Înainte de Slovacia…

M-am uitat un pic pe interneți, eram curios să văd care-i starea nației înainte de meciul de care ne mai despart doar câteva ore.

Am constatat că starea nației este excelentă. Pronosticurile curg și ele vorbesc fie despre o victorie a României, fie de un egal despre care oricum vorbesc alții de câteva zile.

Nimeni nu pare dispus să creadă sau să accepte că România poate să și piardă. Fie că faci ecler după rețetele Jamilei fie că ești corporatist și singura ta legătură cu sportul este plimbatul între etaje, este clar, România e miezul.

Exact de starea asta de spirit mă tem. Mă rog, nu mă tem la modul direct că nu am de ce, ce face România la Europene nu folosește deloc vieții mele și prin urmare nu este vreo nenorocire dacă se petrece vreo nefăcută din alea de s-au mai întâmplat. Era doar așa, o constatare.

Om vedea ce va fi.

Eu zic doar că nu încetează să mă mire cât de ușor poate lumea să capete speranțe care, să fim realiști, nu sunt bazate pe prea multe realități.

Mno, să fie bine ca să nu fie rău sau să fie rău ca să nu fie bine. Aștept să văd ce se petrece și citesc comentariile de diseară și de mâine 🙂

2 thoughts on “Înainte de Slovacia…

  1. așa cum ziceam azi: niciodată n-a fost să nu fie cumva. apoi… ce ne datorează oamenii ăia nouă ca să emitem pretenții și păreri?

    totuși o părere am: cu ce mjlocel avem, tras prin inel și portofel, mi-e tare teamă că exact ce nu spun alții…… pentru că ne lipsește nu entuziasmul, ci simțul măsurii: nu suntem mari. și nici nu vom fi vreodată câtă vreme se investește în foaie verde de doi lei.

    Like

Leave a comment