de dublele pe care le poate face. Dai o chiflă? Las-o așa, uneori iese mai bine decât cosmetizarea.

So…

La noi nu se poate? Nu suntem și noi în 2020? Nu avem internet? Nu avem săli de repetiții sau clubușoare în care să putem pune la cale așa ceva? Desigur, la nivelul nostru, nu ne vom putea lua la trântă cu ceea ce au făcut Metallica alături de Salesforce, dar putem, puteam și putem și de acum să facem ceva pentru a nu lipsi oamenilor și pentru ca oamenii să nu le lipsească nouă.

Am să vă enumăr la primul impuls câteva nume pentru care aș vărsa cu drag din buzunar pentru un live streaming. Nu doresc să fie o listă exhaustivă, sunt sigur că sunt și alții pe care din motive legate de viteza în care scriu o să ratez să le amintesc numele, dar îmi prezint scuze și promit că voi completa imediat ce mă mai dezmeticesc. Am și eu niște ani, vorba aia, mai uit.

Celelalte Cuvinte, Compact (singurul Compact, cu Paul, nu alte megastaruri triste), Iris (cu Nelu și cu Minculescu, adică ambele Iris), Kempes, Cargo, Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, byron, Bucium, Bucovina, AG Weinberger, Florin Giuglea, Cyfer, Marcian Petrescu (aidi’ pana mea ce acustic mișto ar ieși cu bluesmanii ăștia patru sau ce chestii super ne-ar putea oferi fiecare dintre ei în parte!), Phoenix, Pasărea Rock, Rezident Ex, Timpuri Noi (cu oborocul car căldură și pe strada mea…), VH2 (nu-s sigur că mai prestează), Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, Marius Pop și desigur, putem continua.

Din altă zonă muzicală aș aminti rapid Paraziții, BUG Mafia, Deliric, Delia sau Maria Radu, dar și aici aș mai avea de completat.

Normal, pot extinde lista asta la operă, operetă, teatru, the sky is the limit.

Era să uit. Dody, pentru clipa în care va avea albumul ăla pe care-l aștept.

Câți bani aș fi dispus să dau? Destui.

Unde sunteți, dragilor? Unde ați fost? Viitorul aduce o situație în care m-aș mira ca în 6 luni să ne vină și nouă rândul să ne vaccinăm. Asta înseamnă că în continuare noi vom fi departe de scenă și scena va fi departe de artiști. De ce nu faceți ce fac și alții? Chiar nu cred că românii nu ar plăti să vă vadă live, din studio sau dintr-o sală dedicată, țara asta a început să plătească și subscripții, și achiziții și multe altele.

Și repet, nici nu trebuie să fie perfect. Nu trebuie să fie 4K. Nu cred că trebuie să fie nici HD. Cred că trebuie să fie măcar decent. Iar pentru asta nu sunt necesare cine știe ce cheltuieli.

Haideți. Eu sunt aici. Și nu numai eu.

14 thoughts on “Artiștii români: streaming, ceva?

  1. Trans – Siberian este pe 18, nu? Că văd că sunt doar biletele de 30. Foarte probabil o să mă bag și eu în streamul lor.
    Și te rog frumos, o fi Tarja mai pe voce, dar Floor are mult mai multe puncte de charisma. La mine are mai mult magnet, poate sunt eu mai slab din fire.

    Like

    1. Sunt câțiva de pe aici pentru care as plăti bilet pentru un stream decent. Nu îți trebuie avioane de tehnologie să faci asta. Poate, poate da ceva statul și la gura de artist.

      Like

    2. Yup, TSO este în noaptea asta la 3, cu stream available pentru alte 48 de ore.
      Cât despre Floor, clar charisma ei este peste a Tarjei, însă Tarja, ah… Tarja :)) You know :))

      Și da, chiar nu este nevoie de sky-rocket să faci un stream decent. Chiar nu este, cred că pot aranja unul pe bază de Digi fără să am mari probleme. Dar na…

      Like

    1. Well…

      E o poveste de iarnă. Un colind. Cu părți recitative sau descriptive, cu teme clasice puse pe instrumente, cu ceea ce vine TSO de obicei. Practic este primul lor album interpretat în condiții de pandemie.

      Interacțiunea cu publicul este 0. Practic te uiți cum se derulează povestea și primești fiecare piesă sau moment de legătură așa cum ți-l dau ei. Montarea nu este rea, destule lumini, destule efecte cât să vorbească despre faptul că au făcut tot ce au putut să suplinească montările lor monstruoase de pe scenă. Însă nimic să miroasă a genialitate. Cu toate astea și-au făcut treaba. Este bine, te țin acolo.

      Trupa nu poate fi analizată. Nu ai cum. Sunt buni cu spume. Discutăm până la urmă de Al Pitrelli, Chris Caffery, Johnny Lee Middleton sau Jeff Plate, adică oameni legați sub o formă sau alta de Savatage. Cu ăștia nu ai ce să discuți, că nu te lasă, muzical vorbind. Sunt impecabili, cântă cu precizia unui chirurg. Vocile sunt… voci, nu tâmpenii. Culmea, cea mai slabă de acolo mi s-a părut și cea mai cunoscută, adică vocea lui Jeff Scott Soto 🙂 Și ăla nu este oricine.

      Pentru un fan Savatage/O’Neill/Jon Oliva așa ceva nu este de ratat. Sunt vândut trupei ăsteia și lui Oliva și-i mulțumesc și-n ziua de azi lui O’Neill că a venit să scrie alături de ei “Streets: a rock opera” pentru că așa ceva nu se mai naște. Pentru un om care vrea să vadă un concert în vremurile astea sau ceva care să-l facă să-și aducă aminte de ele, ei, ăsta nu este un concert. E cumva o montare teatrală a unei povești de iarnă în care se folosește și muzica. Bună muzică, să ne înțelegem.

      Era să uit: tot rider-ul tehnic folosit s-a derulat chiar pe ultima piesă din albumul ăla Savatage, “Believe”. Am înghețat când am auzit, dar este un mod de a spune că treaba aia a fost făcută așa cum trebuie. Au scris 50 de piese pentru el (50!!!), au ales 19, au rămas cu 16 pe album. Și ce piese 🙂

      So, you choose. Eu pot deja să rezolv dilema oricum, pe calea folosită și data trecută :))

      Like

      1. Problema este ca nu’s atât de fan. De exemplu azi o să ascult Savatage. Am ascultat ceva prin anii 90 și nu mi’a plăcut cine știe ce. Era și greu printre Slayer uri, Sepultureuri, Obituary și Death uri. Și acum la aproape 50 tot în zona aia sunt cu inima. Sunt destul de nisat ca să nu zic limitat. Tractoristu metalist. Dacă ai plăcerea, te rog.

        Like

  2. Am ascultat concertul TSO. Din punct de vedere tehnic, muzical, oamenii’s impecabili.
    Este o piesă de teatru, perfect pusă în scenă. Dar este rece. Nu este vorba de lipsă interacțiunii cu publicul,mi’a lăsat impresia că și gesturile sunt studiate oarecum. Soția a fost încântată. Pentru ea care singura formație din rock care există este Def Leppard, TSO was like a glove.
    În schimb am ascultat Streets: A rock opera. Rușinos, că a trecut atâta timp, da’ asta este. Genial, da’ nu știu eu aveam niște queenie vibes inside me cand ascultam. L-am pus pe lista în zilele mele cu unicorni.

    Like

    1. Consider și azi că Streets este un album greu de bătut. Pur și simplu nu ai cum, sunt niște animale pe opera aia, fac absolut ce și cum vor. Citeam despre album că Oliva și Neill au scris 50 de piese pentru album, 50 de fuckin’ piese și au rămas cu 19 la final, din care au ales 16. Mno, tare aș fi curios să le aud pe alea care au rămas pe dinafară 🙂

      Cât despre TSO, da, ceva este rece acolo. Rece rău. În rest nu ai ce să le spui, îi iei pe ăia patru de pe scenă, scrii deasupra lor Savatage, îl aduci pe Zack Stevens și asta este, ai dat iar drumul la trupă. Sunt exact ce trebuie și cum trebuie și-n ziua de azi 🙂

      Mă bucur că i-a plăcut doamnei. Și a mea a zis că e bine ce-i acolo, dar a prins și treaba aia cu recele, a zis că i-ar fi plăcut să fie mai cald. Na… 🙂

      Liked by 1 person

  3. Citeam din posturile vechi, că așa îs eu, fac liste. Am fost surprins să văd că ești /ai fost fan Manowar. I’am văzut în DE în concert. Și ce antrenamente făceam pe albumele lor. Alea de forță intrau unse. Încă ascult.

    Like

    1. Sunt și acum o mare slăbăciune de-a mea 🙂 Consider că apogeul lor este Triumph Of Steel, aia este tot ce-au putut face mai bine. Și le aștept de fiecare dată albumele sau ce mai scot ei, am încă un zâmbet în colțul buzei deși părerea mea sinceră este că DeMaio ar cam trebui să parcheze și să-și vadă de altele :))

      Like

  4. Am citit și lista de albume în caz de robinsoncrusoe. Savatage, da. Manowar, da, că pe ToS musti rechinu de genitale. Pink Floyd și Magnum, neah. După o zi de Floyd as intra in apa la rechini cu zâmbetul pe buze. Buni, dar mie, mult Floyd egal depresie. W. A. S. P, da. Nebunie albumul ăla.

    Like

    1. Ayaya, asta cred că-i scrisă prin 2016 sau 2017 :)) Vaiii, da. Sunt ceva chestii acolo, nu cred că aș adăuga sau scoate nimic nici la ora asta. Iar PF, yup, sunt grei, nici eu nu ascult mereu. Stai să vezi cum mi-a fost să trec peste cele trei albume solo ale lui Syd Barrett, acolo să vezi încercare :))

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s