Din drum #206

Benediction – Scriptures (2020)

N-am nimic rău de spus despre acest nou disc, un album care este exact ceea ce trebuie să fie. Vorba aia, Benediction am vrut, Benediction am primit. Nu sare-n sus la capitolul inventivitate, nu aduce nimic nou sau deosebit, este însă acel album care vine să spună că da, trupa mai poate. Și mai poate bine.

Fish – Weltschmerz (2020)

O bijuterie de album a reușit Fish, nu altceva. Aduce foarte mult aminte de unele chestii semnate de Phil Collins dar și de cam tot ceea ce a făcut Fish de-a lungul vieții. Aproape că-mi aduce aminte inclusiv de Internal Exile, album care a fost bombă. Nu foarte ușor de ascultat și cerând cam totul de la urechi, e un progresiv din ăla cu pedigree care nu se lasă priceput ușor. Bun de tot.

Spirit Adrift – Enlightened In Eternity (2020)

Ceva doom mai heavy sau ceva heavy mai spre doom. Melodic, pe alocuri al naibii de melodic. A mers bine. Nu-s fan, nu am sărit prin casă de unul singur, nu este vorba de nimic genial, este doar un album la țintă, care face exact ceea ce trebuie și pe care se vede că oamenii au vrut să cânte, nu să stea. Drăguț, simpatic chiar.

Hellsmoke – 2020 (2020)

Hard/heavy suedez. Recunosc, cântat cu ceva talent și dorință, numai că asta nu este de ajuns ca să iasă un album serios. Bine, e simpatic de ascultat, doar că este vechi, repetitiv, nu aduce nimic proaspăt, ai senzația că s-a dorit cântat ba ca pe vremuri, ba ca acum și nu a ieșit nimic bun din astea. N-am fost foarte încântat.

Furies – Fortune’s Gate (2020)

Un hard spre heavy cu apucături de power, prestat de o formație franceză care are la voce o tipă. Sau așa pare, în ziua de azi e bine să nu fii sigur de nimic. Tot nimic, dar deosebit, se poate spune și despre ce album. Cu instrumentele stau bine, francezii au fost mereu instrumentiști buni, dar vocea am senzația că a stricat și puținul care era. Nu a doua oară.

Freaks And Clowns – Justice Elite (2020)

Heavy spre power, aș spune că de fapt este vorba despre power aproape pur. Sosește de la suedezi. Nu-i deloc rău executat doar că este extrem de plicticos, ajunge repede să se repete ce-i acolo. Păcat, începuse bine, dar când la piesa a doua am auzit aproape și ce-am auzit la prima am zis că na, asta e. Nu strică ascultat, dar să nu vă așteptați la vreo minune.

Victorius – Rise from the Flames (2020)

Heavy și power de la ceva britanici. Nici mai rău, însă nici mai bine decât poate fi de obicei combinația asta de care eu personal am obosit. Nu prea mai este de exploatat nimic aici și să tot repeți aceleași și aceleași lucruri parcă nu mai este deloc distractiv. Vocea strică și ea albumul, cel puțin cea de-a doua, iar compoziția este searbădă, leșinată.

Gallu Xul – Emissaries of the Underworld (2020)

Death de la americani, poate cu ceva apucături de thrash. Albumul curge normal la prima vedere doar că despre asta este tot. Piesele parcă sunt surori, trupa nu este cine știe tehnic vorbind, vocea încearcă să țină pasul doar că uneori pierde bătălia. Un album nu așa de rău cum pare, dar unul care nu mi-a spus nimic.

Chaos Divine – Legacies (2020)

Australienii spui că ce-i acolo este progresiv, doar că este unul combinat în final cu ceva elemente mai moderne. Nu iese rău, nu este albumul ăla pe care asculți numai floricele și-ți bați creierii să vezi ce-a vrut să zică artistul, dar nici nu este o operă de artă. Este doar ceva ascultabil mai ales prin abordarea pe care o propune.

Nightstryke – Storm Of Steel (2020)

Heavy metal din Finlanda. Nu caut dacă-s sau nu începători, cert este că albumul sună exact ca al unei trupe nou apărute, de la compoziție la interpretare și chiar și la producție. Ceva ușurel așa, făcut în bucătărie și înregistrat probabil într-un subsol pe un mixer Behringer luat de la Thomann sau ceva. Dezamăgitor.

Signal Red – Alien Nation (2020)

Un hard-rock un pic spre AOR, sosit de la o trupă din Marea Britanie. Mă așteptam la ceva mai mult decât am primit. Sună bătrânesc la modul nefericit, vocea parcă nu se descurcă prea bine deși este clar că-i făcută pentru gen iar compoziția se chinuie între a fi un pic mai electrică sau un pic mai pe clape. Ce a ieșit este departe de a fi bun. Este doar acceptabil.

Tanna – Storm In Paradise (2020)

Ăsta este un album care pare și mai bătrânesc decât cel de mai sus. Vine de la ceva finlandezi și ce m-a frapat a fost vocea care se apropie de cea a lui Bob Catley de la Magnum. Până și compoziția aduce cu aceea a Magnumului de an 85-86, așa, ceea ce este enervant, aia chiar e trupă. Altceva deosebit nu am detectat, asta a fost tot, un album cumva de coveruri.

Wayfarer – A Romance With Violence (2020)

Black metal cu ceva atmosferic, de proveniență americană. Ei zic că ar fi băgat și ceva folk pe-acolo, așa o fi dacă orice bucată clean de chitară se cheamă mai nou folk. Nimic deosebit la acest disc, doar un urlet fără rost de la cap la final pe niște piese care seamănă extrem de mult. Cum am ascultat Behemoth de curând aș spune că se poate mult mai bine.

Zaklon – Zychod (2020)

Black metal din Belarus. Sună cam ca ce se petrece pe la ei pe străzi, aș spune că forțele de ordine pot bate fără probleme pe discul ăsta. Este agresiv, vocea este ce trebuie să fie, băieții par a ști cu instrumentele, poate la producție să sufere un pic. Nici inventivitatea nu este la ea acasă, dar pe genul ăsta oricum e greu să vii cu vreo minune. Acceptabil.

Fumarole – Valley Of Ten Thousand Smokes (2020)

Și am încheiat tura asta cu ceva stoner australian. Nu m-am bucurat nici la ăsta, a refuzat să mă impresioneze cu ceva. Este foarte diluat și nu aduce nimic nou, practic au luat ce au mai auzit și poate au mai brodat un pic, dar asta este tot. Nimic-nimic să placă, măcar din punctul meu de vedere.