Rânduri răzlețe despre plagiat

Nu mi se pare nimic mai trist decât să furi cuvintele cuiva și să spui că sunt ale tale. Nu poate fi. Și să mai și obții diferite foloase din asta, indiferent dacă sunt sau nu materiale. Băi, este trist tare să faci așa ceva, pe cuvânt.

Ca om care am mânuit cuvintele mă simt chiar murdărit. Nu am furat niciodată un rând de la cineva, rând care să apară sub o scriere de-a mea. Când iau ceva de la cineva și pun pe Feisbuc sau unde pun am chiar și apucătura de a da un #tag. Că na, cineva a muncit, a gândit pentru treaba aia, munca de cap este și ea muncă. Știu, aici suntem la noi muncim, nu gândim, treaba cu capul nu ține, dacă nu ești murdar de vaselină și nu-ți curge șpanul din cur ești bănuit că nu muncești. Sau mă rog, plin de șpan pe mâini și curgându-ți vaselina din cur, după cum vrea fiecare, nu discriminez.

Și este atât de simplu, pe cuvânt. Pui în ghilimele sau citezi sursa la finalul materialului. Aduni o bibliografie, vorba aia, așa ar trebui să arate orice de genul acesta, de la volum la masterat sau doctorat.

Și ceea ce este cel mai groaznic este faptul că se găsesc scuze. Ba unii chiar nu înțeleg de ce ar fi ăsta furt, ce, vorba aia, dacă dă mai departe te face până la urmă cunoscut. A avea ceva al tău, intelectual vorbind, este o treabă necunoscută de poporul ăsta, poate de aia și suntem unde suntem, o adunătură de grobieni agresivi ce bate aerul cu mâinile în căutarea unui punct de echilibru despre care nu cunoaște mai nimic. Despre care nici măcar nu ar vrea să citească, indiferent dacă frazele ar fi copiate.

Mi se pare că nimic nu vorbește mai bine despre prăbușirea intelectuală a românilor decât acest simplu fapt, că se găsesc explicații și scuze în fața unui furt intelectual.

Nu mai zic nimic. Sunt trist. Nici nu știu cât de trist să vă spun că sunt sau cu ce cuvinte să zugrăvesc ceea ce simt.

Las doar imaginile astea aici.

Putea să fie altfel…

2 thoughts on “Rânduri răzlețe despre plagiat

    1. Exact. Au toată legătura cu subiectul postării. Ei sunt ăia care au adus lucrurile aici unde sunt, așa și-au instruit și boracii să fie și uite cum situația de față are o explicație. România a avut cândva o singură șansă pe care a ratat-o cu stil. Atât a fost, atât s-a putut.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s