Wacken #2022, part one

Dirkschneider

Udo a apărut la Wacken sub această denumire. Asta înseamnă că a prestat un set care a inclus doar piese Accept, chestie despre care pe vremuri spunea că nu o va mai face. Nu contează, oricum. Trupa mi s-a părut departe de forma necesară, Udo încă mai duce, dar nu mult. Una peste alta a fost istorie pe scena aia. Și n-a fost chiar rău.

Lordi

Una dintre cele mai grave glume la adresa muzicii pe care am avut prilejul să le văd. Dacă ajungi să-ți placă așa ceva atunci toată viața ta nu meriți altceva decât concerte cu Direcția 5, Ștefan Bănică și Scarlet Aura. N-am ce să zic de concertul acesta în afară de faptul că trebuie evitat. E păcat să rămâneți cu sechele.

Death Angel

Bă, da! De mai multe ori da. La ăștia stăteam cu plăcere, n-au urcat degeaba pe scenă. Am unele mici/mari probleme cu vocea, parcă nu a fost ce trebuie, dar pe ansamblu a fost un recital ce merită luat în considerare. Na, tot veteranii, ce să faci, n-ai ce să faci, nu scoți muzică în ziua de azi, nu mai ai din cine.

Powerwolf

Asta este a doua glumă muzicală a lumii. Vorbesc serios. Ce am văzut și auzit eu este un power de 2 lei, un show discutabil și o voce care pe vremuri nu avea ce să caute să cânte Puștoaica la scară. Nu-mi dau seama cum de trupa asta are fani, adică greșesc, îmi dau pe deplin seama. Ce vremuri ne așteaptă când se vor duce toți veteranii…

As I Lay Dying

Băieții poate că nu au băgat chiar rău, însă eu am fost departe de a fi impresionat. Da, cred că e un recital ok pentru ceea ce se poate spune că este trupa, dar m-a lăsat rece de la cap la coadă. Am auzit lucruri mai legate ca recitalul. Iar vocea a doua a fost nenorocire, nenea ăla nu ar trebui lăsat nici măcar să anunțe sosirea trenurilor în gară.

Tarja

Orice ai face, femeia asta este o apariție. Știe să facă absolut ce vrea cu piesele, cu muzica, cu publicul. Are și un nene pe post de Hietala și nu-i deloc rău. Și-ți amintește la modul clar de ce te duci azi să vezi Nightwish cu Floor. Păi te duci ca să auzi ce le-a dat Tarja de cântat. Excelentă prestație, Tarja este încă ceea ce trebuie să fie.

Orden Ogan

M-am distrat și cu ăștia. Vocalul este un fel de Coiotu’. De rest nu am multe de zis, muzical sunt extrem de slăbuți, repetă și ei ce au auzit pe perioada pubertății. Vocalul nu-i ajută nici el mai deloc, e a bine, ba rău, dar mai degrabă rău. Din partea mea a fost timp pierdut. Asta este, Wacken, power de 13 bani.

Striker

Se vede că au avut perioada mai dure și că după aia au trecut la alte alea. Una peste alta nu a fost deloc un recital rău. Ce au acolo este pueril, dar e bine dozat, te face să mai stai o piesă, eventual să mai iei o bere. Nu am sărit în sus de bucurie, însă față de nume mult mai mari decât ei se poate spune că au știut să și ofere ceva.

Ann Wilson

A obosit rău, însă femeia aia este Ann Wilson. Probabil că am asculta-o cu toții cândva și nici nu știam că este ea. Ann a făcut tot ce trebuie pentru a-și defini identitate de după Heart și aș spune că a reușit fără mari probleme. Rămâne una dintre cele mai mari și veritabile povești rock, la ea nu prea s-a putut scrie pe nașpa. Excelent.

Hate

Black cinstit, din ce am reușit să citesc pare-se că ar sosi din Polonia. Izvor serios acolo, ce să zic. Bine puși la punct, alerți, agresivitate câtă trebuie, din astea. Poate cea mai plăcută distracție din tura asta, vorbesc serios. Mi-au plăcut și mi-au plăcut bine. Mai vreau. România, ceva, sau tot cu Moonspell și Rotting Christ?

Brian Downey’s Alive & Dangerous

Băiatul ăsta este un fel de legendă. Na, Thin Lizzy. Ce să zic, din punctul meu de vedere a fost aproape de impecabil. Are muzică, are ritm, are ce spune cu ea și nu se oprește din a o face. Din nou constat că-n clipa în care dispar toate numele astea vom rămâne tare goi. Excelent recital, excelent Brian. Și rețineți că este doar un tobar.


Aici dați de concerte.

Advertisement

2 thoughts on “Wacken #2022, part one

  1. Vroiam să fac eu un fel de Wacken, my love, însă nu prea vreau să împărtășesc experiența, încă. Poate la anu.
    Din lista ta, UDO chiar ar trebui să lase cântatul ca și Ann.
    Powerwolf, slab voce și instrumental.
    Lordi, nici nu m-am uitat. M’am dus să văd ce fac unii care mai montau ceva la niște lumini.
    Tarja, are voce, însă a devenit la fel de fadă ca Nightwish.
    Hate, da, au sunat serios, profi.
    În rest sunt de acord cu tine.
    În rest procentul de tineri a fost mai mare ca în ultimii ani. Probabil veteranii au mai dat colțu.

    Like

    1. După ce vine la București în toamnă aș spune că sunt perfect de acord, Udo se poate lăsa. Să-l vadă și nevasta și cam asta a fost. E vremea să vadă de nepoți și să le arate poze de când era el rocker șmecher :))

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s