Fără scrisoare…

Te-anunț de-aici, din pușcăria mea,
Că gratii nu mai sunt pe la fereastră,
Dar au montat în loc o scenă grea
Și plânge Stevie Ray distanța noastră.

Am scos și patul, mi s-a părut firesc,
Un suflet nu adoarme pe o pernă,
Și n-ar fi fost vreo clipă omenesc.
Aici nu mai e casă, e-o tavernă.

N-am nici dulap, ce haine să îmbrac,
Pe carnea mea nu-i simplă fulguială,
Și-oricum sunt gol când trebuie să tac
Și hemoragic mi se stinge șoapta goală.

Aș spune chiar că nici nu sunt născut
(Mă paște oricum o gripă abisală),
Și-mi pun speranța-n suflul tău de lut
Și-n sânii tăi tăcuți ce țipă-a pară.

Regret imens c-am viață și am suflet,
Detest scârbit ce-n mine-i omenesc,
Sunt un gregar ce moare fără vuiet,
Călăul mi-e cometa ce-o iubesc.

Am să aștept, am să aștept sentința,
(M-au judecat și alții și-au greșit)
Și între timp am să sugrum dorința
De-a-ți arăta că eu chiar te-am iubit.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s