Din drum #266

Unscarred – 100 Lashes (2021)

Thrash din Franța, pe ici și pe colo aș spune că au și un pic de apucături de death. Nimic deosebit la acest album în afara faptului că pare bine făcut din punct de vedere al producției. Na, Franța nu este chiar cel mai bun loc din care să ai thrash, pentru genul ăsta ai nevoie de anumite treburi aparte. Un album uman, dar tern.

Man May Be – Shadows of the Dawn (2021)

Album de prog, sosit de la americani. Am fost la fel de impresionat de el pe cât de impresionat aș fi că a întârziat acceleratul de Brăila (insert any other town). Nu-mi dau seama ce vor să imite, însă nu le-a ieșit, iar părțile vocale mi s-au părut uneori hilare, asta ca să nu zic altceva. Păcat, instrumentiști răi nu sunt.

Arkhanon – Entre el bien y el mal (2021)

Power metal columbian. Pregătit în pivniță la mama și înregistrat în fața unui pluton al unui traficant de droguri de mâna a patra. N-am văzut de multă vreme ceva sunând cum sună discul acesta și nu credeam să întâlnesc prea repede unul. De muzică e inutil de discutat, aia e și mai proastă decât producția.

Looking For Medusa – Perseus (2021)

Tot Franța, însă spre deosebire de primul album aici avem de-a face cu heavy. Nu este rău, dar aș spune că discul este foarte plat, nu spune mai nimic. E bine interpretat, e bine legat dar asta este și tot ce, la restul de capitole suferă tare de tot. Care inventivitate, care alte alea. Păcat, se putea mult mai bine.

David Lyon – Lyonhart (2021)

Simfonic, djent, mai multe, tot albumul fiind instrumental. Părerea mea este că băiatul este extrem de bun, că producția ajută și ea albumul dar că ar fi trebuit mai multă atenție în a te decide ce vrei să cânți. Sunt prea multe lucruri combinate și aici e problema, nu sunt combinate cum trebuie. În rest nimic de spus, merită o ascultare, e ceva decent.

Tardus Mortem – Armageddon (2021)

Death metal din Danemarca. Nu sunt sigur de ce, dar aia este și de acolo vine. Și nu mi-a plăcut mai deloc, parcă nu au vâna necesară pentru așa ceva, parcă nu-s făcuți pentru așa ceva. Plus că nici vocea nu cred că-i ajută foarte mult. Și le mai scârțâie și producția, rar îți dai seama care-s instrumentele. Trist, tare trist în Danemarca.

Bryan Eckermann – Plague Bringers (2021)

Melodic death metal, Statele Unite. Un album obișnuit și normal pentru zona asta, pentru gen, altfel nimic deosebit la el. Tot ce am auzit pe el am auzit deja de la alții, așa că aproape că nu am avut ce să ascult. Nici pe zona asta nu se mai face cine știe ce, însă e încă departe de nenorocirea care se petrece în power. Mă rog, un disc slăbuț.

Timo Tolkki’s Avalon – The Enigma Birth (2021)

Că tot vorbeam mai sus de power, iată album de power și unul care nu vine chiar de la oricine. Slab, slab de tot, o lălăială cum rar mi-a fost dat să văd, bine, este caracteristică unui gen care nu vrea să moară deși horcăie de ani buni de zile. Iar Tolkki a terminat-o și el cu scrisul pe zona asta, poate descoperă un alt gen care să i se potrivească.

Atrocitus – O Que Será De Nós? (2021)

Thrash din Brazilia. Nimic deosebit la album, nu vin cu vreo minune în gen, cu vreo redescoperire a ceva, însă albumul e plin de ură și de energie, ceea ce este perfect de așteptat ținând cont de țară. Dacă se trece de problema limbii atunci avem la dispoziție un disc/EP care are ce spune măcar la modul decent pe genul respectiv.

Steve Perry – The Season (2021)

Un album de sărbători al celui ce a fost solistul vocal al trupei Journey. Excelent album, minunat. Cafe concert, something very jazzy, Steve a făcut tot ce a știut el mai bine pentru a ieși din normalul colindelor și al altor chestii de profil. Dacă nu asculți versurile nici nu știi că-i despre Crăciun. Asculați-l lângă șemineu. Whisky-ul să fie scoțian.

Crazy Lixx – Street Lethal (2021)

Băieții reușesc de minune ceea ce au reușit și pe celelalte albume: un rock de ani ’80, în zona de AOR, extrem de bine pus la punct și extrem de bine executat. Poate vocea să deranjeze un pic, consider că se putea ceva mai bine cu ea, în rest este un disc de ascultat și de reținut. Bravo lor că mai pot face treabă pe zona asta.

Abba – Voyage (2021)

Un album foarte, foarte repetitiv. Atroce de repetitiv. Speram altceva, dar au o vârstă. Aranjamentele sunt ca pe vremuri, de la decent în sus, doar că este arajamentul unei piese unice ce se repetă în diferite forme. E bine că mai sunt pe aici, asta nu se discută, dar sunt departe de forma de altădată, vremurile alea nu se mai întorc. De ascultat ca fond sonor.

Oggend – Game of Gods (2021)

Aproape sigur un fel de stoner sosit de pe simpaticele meleaguri ale Rusiei. Este un EP, nu un album full, pentru că ne permite să ascultăm strict trei piese. Ce să zic, deși nu mă fericește deloc genul eu aș spune că nu este chiar așa de rău ceea ce s-a reușit aici și că merită trecut în revistă. Rusia, da? Și producția este și ea ok, ajută mult de tot.

Rioghan – Covers II (2021)

O finlandeză. Sau asta am reușit să aflu despre ea. Ce să zic, nu sună deloc rău ce face ea acolo, chiar dacă discutăm doar despre niște cover-uri. E un EP bine făcut și la obiect și are destule chestii care săte facă să caști urechea. Nu e nebunia de pe lume, dar e ceva decent, bun, de ascultat.

Mustan Kuun Lapset – Ei Sävyjä Pimeässä (2021)

Din ce pricep eu acest disc adună piesele trupei din anii 90 care sunt greu de găsit, în forma originală, dar remasterizate. Black/death metal, pe alocuri de început, poate tocmai de aia pot spune că sună foarte bine. Are vibe-ul ăla de-atunci, are tot ce trebuie să te facă să-l placi. De reținut, merită atenția pe mai departe.

Cognos – Cognos (2021)

Despre Cognos nu se cunosc prea multe. E un proiect ce rămâne anonim, măcar pe moment. Prestează progresiv cu ceva metal extrem și prestează bine de tot. Totul este punctat așa cum trebuie, producția este foarte bună, piesele sunt inspirate. Un disc ce merită ascultat măcar o dată, pe Bandcamp am dat de el.

4 thoughts on “Din drum #266

  1. Hai, sal
    Unscarred – 100 Lashes, o fi el tern dar au o franțuzoaică la voce. Si nu arată rau deloc. Eu le dau vreo 2 ascultări.Asa că c’mon bro, gagică la voce în thrash. Să mai dăm jos un tricou.
    Atrocitus – O Que Será De Nós?, mie îmi place ca omu să își strige furia în limba lui. Mie îmi place cu portugheza, spaniola. Mă cam deranjează producția în schimb.

    Like

    1. Mi-aduc aminte de ce față a făcut o tipă care servea bere când a început concertul Arch Enemy și-a auzit-o și văzut-o pe Angela. Ahaha, era blocată săraca fată, cred că nu auzise în viața ei așa ceva de la o femeie 🙂

      Like

  2. Cognos – Cognos, merită un comentariu separat. Album solid, voce curată, atmosfera bună si ritm excelent. Este tehnică bună, se vede că este unul sau unii care știu cu muzica. Mersi.
    Bun, bun.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s