Nu mai pricep nimic despre România

Avioane sanitare pentru transport de urgență care nu zboară.

TIR-uri de urgență medicală care se defectează cu pacienții în ele.

Spitale care iau foc cu pacienții în ele.

Pacienți scoși noaptea din spital și cărați în portbagajele mașinilor.

Unități medicale inaugurate cu fast dar rămase închise și-n ziua de azi.

Rezultatul tuturor lucrurilor de mai sus sunt victimele. Victimele colaterale. Azi sunt rudele unora. Mâine poate sunt rudele noastre. Sau poate chiar noi.

Nu pricep nimic din ce se petrece. Am 47 de ani petrecuți pe tărâmurile astea, știu foarte bine ce este România și cine sunt cei care o populează, dar am ajuns la un punct la care nu mai pricep nimic despre spațiul ăsta, căci țară n-a fost niciodată pentru mine, nu m-a tratat vreodată ca pe un cetățean.

Suntem un spațiu care nu știu cum de s-a întâmplat dar este departe de a fi afectat atât de tare de pandemia asta. Cehia stă sau cel puțin a stat mult mai rău. Ungaria stă sau cel puțin a stat mult mai rău. Alte țări stau sau cel puțin au stat mult mai rău. Și sistemele lor de sănătate au fost întinse la maximum. Și pe sistemele lor de sănătate a fost pusă o presiune imensă.

Dar nu am auzit să se petreacă asemenea lucruri acolo. Se petrec aici.

Am spus cândva că România este țara tuturor imposibilităților. Adică tot ce este imposibil la alții la noi este normalitate. Tot ce nu se poate petrece acolo la noi umblă liber pe străzi. Constat că am avut mereu dreptate, nici nu era greu să nu am.

Dar… chiar așa? Chiar până aici? Frizăm absurdul, că penibilul l-am depășit de multă vreme. Frizăm Oscar-ul pentru un film de groază sosit direct din realitate. Filmul despre viețile oamenilor obișnuiți.

Să fie sistemul atât de putred, atât de bolnav, atât de în metastază încât oricine ar veni și oricine ar încerca să facă ceva din el este inutil? Să nu mai existe nici măcar o singură cale prin care nu să beneficiem de cele mai bune servicii medicale din lume, asta clar este imposibil, dar măcar să nu mai devenim victimele incompetenței și dezinteresului, adică a defecțiunilor și disfuncționalităților care apar în urma lor?

Recunoaște cineva spațiul asta? Își dă cineva seama ce se petrece cu el? Am mare nevoie să-l pricep în continuare, asta-mi dă resursele și reflexele necesare de a scăpa și de acum înainte de capcanele lui. Reflexe și resurse pe care le am, dar pe care nu mai știu la ce să le folosesc, cum să le folosesc, când să le folosesc, de ce să le folosesc. Sunt depășit în a estima și calcula totul la modul la care-mi cere minunea asta de zonă să o fac.

Poate aveți niște idei. Că mie nu că mi-a murit speranța. Mie mi-a murit computerul de bord. Se uită la realitate, se scarpină pe jumătate din core-urile de care dispune și nu știe ce rezultat să trimită mai departe.

Buffer overflow, Românio…

2 thoughts on “Nu mai pricep nimic despre România

  1. Eu am rămas fără cuvinte cu ce s-a întâmplat la Foișor. Îmi evocă ghetoul din Varșovia din al doilea razbel. Spitalele mobile, modulare sunt la ei în conturi. Acum dacă nu ai bani de privat, ești mort. Probabil în chinuri.
    Iar dacă cineva își închipuie că am scăpat de tot prin vaccinare, visează. Cutia pandorei de abia s-a deschis.
    Vorbim nu de ce am vrea noi să fie. Vorbim de ce va fi.

    Like

    1. Nici la privat nu ești sigur. Dar ești oricum mai bine. Problema este că ai condiții mai bune dar medicii sunt cam exact ăia. Și nu vrei să știi ce diagnostice greșite au primit oameni pe care-i cunosc, diagnostice infirmate dar după care s-au refăcut extrem de greu psihic.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s