Din drum #313

Monster Truck – Warriors (2022)

Pe undeva mi-a plăcut foarte mult acest nou album Monster Truck, pe undeva am ceva care mă ține-n loc să-l declar foarte bun. Sunt undeva la mijloc și nu am reușit să-mi dau seama de ce, așa că am să las balanța pe seama altor persoane care-l ascultă. Eu îl recomand pentru ascultare, asta este clar, merită ascultat indiferent de opinia finală.

Arketh – Clarity Came with a Cool Summer’s Breeze (2022)

Pe anumite porțiuni mi-au amintit de Crematory. Oricum tot ceea ce fac ei este experimental și cam așa suna și Crematory pe vremuri, a niște chestii care abia începeau să fie explorate. Nu pot spune că este un disc rău, însă trebuie ceva nervi să-l asculți, nu-i pentru clipele când te vrei liniștit.

Infanteria – Patriarch (2022)

Thrash. Un thrash nu chiar rău. Un thrash care pe alocuri aduce aminte de ceea ce făceau Metallica pe la începuturile alea de glorie. Sau poate de ceva Testament. Oricum aduce a anii aceia de glorie ai genului și asta nu-i chiar rău. Le lipsește sound-ul, dar nici ăla nu este departe de ceea ce trebuie. Pe scurt, merită ascultat.

Talas – 1985 (2022)

Primul lucru pe care-l spui despre trupa asta este că-l are la bass pe Sheehan. Doar că Sheehan nu poate salva de unul singur ceva ce merge spre hard-rock-ul clasic însă este extrem de inconsistent pe tema asta. Idei sunt, doar că nu tratate cu respect, iar trupa pare să fi dat rasol cu discul. Și nici vocea nu ajută. Eu am fost dezamăgit.

Lorna Shore – Pain Remains (2022)

Din ceea ce am ascultat (discul nu a fost lansat, nu toate piesele sunt accesibile la ora asta) aș spune că avem de-a face cu un redutabil album de deathcore. Totul pare făcut bine, vocea nu se încurcă, temele nu dau senzația că se repetă iar amestecul acela de mai multe chiar le-a ieșit. Aștept tot albumul, da-l recomand de pe acum.

Queensrÿche – Digital Noise Alliance (2022)

Hm, hm, hm. Aici nu este deloc ușor și asta ținând cont mai ales de istorie. Ei bine, mie nu mi-a plăcut deloc acest album și consider că înaintea sa sunt multe altele ce pot fi ascultate. Concepția este ușurică, Todd parcă nu este în cele mai bune zile ale sale, piesele sunt lălăite, doar producția să spunem că strălucește. Pentru mine este un nu.

Stortregn – Impermanence (2021)

Black/death cu ceva influențe progresive. Băi, le-a reușit. Am văzut cu coada ochiului că elvețienii sunt parcă la al cincilea album de studio, nu cunosc sub nici o formă cum sunt celelalte, dar ăsta le-a reușit. Nu de zile mari, nu-i de extaziat, dar este un disc extrem de solid pentru zona pe care se desfășoară. De ascultat, da 🙂

Alicate – Butterfly (2022)

Suedezii încearcă să refacă atmosfera trupelor hair și pe undeva le iese. Adică-s pe zona aia de hair/AOR. Nu-mi dau seama dacă le iese foarte bine, cert este că pe anumite porțiuni m-am plictisit și porțiunile alea nu au fost deloc puține. Un disc ușurel, de sub-primăvară, în care trecutul bate lejer prezentul ce încearcă să-l imite.

Pearls & Flames – Reliance (2022)

Și ăștia încearcă să fie undeva acum 30 de ani (na, Suedia), dar nu reușesc decât să plictisească. Temele sunt cunoscute, vocea recunosc că este ca-n acele vremuri, doar că albumul este atât de lălăit încât nu-l recomand nici dacă vreți să faceți un duș, o să adormiți în el. E mult prea moale, mult, mult, mult prea moale.

The Cult – Under The Midnight Sun (2022)

Nu este un album ușor. Nope, deloc. Dar aș spune că The Cult ne livrează exact ce ne așteptăm de la trupa asta. Desigur, există o scădere de turație, na, am senzația că băieții ăștia cântă de prin ’83 sau ’85, deci s-au așezat și anii ăia undeva. Însă Ian e pe val bine iar muzica sună a ceea ce ai vrea de la ei. Cred că este de ascultat.

Nikki Stringfield & Patrick Kennison – Live In The Living Room (2022)

Nu. Nu. Nu. Și nu știu să explic ce-i așa de rău la chestia asta, dar este. Poate că na, acustic, poate că na, aranjamentele sunt aproape moarte, poate faptul că un disc așa cum este ăsta, sau ce este el, ne vorbește despre faptul că nu mai sunt prea multe idei pentru a ține publicul aproape. Deci nu. De trei ori nu.

My Funeral – Funeral Manifesto (2022)

Thrash metal finlandez. Nu zic deloc rău băieții știa și am detectat la ei niște apucături clare de clasicism chiar dacă albumul sună extrem de modern, de la sound la prezentare. Nu zic că-i cea mai bună piesă în domeniu, cred însă că poate fi ascultat fără probleme, nu poate dăuna cu nimic.

Black Widows – Among The Brave Ones (2022)

Am priceput că asta-i o trupă de gagici care cântă ceva doom/atmosferic/melodic black/whatever. Instrumental nu am o problemă, însă vocal aș spune că discul este pur și simplu asasinat de tipa aia care s-a postat în fața microfonului. Dacă era un tip acolo aș spune că albumul ieșea bine. Așa este doar o chestie extrem de plictisitoare.

Caustic Casanova – Glass Enclosed Nerve Center (2022)

Băieții ăștia fac multe pe albumul ăsta. Combină multe chestii, destule sonorități, adică diversitate. Știu, știu, poate nu-i cel mai bun termen. Par foarte preciși în ceea ce au în capul lor, deși nu sunt, se văd niște scăpări fantastice prin unele locuri. Însă discul este solid, vorbesc serios, solid, și merită din toate punctele de vedere ascultat.

Major Parkinson – Valesa – Chapter I: Velvet Prison (2022)

Băieții ăștia cântă multe și nu neapărat rock sau na, se poate spune că se duc spre un progresiv extrem de ușurel și melodic, unul care ar putea fi ascultat până și pe Rocefem. Glumesc, nu veți auzi așa ceva pe Rocefem, nu au nici gusturi și nici bani să cumpere ceva nou. Ascultați albumul, merită. Vorbesc serios, chiar merită.

The Halo Effect – Days Of The Lost (2022)

O trupă formată din cinci ex-membri In Flames, inclusiv vocalistul de la Dark Tranquility. Trupă care declară de la început că vrea să se ducă spre sound-ul Göteborg de la început de ani ’90. Băi, da, reușește. Și reușește bine, e chestia aia pe care nu ai mai auzit-o de mult și pe care au făcut-o praf trupele astea noi. Merită ascultat. Merită.

---

Monster Truck, Arketh, Infanteria, Talas, Lorna Shore, Queensrÿche, Stortregn, Caustic Casanova și Major Parkinson au fost sugerate de Edelweiss.

My Funeral și Black Widows au fost sugerate de Alex Revenco.

The Halo Effect a fost sugerat de Marius Panfiloiu.

Advertisement