Club Touche

Club Touche se află la vreo 15 minute de mers pe jos de Paralela 45, asta depinzând de ce pas aveți. Se traversează o pasarelă, se merge pe marginea drumului pentru o perioadă (asta este partea neplăcută) și apoi se face stânga și se merge liniștit până la club. Mă rog, asta dacă nu plouă și dacă nu dai și acolo de animale care trec prin bălți cu 70 la oră, dar asta este deja altă poveste.

Clubul este la doi pași de strada mare și poate fi ratat la prima privire, fiind cumva ascuns în fundul unei curți. Dar cum oricine are la el un telefon eu aș spune că na, vă veți opri exact în fața lui când veți trece pe acolo. Cu telefonul în mână nu ai cum să-l ratezi.

Clubul are un parter și un etaj. Nu am identificat dacă dispune de garderobă, este însă ceva ce nici nu m-a interesat să caut. Barul se ițește chiar de la intrare și dispune de trei zone de servire, deci va fi ușor să căpătați destul de repede o bere.

Mobilierul este rustic și dă senzația de intim, chestie la care contribuie din plin și luminile departe de a fi puternice. Pare un club curat, cred că la toalete se mai poate lucra puțin, însă pun asta și pe faptul că era plin și că zecile de pahare duc la un trafic serios pe la baie, trafic care se mai soldează și cu accidente. Una peste alta, acceptabil și acolo.

Acustica nu este nici ea rea. Cel puțin de acolo de unde am asistat eu la concert aș spune că se aude bine, chiar spre foarte bine, peste binele pe care l-am întâlnit în cluburi cu pretenții din București.

Și ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost atmosfera. Din aia fără fițe, fără bisericuțe, cu oameni deschiși și gata să interacționeze imediat. Așa că am vorbit cu persoane din Ploiești, Câmpina și Brazi ca și cum nu ne-am mai fi văzut de ieri, și au fost discuții mișto. Este ceva ce ne lipsește nouă bucureștenilor, din ce în ce mai psihopați și mai închistați în tâmpeniile alături de care suntem nevoiți să evoluăm. Mă rog, nu e evoluție aia, dar na…

Nu vă pot da toate prețurile, am să zic doar că draftul de Carslberg este 12 lei, asta dacă-i nevoie să vă pregătiți vreodată pentru el. Și că servirea la bar este ireproșabilă, ambii domni de acolo au fost excelenți, zâmbitori și glumind tot timpul. Și nu, nu sunt nici genul de puțoi de Centrul Vechi, chiar sunt doi domni.

Ce să mai zic… distracție plăcută! 🙂

Advertisement

One thought on “Club Touche

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s