Din drum #323

Akinetopsia – Collapse Of Continuum (2022)

Ei declară că ceea ce este aici ar fi și technical, mie nu mi se pare, este doar death metal brutal și asta este. Vocea aia mi-a amintit de ce am redus turațiile când vine voeba să ascult toate porcăriile, în rest nici trupa nu dă pe dinafară de talent. Avem un disc unde tot ce contează este viteza și urlatul. Brazilienii au greșit cu albumul ăsta.

Generation Landslide – Ruling the Street Scene (2022)

Hard/glam sosit de la o trupă americană care nu se pricepe nici la un gen, nici la celălalt. Așa este când vrei să faci bici din nimic, uneori nimic rămâne. Discul seamănă foarte mult cu multe alte discuri, este destul de greu să detectezi tona de influențe aflate-n joc, însă rămîne doar ceva palid, ce nu poate fi recomandat.

Thriving Malice – The Growing Fear of Summer, Pt. 1 (EP) (2022)

Progressive-death metal, plus ceva simfonic, provenit de la o trupă suedeză. Așa spune că nu este deloc rău ceea ce am ascultat și că EP-ul poate fi rulat fără probleme, cinci piese-n plus nu strică nimănui. Merită pus chiar pe ceva sistem de sunet mai serios, mixul are din plin ce să ofere. Bun EP, bun de tot, extraordinar debut.

Clouds of Clarity – Superficial Society (2022)

Greu de spus exact ce cântă suedezii ăștia. Dar este clar, poate din ăla clasic, un pic spre americana, așa, ca să fie combinația bună. Oricu, trebuie spus că sunt pe acolo și chestii care pentru mine sună a disco. Ciudată combinație au reușit băieții ăștia. Și culmea, consider că merită ascultată, nu-i deloc rău discul.

Airstrike – Power in Your Hand (2022)

Heavy-thrash, țara de proveniență este Polonia. Am să spun de la început că producția face un mare deserviciu discului, cu o producție așa cum trebuie albumul ăsta ar fi fost mult mai mult decât este. Pe prima piesă sunt clipe când vocea nici nu se aude. Altfel este old school thrash, aduce mult a Metallica și aduce bine. De ascultat.

Roger Waters – The Lockdown Sessions (2022)

Nici nu știu ce naiba să zic. M-a lăsat cu gura căscată. Omul ăsta este una dintre cele mai contestat persoane ever, este drept că și-a și dorit și chiar a căutat uneori asta, însă este un muzician așa cum nici Apple sau Dell nu pot fi. Nebunia asta a lui începe cu Mother și se termină cu Comfortably Numb. Și trebuie văzut și ascultat. Pe YouTube Music veți găsi colecția, alături de video-urile aferente. Și nu, nu glumesc, așa ceva nu trebuie să lipsească din cultura muzicală a fiecărui om de pe pământul, fie că pricepe sau nu ceva din piese, versuri, aranjamente și imagini.

Cobra Cult – Don’t Kill the Dark (2022)

Un disc al unor suedezi care vor să bată spre NWOBHM. Și nu reușesc mai deloc, de fapt nu reușesc să bată mai în nimic. Totul este leșinat, totul este prost construit, totul este departe de a constitui o atracție pentru ascultător. Nici măcar nu-mi pare rău că l-am ascultat, trebuia să aflu că există și așa ceva.

Latter Reign – II (2022)

Ceva americani, ceva hard-rock cu glam, adică na, două chestii care sunt pe undeva înrudite. Nimic deosebit la acest disc, adică nimic deosebit dacă nu luăm în considerare faptul că există, lucru extrem de deosebit, recunosc. M-am plictisit ascultându-l și vă sfătuiesc să vă scutiți de plictiseala mea. Nu-i nimic de găsit pe albumul ăsta.

Tommy DeCarlo – Dancing In The Moonlight (2022)

După ce a lansat de curând un album cu trupa sa, DeCarlo, Tommy se întoarce cu un nou album, de data asta unul solo. Vocalul lui Boston din 2007 încoace, Tommy merge undeva pe zona de americana, country, rock de bază, treburi din astea. Și merge extrem de slab, n-am reținut nimic din discul lui. Îi las pe alții să o facă, eu personal nu mă chinui.

Tarmat – Out Of The Blue (2022)

Melodic AOR, sosește din Brazilia. Multe influențe aici, mult prea multe ca să fie amintite, multe lucruri copiate direct așa cum erau ele cândva și mult zbucium inutil, zbucium din ăla care nu produce nimic. Nu-l recomand chiar dacă este o dovadă a sound-ului anilor ’80. Doar sound-ul este acolo, restul este la pământ. Inclusiv producția.

Fans Of The Dark – Cover Me EP (2022)

Chestia asta este exact ceea ce spune, trupa a scos pe piață un EP cu patru cover-uri. Piesele respective vin de la Balance, Blue Öyster Cult, REO Speedwagon și Rush. Nu știu bine ce să spun, nu sunt fan de cover-uri. Trupa face tot ceea ce poate ca piesele alea să sune bine și da, sună, dar asta este tot ce am de spus depsre asta.

Sabu – Banshee (2022)

Ăsta este un fel de legendă AOR. Mă rog, eu nu exagerez cu denumirea asta, însă o fac alții. Discul de față este, hm, să spunem leșinat, asta pentru că aș putea spune și altele. N-am văzut în viața mea o încercare mai serioasă de a-ți distruge propriul album, așa cum este asta. Stați departe de el, e păcat să vă pierdeți timpul.

Rob Moratti – Epical (2022)

În trupa lui Rob sunt doi oameni mari de tot: Joel Hoekstra (Whitesnake, Trans-Siberian Orchestra) și Tony Franklin, cel care a debutat alături de The Firm (acea trupă cu Jimmy Page, Paul Rodgers și Chris Slade). Albumul însă trebuie să spun că nu ești cine știe ce, e o chestie extrem de scremută care ar vrea să sune ca pe vremuri. Nu recomand.

Nevena – Nevena (2022)

Nevena Djordjevic. Mai precis este vorba de o tipă care se bate cu Chez Kane pe zona de 80’s metal female voice. De câștigat spun de pe acum că doamna Chez Kane este câștigătoarea, asta deși Chez nu are mai deloc voce. Are însă muzică și aranjamentele care să atragă, chestii care la Nevena lipsesc. Dați însă o ascultare, cine știe…

After Lapse – Face The Storm (2022)

Progresiv, Spania, album ieșit la Frontiers, ca multe dintre unele de mai sus. Progresiv din ăla extrem de accesibil pentru oricine, melodic, fără mari pretenții de la viață, din ăla de ascultat când te duci să mănânci mici de la Obor. Nu este un disc rău, nici pe departe, dar este departe de ceea ce aștept eu de la progresiv. Cu toate astea, de ascultat. E bine ce fac.

Landfall – Elevate (2022)

Ceva melodic, Brazilia, hard-rock, AOR, pe acolo, apărut exact acolo unde are loc, adică la Frontiers. Nu-mi dau seama ce trebuie să spun despre el. Are ceva chestii de ascultat, are ceva chestii care nu sunt de ascultat, este așa, un fel de disc average legat de sunetul de ani 80’/90′. Se putea mai mult, clar se putea. Puteți însă testa, nu doare.

Advertisement