Din drum #321

Autograph – Beyond (2022)

Scos la Frontiers, heavy din ăla de bază, ceva aluri de AOR. Nimic deosebit, nici măcar mie nu mi-a plăcut, a fost o plictiseală totală. Na, nu tot ce iese acolo este bun, de asta sunt sigur. Trupa manifestă o lipsă acută de chef de cântat și de aici se trage totul. Orice ar face ei și orice tehnică ar avea, totul pălește când vine vorba de chef.

DeCarlo – Lightning Strikes Twice (2022)

Un album semnat de Tommy DeCarlo, adică solistul care de prin 2008 cântă pentru Boston. Vocal care în afară de acest album am trupei sale se pregătește și pentru unul solo, orice o fi să fie și aia. M-a lăsat rece și acest album, de altfel nu are cum și nu are cu ce să te încălzească. E o amestecătură acolo care nu este deloc ținută în mână. Păcat.

Arc Of Life – Don’t Look Down (2022)

Progresiv. Progresiv pe undeva pe la nivel de Iron Butterfly/EL&P. Nimic deosebit, treaba asta se practic[, sunt multe trupe care sună așa, na, copiezi din centauri. Partea nasoală apare atunci când copiezi fără inventivitate și fără cursivitate, chestie care se petrece cu albumul ăsta. Desigur, nu-l recomand nici măcar eu.

Rising Steel – Beyond The Gates Of Hell (2022)

Ăștia vor să cânte ceva NWOBHM. Și reușesc să o facă. Nivelul la care o fac este însă atât de jos încât te cuprinde groaza de la prinma la ultima piesă. Nu aș recomanda albumul ăsta nici dacă aș fi influenker și aș fi plătit din greu să fac asta. Nu aveți ce găsi pe el în afară de unii care încearcă să continue o linie pe care nu o cunosc și stăpânesc.

Ronnie Atkins – Make It Count (2022)

Nu zic nu, Ronnie a scos un album chiar drăguț. Și asta este și tot ce este. Undeva între heavy, power și hard, Ronnie reușește să se joace cu toate așa cum trebuie și să treacă la răboj un disc care chiar că merită ascultat. Poate nu-i cel mai bun disc din lume, dar este ceea ce trebuie ca să te simți bine când îl asculți. Băgați fără rețineri 🙂

Mantric Momentum – Trial By Fire (2022)

Foarte prost disc. Foarte, foarte prost. Heavy din ăla bășit, cântat la harneală și care se vrea “ceva”. Ei bine, nu este și nu va fi. Păcat, trupa este destul de tehnică și ar putea mult doar că estem lipsită de cineva care să așeze ideile alea în ordine. Alea puține, că multe nu sunt. Nu recomand, nu am de ce.

Ring Of Fire – Gravity (2022)

Trupa asta înseamnă Mark Boals, adică vocalistul legat de Yngwie Malmsteen. Și cam așa cântă, ca pe un album Malmsteen. El are nevoie de Malmsteen, Mamsteen are nevoie de el, cam asta este concluzia după ce am auzit ceea ce am auzit. Păcat, se putea mai mult. Nu-l recomand nici pe ăsta, nu am de ce.

Abous Us – About Us (2022)

Primele două piese mai sunt cum sunt, mai ales prima. După aia se așterne disperarea văzând lipsa de inventivitate și constanță a trupei. Na, un disc care să dea bine la casa de discuri, eu nu am ce să găsesc pe el, îl consider chiar trist prin prisma chinului pe care-l îndură ca să ne cânte ceva ce s-ar dori compoziții.

Jevo – Fatality (2022)

Pricep că este vorba de ceva spanioli, și acești spanioli o rup pe pauăr metal. Primul lucru cu care va trebui să vă confruntați este limba, deloc accesibilă pentru rock, dar na, asta este. Discul nu este rău, atât cât nu poate fi de rău un disc de, repet, pauăr, și culmea este că-l recomand chiar dacă-i departe de a fi bun sau pe aproape.

Maunra – Monarch (2022)

Ceva melodic care se așterne peste niște death și poate ceva post-metal, toată combinația asta fiind mânuită de niște austrieci. Nu aș spune că sună rău, însă este departe de a fi pe gustul meu, probabil mai ales din motive legate de post-metal-ul ăla. Eu însă zic să-l ascultați, poate vouă vă spune mai multe.

Archaica – The Creation of Soul (2022)

Simfonic/pauăr din Norvegia. Nu m-a fericit deloc acest album în ciuda faptului că este extrem de bine lucrat. Sau poate că ascult eu prea multă muzică, sau poate că na, un album nu mă prinde la momentul respectiv așa cum poate ar trebui să mă prindă. Drept pentru care vă zis să dați cu play pe el indiferent de ceea ce spun eu, poate o să vă placă.

Lee Aaron – Elevate (2022)

O chestie mai ales pentru fete, numai ele ar putea aprecia un asemenea album unde vocalista dovedește fără mari eforturi că poți foarte scoate foarte ușor un disc când nu ai nimic de spus și când îți lipsește definitiv și vocea. Na, așa o fi la canadieni, atât se poate. Nu recomand.

Rioghan – Different Kinds Of Losses (2022)

Un EP de whatever ce bagă ei acolo, sau ea ea acolo, că sunt multe. Nu pot nega că nu este ceva calitate în EP-ul ăla, doar că am senzația că se dorește a fi eclectic și asta mă calcă pe nervi. Este prea eclectic, zic. Dar voi puteți să-l ascultați, poate găsiți altceva în el. Însă așteptați-vă ca tipa să nu vă spună mai nimic 🙂


Rioghan a fost recomandat de Alex Revenco.

Advertisement

2 thoughts on “Din drum #321

  1. Băi nu știu cum faci tu listele astea dar parcă le faci cu ură pentru ăia de le așteaptă.
    Pe Maunra i’am putut asculta că la mine intră post-metalul. Sunt decenți.
    Archaica, băi, sunt decenți. Nu mă așteptam.Dar sunt decenți.
    Mai trebuie să dau în Atkins dar mâine.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s