A Christmas prince: the royal wedding (2018)
A Christmas prince: the royal baby (2019)
Chestiile astea două sunt urmarea lui A Christmas prince (2017) de aici. Reușesc să fie chiar mai proaste decât a fost ăla. Singurul lucru cu care am rămas este că s-a filmat la Peleș, prin Centrul Vechi și la Ateneu. Na, film cu buget mic, au venit să filmeze într-o țară cu buget mic. Și cu curve ieftine, în caz că era nevoie.
The princess switch (2018)
The princess switch: switched again (2020)
O prințesă și o cofetăreasă care aproape-s gemene. Una urma să se mărite cu regele, cealaltă nu urma să mai nimic. Fac schimb între ele și fiecare dintre ele trăiește pentru câteva zile povestea celeilalte. Logic, cofetăreasa va rămâne cu regele iar prințesa va rămâne cu ajutorul de cofetăreasă, așa este în filmele de genul ăsta. Nu are haz mai deloc.
Al doilea este o continuare și mai nereușită a primului.
Liam Hemsworth, Vince Vaughn și John Makovich vin să joace într-o chestie care aduce cumva a frații Coen și Tarantino. Ba și a ceva Rodriguez. Filmul nu este o operă de artă însă cred că este de văzut. Se pune accent pe dialoguri chiar dacă nu-s geniale. Oamenii nu joacă rău, iar impresia finală este una pozitivă, pe parcurs fiind momente în care nu pare chiar așa.
O versiune ceva mai dark a lui Moș Gerilă sau ce este el, rol în care a fost ales Mel Gibson. Ce să zic, filmul este ușurel și lejer imbeciluț (ca să nu zic altceva) și nici măcar jocul lui Mel, deloc rău, nu-l salvează. Nu-mi dau seama de ce apar porcărioare din astea și de ce actori mari aleg să joace-n ele, nu poate fi vorba doar despre bani. Trist, tare trist.
Ea, publicitară, primește moștenire un han undeva într-un orășel din Alaska. Desigur, se duce acolo, redescoperă viața, oamenii, tradițiile, bucuria. Normal, când se petrece asta renunți la slujba bună și veniturile sigure și te duci acolo, în pustietate, să o iei de la capăt. Bine, se mai petrece și asta. Merge văzut seara când nu ai alte variante.
The five-year engagement (2012)
Ăsta este un pic mai serios și tratează modul în care poți ajunge să dai de pământ cu o relație și, de ce nu, cu două vieți. Linia de demarcație între normal și prea mult este deosebit de subțire și aproape că nu vezi când o calci. Filmul nu este cine știe ce, dar repet, pune pe tapet povestea cu realizarea profesională în detrimentul vieții personale.
Johnny English strikes again (2018)
Rowan Atkinson are chestii mult mai bune decât seria asta, dar na, trebuie să mai scoată și el un ban. Filmul este prost, de o prostie care frizează chiar incompetența la nivel de scenariu și regie. Singura treabă bună din film este Olga Kurylenko, dar și acolo ține de gusturi, pentru unii este probabil să nu fie. Pierdere de timp, seria este nefrecventabilă.
Blues4Coffee 