Din drum #214

Sarcator – Sarcator (2020)

După două EP-uri și apariția pe o compilație uite că thrasherii suedezi sunt acum la primul lor album de studio. Ce să zic eu despre ei? Am să zic că mi-au plăcut, au reușit să o dea bine. Nu plictisesc, sunt destul de tehnici, au ceva idei și asta nu este ușor și peste toate pare că au un chef de zile mari de cântat.

Abigor – Totschläger (A Saintslayer’s Songbook) (2020)

Dacă nu m-a lăsat memoria aș spune că băieții sunt austrieci și că urlă încă de prin anii ’90. N-aș spune că este rău, n-aș spune deloc asta. E un album ascultabil și care are ce oferi chiar dacă la un moment dat pare a se cufunda cumva în aceleași idei. Însă-l cântă într-un anume fel și asta ajută.

Satan’s Fall – Final Day (2020)

Heavy-metal, doar că finlandezii da chix cu el. Este plictisitor, este extrem de repetitiv, trupa nu mi se pare deloc tehnică și pe deasupra am senzația că sunt și plictisiți de cântat, parcă ar vrea să facă altceva. Producția nu este nici ea fericită, sunt zone în care vocea abia se aude, asta nu că ar fi necesară, nici măcar nu aduce vreun plus.

Bon Jovi / Jon Bon Jovi – A Jon Bon Jovi Christmas (2020)

Trei piese, vreo 12 minute de durere. Muzica e vai de mama ei, vocea lui Jon nu mai este nici pe departe ceea ce era, cântatul ăla pe nas ajunge să deranjeze rău de tot. Na, nu mai este Sambora să mascheze asta. O lălăială sinistră fără cap și coadă, o chestie din care nu am priceput mai nimic. Nici nu este ceva de priceput.

Airborn – Lizard Secrets – Part Two – Age Of Wonder (2020)

Heavy, power și tot ce au mai putut arunca pe acolo. Italieni, na, pizza cu de toate. Prost album, prost cu P mare, asemenea prostie rar mi se întâmplă să ascult. Am vrut să-l opresc după două piese dar sunt obișnuit să mă chinui până la capăt. Nope, evitați nenorocirea, pe cuvânt, ce au făcut ăștia aici nu este de ascultat…

Six Foot Six – End Of All (2020)

Nu-mi dau seama ce am ascultat, probabil tot ceva între heavy și power, cu balanța înclinată spre power, cel mai probabil asta este. Slab album, slab bine de tot, chiar nu-mi dau seama cum pot exista trupele astea, de ce cred că pot oferi ceva, de ce se chinuie să scoată ceva, să cheltuie bani pe un studio.

Horna – Kuoleman kirjo (2020)

Black metal. Accesibil. Really, accesibil. Finlandez. Ce să zic eu despre el? Băi, din motive pe care le descopăr la prima vedere consider că albumul merită o ascultare. Au dorință, au ceva swag, face ceva șucărime. Nu vă așteptați la o operă de artă, discutăm strict despre ceva unde băieții au încercat să dea tot ce pot și asta atrage.

Chris Cornell – No One Sings Like You Anymore (2020)

Album scos postum, normal, mai scoți ceva bani. 10 piese, 10 cover-uri, scoateți banul. Sincer, îmi este foarte greu să vorbesc despre chestia asta, este clar că e lucrată la maximum, că nu a mai rămas aproape nimic din ce intenționa el în primă instanță. Penibilă intenție de a scoate bani dintr-un mort, dar asta este ziua de azi.

Silent Skies – Satellites (2020)

Cică ăsta ar fi progresiv. Mno, este un fel de pop trist căruia suedezii n-au reușit să-i dea nici măcar o minimă identitate. Numai bun pentru sinucidere, mai ales dacă a pierdut Steaua, cu niște piese care zac între metafizică și clitoris, nu știi dacă să-l înalți în vânt sau să-ț bagi p*** în el. Slab, slab de tot. Trist de slab. Sinistru de slab.

Edran – Clockwork : Overture (2020)

Power, metal, simfonic, altă pizza muzicală sosită din Italia. Excelent de nereușită, aș spune. Și asta nu doar pentru că piesele sunt așa cum sunt, ci pentru că ambele voci nu reușesc sub nici o formă să țină pasul cu muzica. Nu știu cine le-a spus că trebuie să cânte, dar băiatul și fătuca aia pot fi apreciați numai la Români Are Talenți.

Chalice – Trembling Crown (2020)

Epic metal sau ceva, albumul de debut al unor suedezi. Partea pozitivă este că reușește să nu plictisească, să adună o anume varietate. Partea proastă este că producția este atât de slabă, atât de grotească încât nu știi când greșește trupa și când este de la producție. E o nenorocire cum rar am auzit, cel puțin pe voce este horror. Păcat, strică mult.

Gama Bomb – Sea Savage (2020)

Thrash metal de la irlandezi. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Cred că puteau să ia un pic piciorul de pe accelerație și să se concentreze la tehnică, le lipsesc multe aici. Ceva lipsește și-n concepție, albumul devine rapid repetitiv. Și nu m-am împăcat deloc cu vocea, încă nu-mi dau seama ce caută pe discul ăsta.

Graveheart – Mostly Dead (2020)

Thrash cu death americănesc. Pe alocuri reușește să fie interesant. Pe alocuri reușește să fie și foarte prost. Aș spune că aprcă l-au compus în două sesiuni diferite de stare psihică. Altfel aș zice că este un disc în viteză, agresiv, cu un vocal care știe ce face, un album peste care zic eu că merită trecut, are câte ceva de oferit.

Heads for the Dead – Into the Red (2020)

Death metal britanic. Aș spune că albumul ăsta sună cumva ca negocierile pentru Brexit. Apăsător, angoasant și extrem de dur. Mno, să trecem de glumă, este un disc departe de a fi fantastic, dar un album care reușește cumva să stea pe picioare, nici eu nu-mi dau seama cum. Nu aș asculta a doua oară, dar nu m-a dezamăgit prea tare nici prima.

Dog Temper – American Tales (2020)

Un fel de hard-rock din Franța. Doamne Dumnezeule,ce tâmpenie sinistră am putut să ascult! Ce producție de toată jena! Ce voce de mâna a doua! Ce compoziții demne de Trooper! Ce… ce adunătură de lucruri extrem de proaste au putut să intre pe acest disc! Evitați-l cu toată încredere, oricum nu ascultați înainte de masă.

6 thoughts on “Din drum #214

  1. Sorții, să nu arătăm cu degetul, m-au desemnat să fac curățenie în casă. Mulțumesc, pun să îmi taie din jale. Revin.

    Like

  2. Sarcator, găsit album pe YouTube. Am auzit pe mulți ca thrashul sau death, nu’s dom’le muzici, că trebuie să fie cu la,la, la, dar ca să îți iasă ceva bun pe felia asta,ăia de cântă trebuie să fie tehnic beton și super preciși. Iar băieții ăștia sunt acolo, la mijlocul clasamentului și este bine de bine.
    C. Cornell, ăsta o să bântuie pe vreun producător, ceva.
    Bon Jovi, ăsta dacă venea cu colindu primea o laie. Nasol.
    Horna, nu am găsit albumul tot, dar din ce am ascultat oamenii au pus suflet.
    Restul, sincer cu toată considerația pentru tine, nici nu mă obosesc să caut. De când am început să te citesc, ce este gherla la tine este și la mine. Unul care își sacrifica urechile și sufletul cu unii care ar putea să facă altceva în loc de muzică, este suficient.

    Like

  3. Uite, în seara asta am dat de unii Al Andalus cu un EP, Granada. Instrumental, destul de bun.Are multe pasaje bestiale. Mie mi-au plăcut.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s