Din drum #329

Byzantine – The Cycada Tree (2017)

Absolut brici trupa asta. Brici bine de tot, oamenii fac ce trebuie acolo și arată că se pricep la ceea ce fac. Mi-a plăcut de la prima la ultima piesă, albumul are și ceva momente sau solo-uri care pot fi considerate ca făcând parte din progresiv, deci aveți din plin ce asculta. Băgați mare, merită din plin.

Theocracy – As The World Bleeds (2011)

Pentru majoritatea ălora care sunt trv cvlt aș spune că metalu’ creștin înseamnă automat Stryper. Uite că înseamnă și Theocracy și aș spune că înseamnă bine. Nu le-am ascultat toată discografia, așa cum a făcut cel care mi-a recomandat albumul, dar discul ăsta este absolut delicios de bun, s-a lucrat la modul serios la el. De ascultat. Neapărat de ascultat.

Riverside – ID. Entity (2023)

După prima piesă m-am speriat, mă întrebam unde p*** mea și de ce au plecat acei Pink Floyd ai estului și de ce p*** mea sună piesa aia ca un fel de Pet Shop Boys cu Laurențiu Duță în componență. Bine că și-au revenit după aia și au început să livreze ceea ce trebuie. Adică acea muzică la care mă așteptam. Bun album. Bun bine.

Gnome – King (2022)

Cum spunea Krossfire, ceva stoner amestecat cu Sabbath. Acum na, eu consider că stoner este una dintre cele mai inutile chestii pe care le-a născut istoria, dar ce să fac, trebuie să recunosc faptul că albumul ăsta nu este deloc rău. Poate fi ascultat cu încredere, este ceea ce trebuie mai ales pentru un drum lung excelent. Bine de tot.

Oblivion Gate – Flowers In The Wreckage Of Dreams (2023)

Doom, industrial, probabil și ceva dark wave, exact așa cum se prezintă trupa ce provine din Finlanda. Nu am sărit în sus de plăcere când l-am ascultat, dar nici nu pot spune că nu trebuie trecut în revistă. Mă rog, oamenii fac ceva atmosferă doar că stau slăbuț când vine vorba de tehnic și compoziție. Poate le iese mai bine data viitoare.

Ten/Gary Hughes – Something Wicked This Way Comes (2023)

Mi-aș dori să spun că este un album bun, mai ales că numele de l-a scos nu este chiar oricare. Doar că am avut de-a face cu un album obosit de hard-rock spre AOR, mult prea închistat în anii în care vrea să rămână. Unele povești, am mai spus asta, trebuie să se termine până când nu devine penibil. Asta este foarte aproape de penibil.

Big City – Sunwind Sails (2023)

Slăbuț, slăbuț, slăbuț. Muzica anilor trecuți nu este lălăială, sunt trupe de AOR care au subiect și predicat și ambele sunt extrem de bine exprimate. Ei, aici nu este cazul. Nu-mi dau seama la la câtelea album sunt băieții, dar dacă ăsta este ăla nou atunci eu aș spune că dacă se lasă de muzică nu va plânge nimeni. Stați departe de el, este păcat să nu.

Heroes And Monsters – Heroes And Monsters (2023)

Nici băieții ăștia nu m-au convins, sunt departe de a fi o chestie bună pe care am ascultat-o de la Frontiers. Poate pentru că nu stăpânesc prea bine genul, că mie așa mi s-a părut. Una dintre piese chiar m-a enervat, pare ceva spre punk din ăla leșinat, din ăla care se cânta pe vremea în care nici punk-ul nu era bine definit. Nici pe ăsta nu-l recomand.

---

Byzantine, Theocracy și Riverside au fost recomandate de Edelweiss.

Gnome a fost recomandată de Krossfire.

Oblivion Gate a fost recomandată de Alex Revenco.