Din drum #216

Autumn’s Child – Angel’s Gate (2020)

Suedezi și hard-rock cu AOR. Băi, iar este una dintre trupele alea care reușește să cânte bine genul. Cred că s-a mutat polul de așa ceva în Suedia, altfel nu pricep. Sună ca atunci când trebuia să sune bine, piesele sunt inspirate și pe alocuri tehnice, vocea este exact ce trebuie să fie pentru așa ceva. Reușit disc, tare reușit.

Vitalij Kuprij – Progression (2020)

Ca întotdeauna, adică un excelent clăpar și compozitor. Undeva între progresiv și neo-clasic, pe care le mânuiește fără probleme, Vitalij reușește din nou un album care să vorbească despre tehnica sa și despre ce are în cap în materie de compoziție. Și are, nu degeaba este la clapele celor de la Trans-Siberian Orchestra. Impecabilă nebunie.

Loanshark – The Queen Of Hearts (2020)

Heavy-metal din ăla accesibil, pe înțelesul tuturor, numai bun de scăpat și pe la posturi de radio ceva mai comerciale. Nimic deosebit, finlandezii nu reușesc să convingă cu acest album aflat între plictisitor și tern. Nici vocea, nimic nu reușește să-l salveze, sună a o mie de alte albume, nici pic de ceva identitate din partea trupei.

Snowblind – Holy Metal Spirit (2020)

O trupă de melodic heavy/power din Grecia. Nu este nebunia de pe lume, reușesc însă cumva să nu o dea chiar foarte tare de garduri. Au câteva pasaje agreabile, le mai iese câte ceva, vocea are moment când aduce cu vocea unui vocal. Se putea mult mai bine dar discul are ceva care nu mă lasă să dau cu el de pământ. Ciudat album…

Wasted Militia – The Frontier Awaits (2020)

Thrash din Spania. Prima mare problemă este vocalul. Nu te prezinți cu un asemenea vocal, te faci de râs. Culmea este că albumul are ceva al său, nu este chiar rău, doar că băiatul ăla de la voce reușește cu succes să facă tot ce nu trebuie să facă și să dea cu el de pământ. Cu o voce mai îngrijită ar fi putut fi un album bun.

Hate Forest – Hour of the Centaur (2020)

Black metal ucrainean. Din ăla de urcat cu el pe tancuri. Din ăla de-ți sare wooferul în sus, că nu mai găsește frecvențele. Nu pot spune că apreciez discul ăsta, însă pot spune că este în viteză, absolut agresiv și că vocalul pare extrem de nehrănit, vrea să mănânce ceva. Dacă aveți vecini nesimțiți poate fi ceva cu care să așterneți liniștea.

Inceptor – Youniverse (2020)

Ei zic melodic death metal, eu personal nu aș fi chiar așa de sigur chiar dacă elemente care să susțină asta ar fi. Nu este un album rău, chiar deloc, aș spune că băieții au rezolvat ceea ce și-au propus. Croații o dau bine de tot în unele momente, sunt peste ceva trupe cu nume pe care le-am ascultat în ultima perioadă. Bucuros că l-am ascultat.

Briton Rites – Occulte Fantastique (2020)

Doom metal, deși ei zic că au băgat și ceva heavy pe-acolo, eu însă îl bag la sertarul cu doom. Acum na, am ascultat ceva doom la viața, am avut și nebunia asta, și aș spune că albumul ăsta este tare slăbuț. Nu are nimic din spiritul ăla care te face să caști urechile la un doom. Singurul lucru cât de cât bun este vocea, au cu cine să facă un disc mai bun.

Ceremonial Castings – Salem 1692 (MMXX) (2020)

Chestia asta se cheamă așa pentru că este o reînregistrare a unui album din 2008. Nu am ascultat varianta aia, dar probabil că avea probleme de producție. Black metal all the way, americanii nu s-au jucat cu asta. Aș spune că pentru 2008 este un album bun și probabil că acum sună și mai bine. Nu sar în sus de bucurie, dar decent.

Deathblow – Insect Politics (2020)

Thrash metal. La început mi-a dat speranțe doar că americanii au reușit să termine albumul pe parcurs. Au idei foarte puține, alea par a fi cumva fixe și deși la prima vedere ar aduce cumva a faptul că ai ce asculta, ei, nu ai. La final te lasă extrem de rece, ca și cum nu ai fi ascultat de fapt nimic. Poate-i de la lipsa de inventivitate…

Inhein – Богопадение (2020)

Black metal rusesc. Nici aici nu am avut de-a face cu cine știe ce. Băieții mai degrabă urlă decât să se mai ocupe și de altceva și aș spune că asta nu mai este de multă vreme de ajuns pentru un disc. Ceva idei sunt, scapă repede de ele, se întorc la repetat aceeași temă cu care cam pornesc. Și ăsta e un album care putea fi mai bun.

Medenera – Argento (2020)

Black atmosferic italienesc, chestie în care au încercat să bage și câte ceva simfonic. Pizza, nu alta. Dacă le-a ieșit ceva? Slabe șanse. Discul nu este chiar de aruncat la gunoi, doar că îi lipsește consistența și identitatea, că idei ar mai fi. Nu multe, dar sunt. Păcat, este un alt album care se prăbușește aproape imediat ce a început.

Nårdegaist – Haimganggsringgninggi (2020)

Nu-mi dau seama cum trebuie pronunțat numele albumului ăsta, însă de asta trebuie să se ocupe suedezii. Black metal, cum poate vă închipuiți la asemenea nume de trupă și de disc, poate pe alocuri chiar #umpic melodic. Mno, deloc rău, mi-a plăcut, pentru mine a sunat a ce trebuie să sune și trupa și-a făcut datoria.

Arhat – Dead Life (2020)

Ucraina. Metal. Băăă, băieții ăștia sunt rupere! Mie personal mi-au plăcut de nu mai pot, am și mărit volumul, o să rămân surd din cauza lor. Nu, fără glumă, băieții au reușit un album bun, extrem de groovy, au un vocalist de nu se poate, sunt tehnicieni și au fost și inspirați. Ba îi ajută și producția. Da nene, așa se face.

Worm Shepherd – In The Wake Ov Sòl (2020)

Death metal cu ceva coreală, nu-mi dau seama de care, sosind de la americani. N-aș spune că am sărit de cur în sus deși ceva-ceva au ei acolo. Numai că am senzația că nu-i ajută producția și că pe undeva au început să dea rasol ca să termine discul, adică încă de pe la început. Na, prea seamănă totul…