Românii la aeroport: starea nației

Am ajuns și eu la aeroport zilele trecute. De două ori. Să duc nevasta să plece la Cluj și să aduc nevasta acasă când se întoarce-n București. Și am constatat ceva. Din nou am constatat asta. Cu nația asta nu se poate face nimic. Nu ai cum.

Primul cretin văzut este ăla care se uită ca Șoșoacă la Margaret Thatcher când este vorba să ia pe cineva de la aeroport. Ai acolo tabela electronică pe care vezi dacă zborul întârzie și pe ce poartă vor ieși pasagerii. Trei din ele sus, câteva jos. Sus internaționalele, la parter internele. Apoi vezi afișe care-ți spun cum să ajungi la fiecare poartă. Și scara rulantă la care mai ai un afiș care-ți spune la ce porți ajungi.

Ei bine, nu. Deșteptul ăla s-a uitat de mai multe ori. Atent, așa. Apoi a întrebat trei persoane, fuckin’ trei persoane, cum poate ajunge la poarta la care trebuie să aștepte pasagerul respectiv. După cum vorbeau între ei, că erau el și ea, am dedus că le au cu zborul. Eu eram prima dată acolo. Nu am zburat vreodată și eram de asemenea prima dată într-un terminal de sosiri.

Am văzut tabela, afișele, alea-alea, am ajuns unde trebuie. Am găsit și magazinul, să-mi iau țigări. La ei nu s-a putut. Au trebuit să întrebe de trei ori pe unde se ajunge la poarta respectivă. Cu scara rulantă, imbecilule! SCRIE mare, în mai multe locuri!

Al doilea care m-a lovit a fost unul care a coborât din tren cu mine. Pentru cine nu știe, trenul de la Gara de Nord te lasă în fața aeroportului, cred că 100m de el. Îl vezi când cobori din tren, e prea mare să-l ratezi, e al dracului de aproape. Băi, ăsta a coborât și a întrebat o persoană cum se poate ajunge de acolo, adică de pe peron, la aeroport!!! Băăă, era hardughia aia mare în fața lui! Ce scuză să ai pentru asta? Nu procesezi ce vezi pe lumină??? Cum??? Cum respiri singur???

Ăla care vrea să cumpere bilet de tren de la automat? Doamne Dumnezeule! Să-l vezi cum dă în butoanele alea! Cum stă ca boul pe gânduri pentru a determina răspunsul la “da’ asta ce pu** mea o face?”, deși scrie în română pe ecran! Cum lovește în tastele alea virtuale de zici că sunt păcănele! Ia te uite, trei lămâi, pu** mea, am luat bilet!!!

Mno, faceți voi ceva cu ăștia. În afară de săpun lichid pentru dispenser-ele de la KFC…

4 thoughts on “Românii la aeroport: starea nației

  1. Prefesori 25-30 care nu reușeau să se conecteze pe contul de Adservio pt școala online sau classroom. Sase, fkn ore a lipsit aia de istorie. Știi ce a făcut când s-a logat, că lecțiile le-a trimis pe whatsapp dar nu lecțiile, citiți de la pagina aia la pagina aia. Le-a dat lucrare. Am asistat la câteva ore. Profesori tineri cu același stil prăfuit ca și pe timpul meu, accente puse pe memorare, werobots.

    Like

  2. Lumea ma face extremist nazist cand zic ca suntem o natie de redusi mintali ce ar trebuii triata la sange … ca sub un anumit nivel nu mai merge cu educatie … pur si simplu nu ai ce educa.
    cand am intrat la facultate, pe domeniul meu unde eram foarte bun, eram convins ca la 35 de ani cel tarziu voi fi bogat si ma voi putea retrage linistit sa imi traiesc viata. Pe principiu .. .daca eu nu voi reusi asa ceva … pai ce vor face astialalti carora le curge scuipat din gura, la care te miri cum reusesc sa mai supravietuiasca o zi fara sa uite sa respire ? Mare dezamagire … la 40 de ani inca sunt la munca in loc sa imi traiesc viata. Ma gandesc ca astia care mai miscam ceva trebuie sa tragem suplimentar si pentru masa asta de incapabili … altfel nu imi explic.
    Si stai sa vezi ce generatii vin. Ma uit la fiumeo si ma apuca depresia.

    Like

    1. Am aceleași sentimente pentru tovarășii mei de țară.
      Și lumea mă consideră la fel, exagerat când vorbesc despre ei. Sau despre ce le-aș face.
      Na, asta-i viața 🙂

      Like

Leave a comment