Din drum #210

Phil Campbell and the Bastard Sons – We’re the Bastards (2020)

Un album care este clar mai bun decât cel anterior, apărut anul trecut. Dacă debutul a fost nefinisat aș spune că la acest disc s-a lucrat mult mai mult. Aș spune că este o porție sănătoasă de rock cu ceva apucături Motorhead, ceea ce oricum nu miră. Nimic de geniu, nimic ieșit din comun, dar un album extrem de decent.

Katatonia – Dead Air (2020)

O sesiune de #lockdown, 20 de piese alese de public transformate acum într-un album live. Ce să zic, e bine. Nu mai sunt de multă vreme fan Katatonia (wow, ce mi-a plăcut primul lor album!) dar trebuie să spun călive-ul ăsta este făcut decent și are tot ce trebuie pe el. Merită ascultat măcar o dată, este altceva.

Warfect – Spectre of Devastation (2020)

Ceva trășălău de la niște suedezi, nu prea-prea, nu foarte-foarte. Sunt alții care încearcă ideea de old school doar că nu le iese nici compoziția și nici sunetul de atunci, pentru așa ceva e nevoie de trupă fină, cu urechi deosebite. Un album slăbuț spre prost chiar dacă s-au chinuit să le iasă mai bine. După a doua piesă devine chiar plictisitor.

Accuser – Accuser (2020)

Alt album de thrash, de data asta de la ceva germani și pare că ăștia se pricep un pic mai bine la el sau au fost atenți și le-au ieșit treburile altfel. Sunt mai ritmați, sunt mai inspirați și par să dispună și de o tehnică mai serioasă. Agreabil album pentru gen, nu este de sărit în sus, este însă ascultabil.

Harlott – Detritus of the Final Age (2020)

Alți băieți, alt thrash, de data asta din Australia. Ăștia se apropie foarte bine de ideea de old school numai că din nefericire lipsește ceva acolo. Nu știu foarte sigur ce. Cert este că mi-au amintit cumva de albume Sacred Reich sau Death Angel de început, lucru care aș spune că nu este rău. Consider că nu-i timp pierdut dacă-i ascultat.

Macabre – Carnival of Killers (2020)

Un fel de grindcore, cred, cu ceva elemente de death plus alte chestii care-s greu de catalogat. Pe alocuri am avut senzația că ăștia fac mișto de muzică dar am ținut minte titlul albumului, spune multe. Eu personal nu am reținut nimic din el, nu am găsit treburi care să mă ajute să fac asta. Plus că am senzația că vocea dă un mare rateu.

Garagedays – Something Black (2020)

Un fel de heavy, din nefericire austriecii nu strălucesc deloc la el. Pare-se că nu i-au detectat mai deloc elementele principale, tehnic nu mi se par că ar putea avansa mai mult, vocea le face din punctul meu de vedere extrem de mari deservicii și nici idei multe nu au, plus că sunt fixe. Mno, alb album peste care am trecut repede.

Lunatic Soul – Through Shaded Woods (2020)

Ăsta ar fi un fel de progresiv. Din ăla leșinat, întins mai mult decât trebuie, molatec, aproape acustic. Desigur, polonezii cunosc bine meseria cu sculele, doar că asta nu a părut să fie suficient. M-am plictisit îngrozitor și vorba aia, eu tot ascult fel de fel de tâmpenii progresive. Asta m-a făcut să casc. Păcat, speram să fie o surpriză.

Shadow Tribe – Reality Unveiled (2020)

Un foarte prost album de power. Bine, am senzația că în curând sintagma un foarte prost album de power va deveni axiomă. Așa, hai să vedem. Vocea slabă, compozițiile de clasa I a genului, nici producția nu strălucește iar interpretarea nu are pic de suflet. Mi-am cam distrus urechile cu așa ceva, dar na, ce nu fac eu pentru oameni 🙂

Starbynary – Divina Commedia: Paradiso (2020)

Albumul ăsta se vrea ceva de concepție între power și progresiv. Numai că italienii, așa cum știm, se pricep foarte bine la pizza, cu muzica se pare că este mai greu. Rar găsești o asemenea lălăială fără stil, legătură, liant sau orice altceva ar fi uman de găsit pe un album. Sper că l-au tras singuri, altfel inginerul de sunet e decedat de ceva vreme.

Puteraeon – The Cthulhian Pulse: Call from the Dead City (2020)

Suedezii zic pe death, așa cum poate stă bine oricărei trupe suedeze. Bine, ei zic bine și pe AOR, au început să urce fenomenal pe nișa aia. Albumul nu este chiar rău, aș spune că este digerabil, merită ascultat în dauna altora. Nu e vreo minune a genului, dar pare tratat cu seriozitate și asta atrage. Eu n-am făcut mari nazuri la el.

Thy Catafalque – Zápor (2020)

Ceva avangarde metal, greu de digerat, destul de alambicat cât să nu fie ușor de ascultat. Nu este genul meu dar trebuie să spun că nu mi s-a părut deloc rău ce aud acolo, nebunia aia are o logică și este legată absolut decent. Trupa este maghiară, ăsta-i un EP, sunt cinci piese. Mno, nu că am eu ceva cu maghiarii, dar e clar, au ce oferi și pe metale.

Gwydion – Gwydion (2020)

Am găsit multe chestii la nenea ăștia portughezii. Încerc chiar să-mi dau seama dacă ei vor să cânte ceva anume, că sunt la influențe acolo de nu le pot aduna. Poate tocmai de aia nu am fost impresionat chiar dacă ceea ce am ascultat nu este rău. Însă toate puse la un loc nu dau chiar cel mai bun rezultat. Însă este de ascultat măcar o dată.

Master Deceiver – The Shadow Weaver (2020)

Black metal germănesc cu ceva accent sympho. Băi, merge. Și nu merge rău deloc. E bine cum sunt puse lucrurile acolo, trupa pare să se bucure de ceea ce cântă, instrumentiștii sunt decenți, vocalul e bun iar producția nu este deloc de neglijat. Albumul este greuț, trebuie să ai starea necesară să-l asculți, dar cred că merită o încercare.

In Malice’s Wake – The Blindness of Faith (2020)

Din nou thrash și din nou Australia. Ce să zic, să cânți tare și rapid nu este întotdeauna care să-ți rezolve problemele și aici aș spune că sunt ceva probleme. Inventivitatea e cu minus, cheful de a cânta nu mi s-a părut nici ăla foarte mare, cu vocalul am dubii iar producția are locuri unde scârțâie. Nimic deosebit, zic eu.

2 thoughts on “Din drum #210

  1. Phil are vâna de Motorhead dar nu are sufletul de Lemmy.
    Accuser, este digerabil. Nu de pus pe repeat dar na.
    Master deceiver – buni, mi-au plăcut.
    Mi-ai hrănit nerăbdarea cu viitorul album Helloween, tare mi-e că o sa fiu dezamăgit.

    Like

    1. Dap, sunt așteptări mari. Și am o teamă că poate o să fiu dezamăgit, dar na, sper că trupa aia are destulă experiență și inventivitate încât să mai reziste preț de un album.
      Iar Phil… da. Bine, cine naiba să mai aibă ce a avut Lemmy în el? De unde să mai iasă așa ceva? 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s