Din drum #324

Journey – Live At Lollapalooza (2022)

De obicei eu nu ascult live-uri, dar aici este vorba de Journey. Muzical trupa asta este impecabilă, nu-mi dau seama ce i s-ar putea reproșa. Însă pe măsură ce trece vremea trebuie să spun că am probleme din ce în ce mai mari cu Arnel Pineda. Omul îmbătrânește și arată că ne-a păcălit pe toți, a fost doar un imitator. Păcat. Altfel, impecabil live.

Attacker – The Second Coming (1988)

Exact, 1988. Un album de heavy și power în zilele de azi, deși în zilele de atunci aș fi spus că este un album de heavy/speed. Și discul se simte exact așa cum trebuie să se simtă un album din anii ăia. Nu are el multe calități, însă este un album care să vorbească din plin despre cum era muzica la vremea aceea. Eu îl recomand, e bine ce-i acolo.

Remedy – Something That Your Eyes Wont See (2022)

Excelent album pentru ceea ce înseamnă sound-ul de ani ’80. Suedezii se descurcă absolut excelent, ba aș forța și aș spune că sunt absolut delicioși. Bun disc, bun bine de tot, un pic riscant să lansezi așa ceva pe final de an, poate trece neobservat, dar de aia sunt eu aici, ca să vă spun să nu-l ratați 🙂 Băăăiii, este IMPECABIL! NEAPĂRAT de ascultat 🙂

Floralia – The Witch’s Flower (2022)

Teoria spune că aici avem un disc de progresiv, disc sosit din America. Practica spune că mie îmi pare că este extrem de prost, prost la nivelul ăla la care prost devine cumva un eufemism. N-am adunat nimic din el, nu am rămas cu nimic. Nu-l recomand, e pierdere de timp. Au încercat ei ceva, sunt însă departe de a avea și capacitatea să le iasă.

The Wring – Spectra (2022)

Eu aș paria că ăștia nici nu știu foarte bine ce gen cântă. Sau ce gen vor să cânte. Sau de ce s-au apucat să aibă trupă. Mă rog, canadieni, am putea să nu fim chiar surprinși când vine vorba de așa ceva. So, un amestec ce pleacă de pe progresiv, dar un amestec absolut neinspirat, de la concepție la interpretare. Stați departe de așa ceva.

D.O.G.S. Of Pray – Death Will Have To Wait (2022)

Heavy-metal, țara de proveniență este SUA. Un album de bază pentru gen, pe alocuri trist și lălăit sau trist de lălăit, cu o formație care nu pare că ar vrea să se decidă dacă e formație. Parcă fiecare component trage în altă parte, așa sună albumul ăsta. Sau poate na, doar mi se pare mie că este așa. Ce să zic, nu recomand.

Varjo-Orkesteri – Seremonia (2022)

Progresiv/metal, pe alocuri aducând a Celelalte Cuvinte, însă departe de a urca la nivelul la care sunt băieții din Oradea. Un album așa și așa, nici pe departe strălucitor, dar nici pe departe slab. Poate tocmai de aceea îmi este tare greu să spun ceva despre el, așa că vă las pe voi să decideți dacă-l ascultați și cum îl considerați.


Varjo-Orkesteri a fost recomandată de Alex Revenco.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s