Din drum #262

Pissdeads – Triumphator (2021)

Ceva deathăreală cu niște grindcore/metalcore sau ceva papuci de coreală, oricum. Din Rusia. Iubitor album, sincer să fiu, LOL. Mno, dacă avea o producție așa cum merita atunci aș fi spus că e rupere și că-și va găsi loc în colecția mea personală. Așa este doar un album decent spre uman, mă rog, EP, ce merită ascultat măcar o dată.

Axty – Helpless (2021)

Brazilieni care vor ceva metalcore. Ei vor, pe ici sau pe colo le mai și iese, dar aș spune că nu am ascultat cine știe ce. Liniile melodice sunt slabe, le-am mai auzit, au inventivitate sub limită, și aș mai spune că nici tehnic nu se stă extraordinar. Vocile sunt și ele slabe, sau vocea, se putea alege mult mai bine.

Yandere Chainsaw Regurgitation Factory – Out for Blood (2021)

Brutal death metal american. De data asta trebuie să recunosc, pare a fi brutal. Și acesta pare a fi și singurul avantaj al discului, că altele nu detectez să aibă, se ține de cuvânt cu ce livrează. Mă rog, nu cu mare inventivitate, nu cu mare tehnică, dar e brutal și rezolvă lucrurile. Un disc cumva anemic, dar na, pentru gen poate fi considerat decent.

Kee Marcello – Melon Demon Divine (2004)

Normal, mai ascult și din astea vechi. Albumul fostului chitarist Europe, al doilea său album de studio, suferă în primul rând de o producție mizerabilă. Și e destul de neașteptat ținând cont de cine este personajul. În rest nimic deosebit, doar un album care merită ascultat doar ca istorie, nu și ca muzică. Nu e nimic de reținut acolo.

Ottoman – Heretic (2021)

Un fel de hard-rock cu un picuț de glam, mă rog, nu neapărat așa de observabil. Islandezii nu zic rău și constat că au ajuns și ăștia să ne caftească la muzică rock și la cum sună. Nu este un album fenomenal, dar este un album decent în care încearcă să facă tot ce se pricep ei mai bine să facă. Mergea mai bine producția, dar e oricum decentă.

Carbonizer – Desde el valle de la muerte (2021)

Mexicanii nu au neapărat idei rele cu death-ul lor, doar că nu-i ajută deloc producția și aș spune că nu-i ajută deloc nici vocea, parcă ține discul pe loc. Cu toate acestea, trecând de micile probleme tehnice pe care le pune, este un disc peste care se poate trece, are câte ceva de spus. Se duce undeva spre începuturile genului, are partea aia de copilărie.

John Lawton – The Power Of Mind (2012)

Primul album al fostului solist vocal Uriah Heep. Trupa din spatele său este Diana Express, o formație bulgărească prin care a cântat și Vasil Naydenov, cei mai în vârstă știu câte ceva despre el. Practic cu albumul ăsta s-a născut și Intelligent Music Project pe unde la ora asta își face de cap Ronnie Romero. Băi, bun disc. Bun bine. Duce din soft rock în progresiv și invers, dar o face așa cum trebuie și oferă multe clipe plăcute. Bravo, bulgarțită.

Necromantia – To the Depths We Descend… (2021)

Un black accesibil ce vine de la niște greci. Aș spune că singurele momente în care au cu adevărat de spus câte ceva este când reușesc să coboare un pic către thrash, căci le iese. Nu fenomenal, dar le iese. Nici albumul ăsta însă nu iese cu nimic în evidență. Este decent, uman, ar fi sunat și mai bine dacă avea o producție bună.

Alcatrazz – V (2021)

Trebuie spus că acesta este albumul versiunii de Alcatrazz cu Waldo, Doogie White și Joe Stump. Mai avem o versiune de Alcatrazz, cu Graham Bonnet și Jeff Loomis, de aia zic. Normal, Stump este lăsat să-și facă de cap, trupa vine după el, discul reușește să nu sune rău chiar dacă producția este slabă rău de tot pentru o asemenea formație. Oricum este un disc de ascultat, aș spune că e păcat să fie ratat.

Noltem – Illusions In The Wake (2021)

Album recomandat 🙂 Un death/black destul de accesibil, destul de melodic încât să fie de ascultat și de cei care nu sunt obișnuiți cu genul sau nu este prima lor alegere muzicală. Reușesc ei ceva acolo, mai precis reușesc să păstreze același nivel de atmosferă pe toate piesele și asta este de admirat. La tehnică, inventivitate și producție însă scârțâie.

Troyen – Falling Off The Edge Of Forever (2021)

Heavy cu ceva hard-rock, nu aș spune însă nici pe departe că avem de-a face cu NWOBHM, așa cum recomandă unii albumul. Este drept, discul sună cumva ca pe vremurile alea, cred că așa au vrut, doar că asta nu-l ajută. Ce-i acolo nu este nou, nu este inspirat și nu este nici bine prestat. Tehnic se putea mai bine, mă rog, ceva chitară mai bună nu strică.

Absence Of Life – Instinct Of Self​-​Destruction (2021)

Black metal depresiv sosind de la Belarus. Cumva, pe undeva, discul ăsta ar fi putut să fie bun. Nu, este departe de a fi rău, dar îi lipsește ceva și sunt într-unul dintre acele rare momente când nu știu ce lipsește. Tehnic sunt ok, producția este decentă, inventivitatea nu dă pe dinafară, dar nu jenează, însă la final nu m-a impresionat mai deloc.

2 thoughts on “Din drum #262

  1. Ottoman – Heretic, este okeish. Nu știu de ce ai tu impresia că islandezii nu sunt peste noi si la rock. Acum fix 3 ani am fost cu doamna in cea mai scumpă excursie a mea in Europa. 12 zile in Islanda. Frumos, tare. Se faceau expediții de 3 zile in Groenlanda. Autorizație să stai acolo oe țărm o noapte. Cu tot cu transport era 5500 euro. Frumoasă Islanda.
    În rest a fost ceva, ceva prin listă dar producția proastă m-a lovit in ambele oo.

    Like

    1. A fost o tură de producții slabe. Pot pricepe. Nu se cântă, nu sunt bani, producția se face… de cât este.
      Cât despre Islanda, sper să ajung să dau și eu o tură pe-acolo. Poate nu 12 zile, dar măcar de-un City Break să iasă 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s