Niște jocuri mai pe scurt

Just Cause 3

Foarte rar să dai de o asemenea porcărie de joc. Regret că am dat și ăia 3 sau 4 euro, cât a fost la ofertă, aproape că-ți vine să ceri banii înapoi de la MS. Sunt însă sigur că la puștime prinde în ciuda tuturor problemelor pe care le are, de la video la gameplay. Na, clar n-a fost pentru mine însă la banii ăia am zis să încerc. L-am abandonat rapid.

Train Sim World 2

Mult mai bine pus la punct decât fratele său mai bătrâior, prin urmare cu mult mai puține probleme tehnice, extrem de fluid față de precedentul, ăla dând ceva rateuri și pe generația nouă de console. Minus un singur DLC toate celelalte au fost importate pe noua variantă și acum îmi fac un pic speriat socotelile referitoare la cât mă costă să iau toate rutele. Excelent joc, mă liniștește. Bine, are și momente când te enervează dar na, așa este să fie.

Full Throttle Remastered

Oldies but goldies. M-am distrat să-l joc din nou, mi s-a părut chiar mai ușor de jucat cu controller decât cu tastatură/mouse. Nu mi-a mai spus însă ce-mi spunea pe vremuri și mă bucur că l-am avut în Game Pass pentru că doream să dau banii pe el. Acum nu mai doresc. Na, ce a fost a fost și nu se mai întoarce în ceea ce privește acest joc. Dar repet, m-am distrat să-l rejoc.

Wolfenstein II: The New Colossus

Un shooter cumva spre mediocru, dar destul de capabil să te țină treaz. Pentru mine The New Order rămâne cel mai bun Wolfenstein jucat pe consolă, are poveste, are feeling, are tot ce trebuie. Poate și de aceea The New Colossus stă de ceva vreme pe consolă sau dezinstalat și mai joc ceva din el în rarele clipe când am chef.

Deadlight Director’s Cut

Cât a ținut-o ca puzzle, lucru pentru care l-am și cumpărat, a fost bine. Când a trecut pe fugi cât mai repede și vezi tu ce mai poți face din mers a pierdut aproape tot ce avea și m-a ținut lângă el. Nu-mi dau seama de ce au făcut praf ultimul capitol, cel care este și cel mai scurt, probabil pentru că au rămas fără idei. Păcat, mare păcat, putea fi mai bine.

GTA 5

Personajul principal a fost Trevor Philips. Momentul preferat a fost cel în care trebuia să ucid câteva zeci de hipsteri ca să obțin un bonus, absolut delicioase clipele când coborau din Mini și le luam viața la întors pe dos. Nu este neapărat ceva să mă dea pe spate, a avut însă capacitatea să mă facă să stau pe el. Pentru cine vrea un fel de Mafia de mâna a doua cu mașini moderne, ei, e ce trebuie.

Monopoly Plus

Exact așa, da 🙂 Ce să zic, are farmecul lui și-n variantă electronică, partea mai puțin plăcută este că am senzația că nu poate fi bătut când joci de unul singur, nu vrea el și pace. Poate mi se pare. Are două modalități de a-l juca, clasic și modern, asta schimbă grafica. Deși e spectaculos în zona de modern eu am să prefer partea de old-school. Pentru 4 euro nu am ce reproșa.

Asphalt Legends 9

O glumă proastă care poate fi considerată joc doar dacă ai un traseu zilnic ce-l include pe 178 și partea dintre Uverturii și Crângași. Era de așteptat, la modul direct este adresat dispozitivelor mobile dar na, de ce să nu încerci să scoți bani și de la cei care au console? L-am jucat ceva vreme și apoi mă întrebam de ce, am pus altceva mai util în locul lui.

Quake

Zâmbesc. Grafică mult peste ce aveam la acea vreme și na, acel feeling care nu se poate pierde. Excelent. Cum văd că se poate aș spune că aștept cu drag pe consolă chestii de gen Q Team Arena, Starcraft, HOMM 3, Unreal Tournament sau, deși aici e imposibil, ETS și ATS. Cel puțin cu ultimele două aș avea cel mai perfect motiv să nu mai ies din casă.

Assassin’s Creed Rogue

Ăsta stătea de multă vreme rândul la instalare, așa că-n pauză de alte chestii am zis să-i dau o șansă. Nope, poate data viitoare. Este prost la modul la care nu știi să povestești cât de prost sau de inept este. Și m-am plictisit după vreo oră de joc deși îm doream să nu. Noroc că l-am primit la Gold. Uninstall, stai acolo, regret că te-am luat și gratis.

Brothers: A Tale Of Two Sons

Un puzzle absolut excelent, cu o poveste foarte mișto și cu foarte mult suflet pus acolo. Nici nu știu dacă am ceva de reproșat jocului, știu doar că am fost tare emoționat la final și că-l voi relua când am să am din nou chef să fac asta. Merită fără nici un fel de regret atenția, păcat că se fac foarte rar jocuri ca ăsta.

eFootball 2022

Varianta aia free, cu șase echipe. Ei bine, ca feeling și cinetică aș spune că bate fără drept de apel FIFA, doar că vine cu toate celelalte probleme cu care vine, asta începând cu licențele de care mai dispun. Păcat, dacă una din variantele mai vechi a fost tare slabă aș spune că asta este foarte bună, însă nu există vreo șansă să iasă-n față. Mai ales din motive de licențe.

Forza Motorsport 6

Nimic diferit față de primul FM jucat, 5, poate grafica un pic mai bună. N-aș spune că este o franciză să mă distreze foarte mult, jocul nu cere neapărat prea multe de la jucător, la un moment dat devine previzibil și plictisitor. Și așa a fost și 5. Dar na, ai mașini, ai trasee, pe undeva reușește el cumva să te ducă de la cursă la cursă.

Star Wars Episode I: Racer

Cine nu-l știe pe ăsta nu prea are de ce să spună că este gamer. Același feeling turbat de viteză, o grafică pe care pe vremea aia cu greu ți-o permiteai și oricum nu era la nivelul acesta, acel feeling de joc vechi pe care-l bagi cu cea mai mare plăcere. De când l-am instalat a rămas acolo, când am chef să mă simt bine mai dau o cursă.

2 thoughts on “Niște jocuri mai pe scurt

  1. Când am timp mai bag câte un meci de Dota2 sau 30 de minute de CS go, în rest, nimic. Aștept varianta finală al lui Baldur’d Gate 3.

    Liked by 1 person

    1. Și astea sunt adunate de vreme bună. Sunt departe de a juca zilnic. Iar online nici măcar, mă rog, acum mai dau un fotbal cu un prieten 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s