Din drum #299

Iconic – Second Skin (2022)

Michael Sweet, Joel Hoekstra, Marco Mendoza, Tommy Aldridge și Nathan James sunt cei care formează trupa Iconic, aflată la albumul de debut. Album desigur că apărut la Frontiers, acolo-i este locul, e vorba de hard-rock. Este vorba de un album cinstit și solid, cu tot ce vă așteptați de la oamenii ăștia, disc pe care de altfel îl și recomand.

Jorn – Over The Horizon Radar (2022)

Jorn reușește mai întotdeauna să dezamăgească solo, strălucind mai ales când vine vorba de cover-uri. Și este mereu despre faptul că pare că nu găsește pe nimeni să scrie ceva serios pentru vocea lui. Și tocmai de aia avem încă un disc Jorn cu muzică slabă și voce bună. Iar treaba asta este aiurea rău de tot pentru nivelul său.

Vypera – Eat Your Heart Out (2022)

Suedezi, tot la Frontiers, cu un hard/rock spre metal. Primul lucru pe care l-am observat ar fi că mixul nu prea le face dreptate și-i “ajută” din plin să piardă câte ceva din ce au de spus. Și nici vocea nu ajută prea mult, mai ales că-i scoasă mult prea în față, acoperă mai mult decât este cazul. Păcat, putea să iasă mai bine. N-a fost să fie de data asta.

Chaos Magic – Emerge (2022)

Proiect solo al Caterinei Nix, proiect produs și scris de Timo Tolkki. Mno, cam v-ați dat seama despre ce este vorba, că nu s-a apucat Timo să scrie altă muzică decât aia pe care o scrie. Un album ușurel, pe alocuri tristuț de ușurel, dar mă rog, merge ascultat în anumite condiții. A, era să uit: Caterina nu este solistă. Sau măcar nu încă.

Degreed – Are You Ready (2022)

Tot un album Frontiers și ăsta, un hard-rock combinat cu ceva AOR, așa, ca să dea bine la populație. Nu-i deloc rău, e genul ăla de muzică pe care o poți asculta oriunde și oricând. Nu sar în sus de bucurie să-mi amintesc de el, dar se poate spune fără probleme că merită o ascultare, măcar una din aia de vară, cu o bere rece.

RanestRane – Apocalypse Now (2022)

Ne despărțim de colecția celor de la Frontiers și mergem la ceva italieni care prestează progresiv. Trebuie să spun că italiana m-a împiedicat să-mi dau seama unde vrea să se ducă discul ăsta. Însă am să spun că e un disc care face legătura între progresiv și muzica ușoară italiană. Așa, o canțonetă mai variată. Nu neapărat de ascultat.

Nycrama – To Wither (2022)

Un fel de death metal progresiv, sosit din Spania. Sau poate un death metal mai tehnic, na, ce o fi să fie el acolo. Bă, îl recomand chiar dacă nu știu foarte bine să vă spun de ce, cert este că băieții au ceva momente în care sunt absolut un deliciu. De ascultat chiar și pentru cine nu este fan, ăsta-i un disc special, din ăla care rămâne ținut minte.

Dan Reed Network – Let’s Hear It For The King (2022)

Ceva hard-rock care ar vrea să ducă un pic spre stilul ăla southern, mă refer la ăla mai vechiuț și bun. Nu le iese mai deloc și e păcat, pentru că vocea permitea ceva chestie mai bună. Așa că avem un disc sălciu, care se pierde în ceea ce nu știe să facă și pentru care inventivitatea este ceva cunoscut doar de la alții.

Caeli – Tied Together (2022)

Ceva heavy-metal finlandez, țară de unde vin pe bandă rulantă chestii din astea mai melodice. Un disc slab, așa zic eu, extrem de slab, pe care nu știi ce să te enerveze mai mult, vocea total nepotrivită sau producția de 2 lei. Nu-l ascultați, nu văd de ce ați face așa ceva, pierdeți aiurea timpul.

Hilning – Råtijinn (2022)

Black-metal, Suedia. Un album cu pedala apăsată de la cap la coadă, chiar dacă pedala aia nu este cea mai fericită dintre toate. Este un black în care au încercat să pună mai multe, unele le-au ieșit, altele nu, per ansamblu un disc peste care se poate trece cu urechea dacă lipsește altceva mai tare în ceea ce privește genul. Na, măcar au încercat.

Charlie Griffiths – Tiktaalika (2022)

Progresiv, Marea Britanie. Un progresiv mergând fără mari probleme către psihedelicul zilelor de aur ale genului, vorba aia, cine să se priceapă la asta dacă nu Marea Britanie? Un album destul de greu, cu niște clipe când muzica parcă nu vrea să cadă de pe tine, oferind o anume senzație de disconfort. Un disc bun, chiar dacă greu de ascultat.

Balrogath – Arcane Sacrifice (2022)

Melodic death metal la bază, deși cam depresiv pe unele porțiuni pentru melodicul clamat, sosind din Suedia. Nimic deosebit la discul ăsta, absolut nimic de reținut. Teme vechi, interpretare slabă, producție departe de a fi ce trebuie și o repetitivitate care calcă pe nervi. Plus partea de depresiv despre care am discutat deja.

—– Semnalate de Alex Revenco —–

Jimbo’s Garage – Jimbo’s Garage (2022)

Hard-rock de bază, cu ceva heavy. Țara de proveniență este Finlanda, este un proiect al lui Jimbo Mäkeläinen, fost baterist Lordi. Ce să zic, este un disc suficient de ciudat și de divers încât să mențină atenția trează. Am avut chiar senzația că încearcă ceva a la Ghost pe el.

4 thoughts on “Din drum #299

    1. Întotdeauna ascultă și tu. Nu știi cum te prinde mai altfel decât m-au prins pe mine 🙂 În general părerile noastre sunt compatibile, dar suntem extrem de diferiți în gusturi și na, poate ratezi ceva. O piesă sau două te vor lămuri și nici nu cer prea mult timp 🙂

      Like

  1. Nycrama, m-au prins de la soloul ăla de chitară. Oamenii fac parte din New wave of progresiv death metal, unul care nu se concentrează pe viteză. Este excelent albumul, m-a incantat mult. I’am simțit imediat că sunt europeni. Merci mult, Mann, mi’ai făcut ziua. O să îi fac și eu o recenzie entuziastă duminică. Bijuteria listei tale.
    Ce am observat mereu, sunt mult mai mulți blackeri ca deathteri. De ce, nu știu.

    Like

    1. Probabil pentru că blackul vine cu teme ceva mai diversificate și se poate cânta în mai multe chei. Altă explicație nu poate fi 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s