Despre câini și alți demoni

Acum mulţi ani, un japonez murea la Bucureşti, muşcat de câini. Exotismul întâmplării i-a făcut pe mulţi să găsească resursele de a glumi: omul n-o fi avut curaj să apeleze la seppuku. Așa e românul: foarte glumeț! Găsește motive să râdă din orice. Ca prostu. Numai că anii au trecut, iar exotismul s-a şters. Nimănui nu-i mai vine să râdă, mai ales atunci când vine acasă pe seară şi ştie că pe strada prost iluminată se ascund în umbra înserării zeci de colţi care să transforme drumul într-o dramă.

Autorităţile au încercat să rezolve situaţia. Desigur, legile propuse duc, la un moment dat, către eutanasiere. Şi acesta este cuvântul la care asociaţiile de protecţie a animalelor, alături de hoardele de susţinătoare, iau foc. O fac cu talent şi inventează lucruri care la prima vedere nu ar trebui să existe. “Câinii au drepturi inalienabile”, sună una din aserţiuni. Porcul, puiul şi vaca din farfurie nu au. Este drept, alea folosesc pentru propriul maţ, în timp ce câinii folosesc pentru imagine şi manipulare. Protestele astea se mută uneori în stradă. Desigur, dimineaţa sau mai pe seară, în nici un caz după-amiaza, căci pe la 16.00, aşa, începe “Tânăr şi neliniştit” şi e păcat să-l pierzi, dacă tot ai văzut atâtea mii de episoade. În plus, la ora aia, iubitoarea obișnuită de animale trebuie să-i facă de mâncare lui Gelu, care e jos la scară, şi suge benzina din rezervor, stând cu ceafa transpirată-n soare.

În acest timp, numărul victimelor continuă să crească. Numai luna trecută un copil a ajuns la spital cu sute de muşcături pe trup, şi viaţa sa atârnă și-acum de un fir de aţă, iar o bătrână a murit, după ce a fost atacată de o haită de câini. Nu știu cum se face că în momentele astea, iubitoarele de animale dispar subit. Tac. Aşteaptă să treacă furtuna pentru a putea să debiteze din nou inepţiile cu care ne-au obişnuit. “De ce-a trecut pe-acolo, dacă ştia că-s câini?”, apare o întrebare, care ar face referire la situaţia bătrânei. “Ce căuta copilul ăla nesupravegheat?” sau “Câinii nu muşcă decât când simt suflet rău”, se referă ele la bietul copil, pline de empatie ca niște hiene în fața unei căprioare. De la adăpostul internetului instalat în bucătărie, la doi paşi de supa lui Gelu, ceapistele oengiste, în frunte cu Monica Davidescu, actrița ce nu mai poate trăi pe scenă până nu salvează din colții oamenilor un câine maidanez, se repliază la câteva zile după nefericitele evenimente. Nimeni nu-şi asumă responsabilitatea. Și hai dă-o dracu de responsabilitate, dar nimănui nu-i pare rău că într-o societate ce vrea să fie civilizată au pus stăpânire pe copiii și bătrânii noștri fălcile de câini.

Gelu Voican-Voiculescu spunea că trăieşte între metafizică şi clitoris. Conştiinţa individelor de mai sus trăieşte între borne puţin modificate: metafizica vine de la Guţă, iar clitoridianul este reprezentat de supa la plic.

O misiune neclară

Situaţia se perpetuează pentru că există interesul de a fi perpetuată. Autorităţile nu vor pune piciorul în prag pentru că au nevoie de voturi. Băbătia de la etajul 2, care hrăneşte hoarda de animale, ca şi oengista de la parter, care-i face pe hingheri “criminali” reprezintă voturi. Cine şi-ar permite să le piardă, când se poate trăi câţiva ani pe spatele lor? ONG-urile nu au nici ele interesul de a rezolva problema. În fond, dacă ar fi rezolvată, n-ar mai apărea fondurile, interne sau externe, şi-atunci din ce să mai trăieşti? Tot ce ai de făcut este să dai din gură şi să propui soluţii pe termen lung. Dacă le spui că ar putea fiecare să ia un câine acasă, ţi-ai dat foc la valiză. Pe aia mai tânără n-o lasă mama, băbătia de la 2 are deja pisică şi s-ar încăiera bietele animăluţe, iar oengista aflată la mijlocul vieţii nu poate, pentru că ar bate-o Gelu cu câinele-n cap sau le-ar da foc la amândoi, că tot s-a chinuit să scoată benzina din rezervor. E suficient că o hrăneşte pe ea, n-are chef de încă o cerşetoare. Nu știm de câți câini are grijă Monica Davidescu, dar ar fi interesant să aflăm.

Rezolvarea va veni, sunt sigur, când pradă câinilor va cădea o oficialitate. Sau cineva din familia acesteia. Sau o personalitate. Sau o vedetuță. Nu miss Tonciu. Cineva care să conteze am zis. În momentul acela, eutanasierea câinilor vagabonzi va deveni extrem de constituţională. Şi tot din acel moment, misiunea ONG-urilor va deveni clară: vor merge la adăposturile existente pentru a-şi lua acasă iubiţii câini pe care azi îi apără cu străşnicie, în dauna oamenilor, iar refrenul lui Mihai Constantinescu “iubiți și câinii vagabonzi” ar deveni hit. Peste hotare. Și la Paștele Cailor.

—

Materialul, pe Mala Hierba.