Bon Jovi – Forever (2024)
Album acesta te adoarme. Vorbesc serios, dacă ai insomnii atunci consideră că asta este rețeta de care ai nevoie: cumperi noul album Bon Jovi și-l lași pe repeat. O să adormi probabil pe la a patra piesă. Altfel să spunem că e bine că trupa mai există, că mai scoate câte ceva, că mai auzim ceva din ceea ce a fost pe vremuri. Istoria e întotdeauna bună.
Issa – Another World (2024)
Pe individa asta o puteți considera un fel de Scarlet Aura a celor de la Frontiers. Este complet lipsită de talent, muzica este mai inutilă decât igrasia dar uite că na, tot apare cu câte un album și ăia o consideră un fel de prințesă a metalului or something. Un album de la care poți face urticarie, eu personal nu-l recomand.
Evergrey – Theories Of Emptiness (2024)
Am tot stat să mă gândesc ce rost are acest album. Bine, poate nu neapărat rostul trebuia să-l caut, na, mai fac și eu greșeli. Una peste alta mi s-a părut un disc slab, un disc făcut parcă pentru a mai ține trupa în atenție, un disc în care mult prea multe lucruri par lipite, nu făcute. A doua oară nu-l mai ascult.
Stéphan Forté – The Shadows Compendium (2011)
Adică omul din spatele trupei Adagio, pe care de asemenea recomand să o ascultați, și un chitarist cum rar se mai petrece în ziua de azi. Neoclasic, progresiv, metale, aveți cam totul pe albumul ăsta ceva mai vechi. Album de care am zis să vă aduc aminte pentru că na, merită din toate punctele de vedere. Francezul este absolut delicios, muzical vorbind.
Rhapsody of Fire – Challenge the Wind (2024)
Această trupă de 2 lei, exponentă a unui gen muzical ajuns de 2 lei, s-a întors să mai facă un album de 2 lei pe care să ia câte 3 lei de la cei are căror gusturi muzicale nu sunt departe de prețul. Sincer, decât atrocitatea asta prefer Bon Jovi ăla de mai sus, măcar ăla-mi face somnul mai lin. Nu aș putea asculta chestia asta a doua oară, a fost tragic chiar și o dată.
Mi-a zis frații de metale/Să fac p’astea ascultare 🙂
Nestor – Teenage Rebel (2024)
AOR. Aș spune că nu stă deloc rău albumul ăsta chiar dacă pe alocuri este cumva copilăresc. Bine, ce papuci de album de AOR nu este copilăresc, vorba aia, toate vin din copilărie? Discul ăsta este un fel de coloană sonoră a tuturor albumulor și filmelor ușurele de pe vremea mea și m-am bucurat tare mult să-l ascult. Încercați și voi.
Blues4Coffee 
Teenage Rebel, un vibe din anii copilăriei. Plăcut!
LikeLike
Cam așa, da 🙂
LikeLike
Rhapsody of Fire, eu zic că ești prea dur cu ei, un Power of the Dragonflame sau Dawn Of Victory sunt albume de power bune. Până la urmă powerul tot Heavy metal este. Cu un adaos de viteză. De la albumul ăsta mă așteptam la ce este mai rău. Surprinzător, a fost ascultabil. Uitabil dar ascultabil.
LikeLike
Nu-s deloc rău. Este doar ce cred eu personal despre el 🙂 Power-ul mă calcă de multe ori pe coadă iar aici, cu ăștia, nu am găsit multe lucruri care să mă ajute să nu-l fac praf. Chiar îmi bag după meci ambele Keeper, e bine să nu uit cum a sunat genul ăsta când avea de sunat. Sau Gamma Ray și ascult “The Cave Principle” de pe Insanity And Genius. Sau Primal Fear și ascult “Tears Of Rage” de pe Primal Fear. Și așa mă fac bine și cu genul ăsta. Auzi, ia, să ascultăm The Cave Principle aici :))
LikeLike
Pentru mine, The Keeper, ambele, sunt cele mai bune albume de power. După ele, s-ar putea să te surprindă dar cam la egalitate sunt Wintersun cu debutul lor Wintersun, finlandezii nu vin cu clasicul power, Blind Guardian cu Imaginations From The Other Side, Kamelot cu Black Halo și tot de la frații germani, Gamma Ray cu Lands of the free.
LikeLike
Blind Guardian au fost mereu în altă ligă. Acolo deja nu se mai discută de jucărie, de distracție, acolo e zona în care genul ăsta penibil este dus undeva spre artă, spre Liiceanu, Patapievici și alții. No kidding, trupa aia a reușit să facă din power ceva intelectual. Chestia asta ar trebui considerată o altă minune a lumii.
LikeLike