Adrian Păunescu – “Bocet pentru ăl bătrân”

Ce tragic timp păgân,
Se-mparte ţara noastră în partide
De când l-am omorât pe ăl bătrân
Mormântul lui nici nu se mai închide.

Am tras în el ca-n malul de pământ,
Nu l-am putut în timpul vieţii frânge
Şi el s-a dovedit de neînfrânt,
Că nu ne-a dat nici lacrimi şi nici sânge.

Cu el am omorât-o şi pe ea
Într-un concurs fanatic de păcate,
Şi-atunci păcatul nostru devenea
Mai greu ca ale lor, împreunate.

Aşa puţine vorbe mai rămân
Într-o tăcere plină de rafale,
Şi vai, l-am omorât pe ăl bătrân,
Erori peste eroarea vieţii sale.

Se-mpleticea de parcă era beat
Şi totul îi apărea confuz, departe,
Prin gloanţele cu care l-am marcat
El inspira şi aer, dar şi moarte.

Şi el ne-a fost măcar o dată baci,
Şi noi i-am fost măcar o dată turmă,
De ce am apăsat pe-acel trăgaci
Când moartea şi-aşa venea din urmă ?

Ne trebuia şi milă şi efort
Să le putem concilia pe toate,
De ce am dorit să-nceapă cu un mort
Aceste ziduri de maternitate ?

Eram români şi el era român,
A fost şi crimă, dar a fost o gafă,
De ce l-am omorât pe ăl bătrân
Cu mâini legate, împuşcat în ceafă ?

Voi nu vedeţi că nu putem dormi ?
Voi nu vedeţi că ţara nu mai doarme ?
Din zori de seară până-n zori de zi
Strigoiul lui aleargă prin cazarme.

Îşi plânge ţara ori de câte ori
De drama ei se-atinge şi îl doare,
Strigoi bătrân ce cântă ”Trei culori”
Cum face la beţie fiecare…

Acest strigoi de unde-ncepe tot,
Priveşte dintre stele pe fereastră,
Din buzele ce a vorbi nu pot,
Porneşte cinic libertatea noastră.

Şi totuşi într-un tragic timp păgân
I-am încărcat cu întuneric pasul,
De ce l-am omorât pe ăl bătrân
Și nici măcar nu-i facem parastasul ?