Din drum #237

ESD – Multiverse (2021)

Portughezii zic că treaba asta este rock. Este, în sensul în care este cântată cu scule care se presupune că ar fi folosite într-unul dintre genurile arondate. În rest este jale mare de tot, nici măcar vocea nu rezistă, de fapt cred că vocea este cel mai leținat lucru ascultat acolo.

Ene – Lang Kald Natt (2021)

Black metal norvegian. Mno, băieții nu le au prea bine cu tehnica, nu le au prea bine nici cu compusul dar au reușit un album plin de coi. Deservicii mari le face producția, însă probabil că nu au bani de mai mult. Aduce foarte mult a începuturile nebune ale genului și eu îl apreciez pentru asta.

Ceuthonymus – The Triumph Of Evil (2021)

Black metal, de data asta de la greci. Nu se mișcă deloc rău, este drept că au și de unde învăța genul ăsta, dar este ceva acolo care lipsește și nu-mi dau seama ce. Poate mai multă agresivitate, poate mai multă atenție la interpretare, e ceva ce nu e bine. Cert este că discul nu este chiar de dat de pământ, dar se putea mult mai bine.

Jord – Sol (2021)

Suedezii îi zic atmosferic black, eu aș spune că este vorba de un black combinat cu post-rock. Combinație care nu a ieșit neapărat rău, doar că nu este genul meu, psot-rock-ul îl diger tare greu, sunt doar câteva trupe cu care accept să dau urechea, ca să zic așa. Pentru cine vrea să încerce poate fi ceva care să placă.

Northrend – Krieg Ist Für Alle Da (2021)

Black metal ucrainean. Da, numele trupei și albumului nu ar spune asta dar na, mulți nebuni pe lumea asta. Nimic deosebit, o glumă de album pentru trei vecini și probabil și patru groupies găsite prin metrou, mixat probabil tot acolo și având ca vocal un suporter al Rapidului sau ceva pe aproape.

Último Amanhã – Mutatio (2021)

Death brazilian. Nene, exact așa cum îl așteptam. Poate finisat insuficient. Poate nu mixat așa cum trebuie. Poate neprelucrat până la final în materie de compoziție. Dar un album extrem de rău și de agresiv, cam cum vin chestii de genul ăsta de prin America de Sud. Au fost bine băieții, poți să ieși la vânat de șoșoci pe muzica lor.

The Crown – Royal Destroyer (2021)

Suedez, ceva între thrash și death, clar cu apucături melodice. Mă rog, atât cât se poate. Nimic deosebit la acest disc, așa aș zice eu, mă rog, el este de ascultat pentru cineva care face ochi pe genul ăsta, pentru restul este cumva o adunătură de clișee care sunt cunsocute de prea multă vreme. Poate data viitoare, băieți.

Isgherurd Morth – Hellrduk (2021)

Un fel de black combinat cu niște chestii mult mai serioase, gen progresiv. Yup. Nu sună rău, chiar nu sună rău, dar la final este ceva acolo ce parcă nu a mers foarte bine. Nu-mi dau seama ce, poate modul în care alternează lucrurile, poate că de la trupeți ex-Necrophagist așteptam altceva, habar nu am.

White Void – Anti (2021)

Un fel de hard combinat poate cu un pic de post și alternativ, cât să iasă tuturor pe nas. Nu am priceput deloc discul ăsta. Chiar deloc. Poate că na, l-au făcut să fie. Pe mine nu mă fericește cu nimic. E și prost lucrat, vocea nu servește deloc trupa, e o nenorocire întreagă acolo. Nu recomand, deși aș fi vrut.

Ronnie Atkins – One Shot (2021)

Îl știți, băiatul de la Pretty Maids, trupă despre care s-a auzit dar nu a reușit vreodată să spună ceva. Albumul ăsta al naibii de bine de ce. Are idei, dar este leșinat. Are interpretare, dar este ratată. Are hard-rock, dar este trecut cu vederea. Practic exact ce se petrece la Pretty Maids, niciodată nu s-au putut concentra pe ceea ce pot face.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s