Din drum #330

Apocalyptic Annihilation – Necrothrash (2023)

Black spre thrash din Australia. Acum na, poate că la prima vedere albumul ar ține, doar că la a doua eu spun că m-am plictisit de nu se poate. Prima care mi se pare nepotrivită este vocea, dar poate că mă deranjează doar pe mine. Discul nu este rău-rău, doar că-i lipsește o minimă personalitate și inventivitate.

Apeiron – Urkraft (2023)

Atmosferic black metal, Germania. Discul ăsta este prost încă de la producție, probabil a fost făcut în studioul vreunui manelist de pe la ei, altă explicație nu există pentru cât de prost sună. Trecând mai departe, aș spune că nimic din muzica lor nu este ceva care să-ți transmită măcar un minimum necesar și că există discuri de profil mult mai bune.

Black Paisley – Human Nature (2022)

Melodic hard-rock suedez. Nimic deosebit la el, nu face parte din albumele care să te facă să-ți amintești cu plăcere de epoca AOR-ului, dimpotrivă, este genul ăla de disc repetitiv și plictisitor care te îndepărtează de gen. Păcat, zic eu, pentru că băieții știu meserie cu sculele și se putea mult mai bine de atât.

Laura Cox – Head Above Water (2023)

Franțuzoaica reușește să prezinte destul de bine acest album de hard-rock. Cu accente serioase de americana, discul de față poate face fără probleme față celor americane, alea de la mama lor. Tipa nu are nici voce rea, reușește să ducă bine partitura și e genul de vocalistă care chiar este așa ceva. Merge fără probleme ascultat.

Reverence Of The Martyr – Blood Horizon (2023)

Melodic death metal, Statele Unite. Nu foarte inspirat și bine cântat, cât să fie și el acolo de un album. Am dus cu greu discul la capăt și la asta m-a ajutat din plin și vocalistul, un simpatic și valoros care aproape că a ucis tot ce avea de cântat dinainte chiar de a mă apuca eu să fiu atent la partitura lui. Nasol, nu recomand.

Sysyphus – Absurd (2023)

Ei, da, așa se cântă! Măcar așa se cântă. Black death metal din Brazilia și dacă băieților le lipsește cumva inventivitatea, atunci trebuie spus că au compensat din plin prin viteză și agresivitatea cu care se cântă, una de altfel specifică zonelor sud-americane. Un album care ar fi fost excelent dacă avea și o producție mai bună, dar este suficient și atât.

Grandiosa Muerte – Egregor (2023)

Death/black metal din Costa Rica. Albumul ăsta nu este nici prea inteligent, nici prea tehnic și nici prea bine executat din punct de vedere al construcției. Băi, dar are o agresivitate de zici că băieților le-a omorât pop-ul mamele înainte de a se apuca de compus. Pentru asta zic eu că da, merită ascultat.

Steve Vai – Vai/Gash (2023)

Albumul ăsta este tras prin 1991. Și da, până acum a stat undeva pe un raft. Iar colaborarea asta de 30 de minute dintre Steve Vai și Johnny “Gash” Sombrotto este exact ce trebuie ca să ne aducă aminte la modul serios și punctat de ceea ce se cânta în anii ăia. Și mamă-mamă ce mi-a mai plăcut! Merită din plic ascultat, Sombretto știa exact ce are Vai nevoie!

Anbaric – Nervous System (2023)

Hard and heavy suedez, de fapt albumul ăsta merge pe alocuri chiar către metalul mai modern. Nimic deosebit la el, băieții puteau mult mai mult, aveau de unde, doar că de data asta nu i-a lovit inspirația. Bine, nu este un album rău, dar este unul care nu are cu ce să mă bucure, îi lipsesc niște lucruri.

King Kraken – MCLXXX (2023)

Heavy/groove, băieții vin din Marea Britanie. Ce să zic, băieții se aruncă cu voioșie în muzică, unele lucruri le ies, altele desigur că nu, însă impresia mea finală a fost că nu este chiar rău ce-i acolo. E clar că nu-i neapărat pe strada mea ceea ce cântă ei, dar pot aprecia când ceva este bine interpretat și se simte și niște suflet pe acolo. De ascultat, zic.

Davide Ronfetto – Enlightening Nights, Darkening Days (2023)

Progresiv de la un nene italian, nene care pricep că se joacă de ceva vreme cu genul. Un progresiv extrem de abordabil pentru toată lumea, extrem de melodic, pe alocuri coborând și către sonorități mai pop, ca să zic așa. L-am ascultat cu plăcere și cred că o ascultare nu strică nimănui, mai ales dacă este pe la începuturi cu genul.

The Prog Collective – Seeking Peace (2023)

Progresiv. Un proiect al lui Billy Sherwood, multi-instrumentist, component Yes sau Asia, producător sau oaspete muzical pentru multe alte nume mari. Ei, ăsta-i un album de prog ceva mai intelectual, unul despre care aș spune că seamănă perfect a Yes și Asia peste care au mai fost adăugate și altele. Merită atenția.

Malo Mortuum – Tales of the Ancients (2023)

Black metal atmosferic, țara de proveniență SUA, așa scrie pe etichetă. Apăruți prin 2021 și după un EP și un split iată-i la primul album de studio. Unul care încearcă să imite zona de aur a genului, aia nordică, doar că pentru asta zic eu că trebuie să ai ceva din acel material genetic. Puteți încerca, dar cred că veți fi la fel de dezamăgiți ca și mine.

Anzillu – Ex Nihilo (2023)

Thrash metal finlandez. Nu neapărat din ăla trv cvult, deși se cunosc influențele, dar bine de tot inclusiv cu inserțiile mai moderne ale genului. Trupa-și face treaba bine, cu vocalul am eu mici probleme, dar na, e al lor și nu mă bag prea tare, producția nu ajută însă foarte mult. E de ascultat, trupa are ce spune.

Arctic Rain – Unity (2023)

AOR suedez, adică tot ce trebuie pentru a mă simți eu bine. Și băieții și-au făcut și de data asta treaba, le-am mai ascultat un album în trecut și s-au descurcat foarte bine cu el. Așa că aveți tot ce-i nevoie, chestii ușurele, armonie, o voce care merge spre power și muzică agreabilă chiar dacă nu dă pe dinafară de inventivitate. Bun disc.

Ronnie Romero – Raised On Heavy Radio (2023)

După Raised on radio a sosit și vremea acestui album dedicat pieselor ceva mai dure. Și-și face de cap și de data asta, arătând că poate cânta cam orice și de la oricine. Preferata mea este You Don’t Remember, I’ll Never Forget, piesa lui Malmsteen cu Mark Boals la voce. Deloc rău discul ăsta, puneți mâna și ascultați, aveți și Maiden, Priest sau Metallica acolo.

Crowne – Operation Phoenix (2023)

Melodic hard-rock, iar ne ducem prin Suedia. Nu sunt răi, dar nu i-aș reține totuși pentru mai mult de o ascultare sau două. Adică na, și la drum aș alege ceva mai bune pe tema asta, cu mai multe idei în materie de melodic. Cu toate acestea nu este deloc un disc rău și vă va distra să-l ascultați, merge aproape cu orice, de la bere la whiskey.

Uriah Heep – Chaos & Colour (2023)

Cu doar Mick Box rămas din formula inițială, Uriah Heep dovedește că a obosit. Desigur, sunt tone de muzică pe acest album, unele dintre ele chiar de ascultat, însă sunt cam aceleași tone pe care le știm de multă vreme. Și parcă sunt cântate și fără chef, doar ca să mai apară un album. Aia este, 54 de ani și o istorie actuală nefericită lasă urme.

Electric Mob – 2 Make U Cry & Dance (2023)

După primul lor album eu mi-am spus că brazilienii au reușit întâmplător să le iasă un disc demențial. Au reușit și a doua oară, acest album apărut la Frontiers este cam tot ce trebuie în materie de modern/melodic/AOR/whatever. Sună așa cum trebuie să sune așa ceva în 2023 și te ține în priză la fiecare piesă. Da, nene, așa da.

Heroes & Monsters – Heroes & Monsters (2023)

Alt album de la băieții de la Frontiers, au avut o săptămână în care le-a ieșit câte ceva pe piață. Slab și neinteresant, așa-l consider. E un album care nu-mi dau seama de ce a apărut, dar pot să înțeleg că na, nu setezi limitele prea sus dacă vrei să mai și vinzi ceva. Eu personal nu-l mai ascult a doua oară și nici nu-l recomand, nu am de ce.


Pentru muzici suplimentare puteți apela cu încredere la Krossfire și Edelweiss.

Advertisement

7 thoughts on “Din drum #330

  1. King Kraken, cu albumul lor de debut îi am și eu pe țeavă. Este un album bun. Poate fi ascultat fără probleme și asta este lucru mare, deja.

    Like

  2. Apropo de Laura Cox, nu ca e interesant cat de multe trupe misto de femei sau cu femei la mai toate instrumentele au iesit in ultima vreme? Cred ca au avut timp sa inmagazineze mai multa frustrare de le zic asa cu spor (probabil am avut si noi ceva de-a face cu asta).

    Liked by 1 person

    1. Orice ar fi, e bine. Desigur, e bine până când dai de unele care se cred vocaliste. Sindromul Tarja e o mare problemă în ziua de azi, să știi 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s