Am condus…

Am zis să-mi fac o listă a mașinilor la volanul cărora m-am așezat până acum și asta indiferent de perioada de timp petrecută în scaunul lor. Ca să nu uit, nu de alta. Atenție, la mine nu veți găsi mașinile de la Vasilescu, ăla este un burjui care suge sângele poporului și care ar trebui trimis fie la Salva-Vișeu, fie la Bumbești-Livezeni numai și pentru vacanțele alea în care nu mai termină să se ducă. La reeducare, la cosorul lui Moceanu, nu la Sevilla pe plajă :)) Huooo, că noi muncim, nu lenevim :))

Așadar, în ordinea în care am urcat în ele, here it is.

Prima chestie pe care m-am urcat a fost un Logan al școlii de șofer. Motorină, cel mai probabil 1.5 dCi, că altceva nu cred că avea ce să fie. Să mă bată mama, aia nu era mașină. Nu mai zic că la un moment dat mi-a cerut instructorul să iau o curbă mai în viteză și am avut senzația strictă că aia a fost, o să vină cu magnetu’ să ne întoarcă la loc pe roți. Dar na, am început pe ea.

Pentru că cineva acolo sus mă iubește, s-a uitat vreo două clipe la mine și a zis că trebuie să mai îndur puțin. Așa că numai cu 3 zile înainte de examenul practic m-am urcat pe o altă mașină de școală, o Fiesta, tot pe motorină. Cum să vă zic eu, nu mai condusesem de câteva luni de zile și diferența între Logan și Fiesta a fost ca și cum tocmai o testam pe Angelina Jolie după ce mă dădusem jos de pe Geta Buboasa’. Mișto jucărie, m-a ajutat mult.

După ce am luat carnetul mi-a intrat pe mână un Peugeot 107. Pe benzină. O mașină care pornea cu totul altfel și care dispunea și de un ambreiaj la fel de util ca igrasia. Asta a fost experiența care aproape că m-a făcut să mă las de condus. La un moment dat, într-o benzinărie, am înecat mașina de peste opt ori când am încercat să plec de pe loc, asta-n râsetele celor care se uitau la mine, eu fiind transpirat mort în clipa aia. Și lejer blocat pentru că nu-mi ieșea nimic.

Am renunțat să o mai conduc și am făcut o pauză. Un coleg de serviciu mi-a făcut o surpriză și mi-a dat mașina lui să o conduc spre casă. Un Santa Fe automat. Cred că cea mai intensă experiență a fost cu kilogramele pe care simți că le tragi după tine. După aia a venit provocarea de a manevra o mașină cu muuuuult mai mare decât Peugeot-ul de pe care venisem, că asta era cea mai nouă experiență existentă în venele mele.

După asta a sosit Leuțu’. Adică Bruce. 1.4 HDi, motorină și BogDan a răsuflat ușurat, era iar acasă. Mașinuța care mi-a făcut practic mâna în oraș și care a început să ne ducă în locuri unde nu cred că ajungeam fără ea. Că na, leneș. Bătrânica de ea ne-a cărat și-n Bulgaria și n-a făcut deloc pe obosita la drumul ăla, dimpotrivă, asta deși se vedea clar că nu este la prima tinerețe. Acum este pe undeva prin Mehedinți și sper că va avea viață lungă, ar fi păcat să nu.

Next in line, Daihatsu Sirion, benzină/GPL, automată, 4×4. Tehnologie de ani vechi însă o mașină care mi s-a părut extrem de solidă pentru vârsta pe care o avea. Nu a avut probleme să intre nici prin ceva arătură și la apăsarea pedalei dădea dovadă că na, încă mai are viață în ea. Din punct de vedere al confortului vă cam dați însă seama cum era, adică na, nu era din anii ăștia, nu asta căutai la ea. Dar decentă, utilă și uite că rezistentă în timp.

Apoi un Ford Focus Mk4. Motorină și ea. O mașină despre care se spune că stă foarte bine pe drum la viteze mari și că este extrem de bine cotată în ceea ce privește siguranța celor din ea. Mă rog, nu știu foarte sigur la ce viteză se spune despre ea că stă bine pe drum (:D), dar stă foarte bine pe drum, asta am putut simți aflându-mă la volanul ei. Un fel de tănculeț simpatic și cu exact cantitatea necesară de butoane și lumini, adică cât să nu devină bordul ăla prea invaziv.

M-a lăsat și sor’mea să mă așez la volanul jucăriei ei. Un BMW F30 automat de 195 CP. Motorină. Încă nu știu dacă aia este mașină sau este calculator pe roți, n-am reușit să mă decid. Cert este că am adoptat la volanul ei poziția unui pilot și m-am ferit să o apăs pentru că sărăcia aia fuge de sub tine. Și asta pe modul obișnuit, sor’mea a evitat să o pună pe sport că na, nu eram obișnuit cu mașini mai sportive. Mișto experiență. Mișto de tot.

M-am întors la volanul unei mașini pe benzină, de data asta însă era un Fiesta Mk6. Dacă-mi aduc aminte pe asta am testat-o pentru că doream s-o cumpăr, nu s-a potrivit prețul, na, asta este. Fâșneață cât trebuie cu motorul ăla de 1.2 și trebuie să mai zic că mi-a plăcut tare mult bordul. Bine, eram deja legat de Fiesta prin prisma faptului că pe ea mi-am luat carnetul. Nu-mi dau seama dacă am făcut sau nu bine că am refuzat acel preț, pot spune însă că m-am simțit bine cu ea în test drive-ul ăla.

VW Polo. Marele, irepetabilul și atot-spălătorul de creieri 1.9 TDi. Nu am ce să zic rău de mașina asta mai ales că este cea care ne-a dus și ne-a adus înapoi de la Viena fără să dea nici cel mai mic semn de oboseală sau ezitare. O chestie germană, precisă, aia sunt făcută să fac și aia fac, și un consum la care de multe ori m-am uitat și m-am întrebat dacă nu cumva s-a defectat calculatorul de bord. Mașină de prin 2007 sau 2008. Pentru vârsta ei un tanc. Și care abia așteaptă să fie călcat pe coadă. Prin oraș nu se simțea deloc bine.

M-am întors pe Peugeot. 207, același 1.4 HDi de mai sus, de data asta cu DPF, de data asta o cheamă Mike. Mașina actuală. Se mișcă excelent, o cunosc că na, am mai condus 1 an așa ceva înainte de a o lua și pot spune că este un mare pas înainte față de 206, din toate punctele de vedere. Desigur că este și un pic mai puturoasă din cauza DPF-ului dar na, nu ne punem noi cu ecologeala, lăsăm mașinile să fie stricate. Nu am ce să-i reproșez, face parte din zilnicul meu și al nostru și este o mașină în care am încredere și cu care nu am avut probleme. 2011, an.

SsangYong Grand Tivoli. Pentru că și-a luat un prieten. Automată, benzină, 163 CP. Un fel de altă lume că na, vine din anii ăștia. O combinație, aș spune eu, de putere și confort. O mașină care nici nu mi-a dat senzația că rulează, nu mai văzusem asta de la F30 încoace. Și o poziție de condus care pe mine mă avantajează dat fiind că sunt mai mic de înălțime. De sus de acolo se vede totul mai bine. De dotări nu mai zic, mașina aia cred că are pe ea și ceea ce tu crezi că nu îți trebuie. Mișto senzație, tare mișto. Mi-a plăcut.

Dacia Logan 3, TCe 90, manuală. Yup, motorul ăla de 90 CP, cutie cu șase trepte (aici a fost o provocare, mă așteptam la alte lucruri de la prima treaptă :D). Tot așa, și-a luat-o un prieten și m-a lăsat să mă dau huța cu ea. Și m-am dat. Așa cum am zis și la Fordul ăla de mai sus, e o mașină care stă bine pe drum (:D). Și care nu mai are nici o legătură cu Dacia. Are o anume eleganță, are un echilibru între performanțe și confort, cu dotări la care nu te-ai aștepta la banii ăia și cu un consum bun, foarte bun, dacă știi să o mânuiești. Chestie pe care de altfel o înveți. Sau trebuie s-o înveți. Frumos Dacia, începi să crești bine de tot.

---

Mno, ce să zic, cam astea sunt. Experiențe total diferite, stiluri total diferite, un amalgam ciudat. De atunci am mai condus încă o dată și Peugeot-ul ăla 107 și experiența pe care o adunasem m-a făcut să-l fac să se miște la modul uman. Asta după ce am stat să văd cu atenție unde căcat este punctul ăla la care răspunde ambreiajul, cuplat cu cutia de viteze care clar trebuie schimbată.

Pentru alte experiențe, cu mașini șmechere, mergeți la Vasilescu. Are băiatu’ ăla acolo câte nu aș putea eu să conduc într-o viață. În curând îl văd și într-un Fiat 500 :)))