Din drum #220

Screamer – Live sacrifice (2021)

Suedezi, cântă de prin 2009, au patru albume de studio și bagă pe heavy. Un heavy foarte apropiat de NWOBHM. N-am fost deloc impresionat de acest live și recunosc că aș fi plecat tare dezamăgit de la așa ceva. Sună ca un fel de Maiden, dar cu frâna de mână trasă și o masă de mixaj ineptă, gen Bubu. Mno, să fie la ei acolo.

Accept – Too mean to die (2021)

Dimpotrivă, aș spune că este unul dintre cele mai cumințele albume Accept pe care le-am ascultat. Album care povestește din nou că Wolf Hoffmann trage trupa după el, dacă nu ar fi acolo ar fi jale mare. Una peste alta, Accept dar mai cuminți, mai calmi, mai așezați. Cea mai bună piesă este “Samson and Delilah” dupa Saint-Saens, un instrumental care ne arată cât de peste trupă este Wolf.

Kylmä Vuori – Kooda EP (2021)

Atmosferic post black metal sau orice pe aproape. Țara de proveniență este Finlanda. O piesă de aproape 18 minute și una de aproape 16. Apocaliptic, întunecat, rece, foarte rece. Am ceva probleme cu producția, nu mi se pare deloc că ar ajuta albumul, dar în materie de muzică sunt idei bune acolo, extrem de interesante. O chestie bună. Dați de ea pe Bandcamp, hai să câștige artistul, nu panaramele de YouTube 🙂

Athar Aghanon – Fidelitas (2021)

Black metal din Suedia. Singurul component al trupei este… Athar Aghanon, desigur, naiba știe dacă așa-l cheamă și-n realitate, dar nu ne cramponăm de asemenea amănunte. Al doilea album, anteriorul în 2014. Și ăsta suferă la producție. Și de data asta suferă și la muzică, se putea mai bine. Dar trebuie spus că merită ascultat. Tot pe Bandcamp, desigur.

Asmodæn Blood Coven – Fight the Degenerate Horde (2021)

Ceva black metal cu, aș spune eu, niște mici accente industriale sau pe aproape. Foarte ciudat, de altfel. Americanii nu zic rău, dar le lipsesc aproape în întregime ideile. Practic singurul lucru bun acolo este vocea, dar voci ca aia am mai auzit, nu mă dă pe spate. Și nici producția nu este chiar excelentă, dar e mai bună ca la cele de mai sus. Nimic bun.

Scarabreed – Throne of the dark ages (2020)

Death, elvețieni și da, anul trecut. Un album care ar fi putut fi mult mai bun dacă trupa ar fi reușit să păstreze o anume liniaritate a pieselor. Numai că nu reușește. Deloc nu reușește. Plus că nici idei nu sunt multe. Și nici vocea nu este cine știe ce, mergea ceva mult mai serios acolo. Mă rog, am trecut rapid peste el.

Noen Hater Oss – Siste Stopp Skjærsilden (2021)

Black-metal norvegian, adică na, cumva de acolo de pe acasă de la el. Mno, albumul nu este slab, dar are ceva probleme cu repetitivitatea, nu reușește deloc să convingă că acolo există mai multe idei. Desigur, alea care sunt se încearcă a fi tratate cu maximum de efect, dar nici asta nu ajută. Am uitat de el de cum l-am ascultat.

Darkened – Kingdom of decay (2020)

Trupa se află la primul ei album de studio și prestează un fel de death metal. Zic un fel pentru că este cumva mai melodic, nu este chiar nebunia declanșată de trupele mai agresive ale genului. Albumul nu este chiar rău, desigur, nu este operă de artă, dar îți oferă ceva din death-ul de care poate ai nevoie. Agreabil, zic.

Communic – Hiding from the world (2020)

Norvegieni, sunt trei, activează de prin 2003 iar anul trecut au scos un nou album. În genere ceea ce cântă ei se cheamă progresiv, doar că unul care înglobează multe alte elemente. Seamănă mult cu Opeth pe unele pasaje, cumva nici nu mă miră asta. Mno, un album care nu-i deloc rău, l-am savurat destul de mulțumit. Merge, e bine.

Morta Skuld – Suffer for nothing (2020)

Cred că prin 1990 sau 1991 semnau băieții ăștia primul lor demo sau split. Ce să zic, nu sunt departe de sound-ul de atunci, dar asta nu trebuie să mire, exact de acolo vin. Se merge pe death și nu se merge chiar rău, asta chiar dacă na, ideile nu mai sunt cele care erau. Una peste alta a fost plăcut să-i aud din nou.

Michael Schenker Group – Immortal (2021)

Cred că omul ăsta are vreo 50 de ani de activitate în spate. Și încă mai poate. Așa că a scos un album bun spre bun bine, divers, cu o multitudine de stiluri pe care le poate acoperi dar, normal, cu accent pe ceea ce se pricepe el cel mai bine să facă. Un album care merită toată atenția. Nu este genial, este doar un album bun și solid.

PS – Printre muzicienii cu care Schenker colaborează pe album se numără Ronnie Romero, Ralf Scheepers, Joe Lynn Turner, Steve Mann, Simon Phillips, Doogie White sau Derek Sherinian. Mdeah, ce să mai spui…

6 thoughts on “Din drum #220

    1. Mi-au sosit și mie cele două ture pe care le aștept de 2 săptămâni, că nu mai veneau emailurile. Mă voi apuca de ele, săptămâna asta mai bag două postări :))

      Like

  1. Începem cu ce trebe :
    MSG, l’am adorat mereu pe tipul ăsta, tot timpul a avut sound ul și atitudinea aia înfiptă bine în golden age of rock’n’roll. Se simte în sound școală germană. Lemmy strings and balls cum îmi place mie să îi spun. Bun de cumpărat.
    Accept sau Wolfccept, albumul nu este rău deloc, chiar dacă mai domol. Sunt acolo încă de curs în urechi.
    Darkened, un death de sărbători așa, nu rupe dar nici nu te mănâncă epiglota.
    Mai bag și restul dar mai chill. Mulțam.

    Like

    1. Cu plăcere. Eu am reușit să mai fac unul și azi termin și a doua postare. Am băgat ca MIGu’ zilele astea, mai ales că am fost la job, sunt singur în toată bucata aia de birou și-mi permit să-mi duduie muzica 🙂

      Iar albumul ăla da, este un Wolfccept. Fără el trupa aia e terminată. Vorba aia, nu degeaba a tras UDO de el ani de zile ca să-l aducă alături, știa bine ce poate face 🙂

      Like

  2. Tot de Accept o sa zic si eu, dar mai de rau. Imi place trupa mult, dar e drept ca fara Udo nu mai sunt ce erau. Si daca Lupu nu ar presta, cred ca nici nu i-as mai asculta.
    Pe de alta parte, lipsa origininalitatii teutone (sau sasi prosti, cum mai zic in fata unui prieten prea convins de perfectiunea germana, in gluma evident, desi nu sunt convins ca el asa o vede) ma lasa cu un gust amar. Cum drac sa scoti un cantec “The Best Is Yet To Come” dupa Scorpions, care sa fie tot balada?!?

    Like

    1. Nu neapărat Udo lipsește acolo, dar este drept, când îl asculți pe Tornillo parcă ți se face dor de tataie. Cât despre piesa aia, e una peste care dau skip când îi vine rândul, e prea ciudat să ascult așa ceva. E poate cea mai contestabilă piesă de pe albumul ăla :))

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s