Din drum #209

Orianthi – O (2020)

Poate mi se pare mie, dar albumul Orianthi are o anume tentă de Bon Jovi. Una un pic mai complicată, desigur. Poate că e meritul lui Sambora, o fi prins ceva de la el cât au stat împreună. Despre album pot spune că nu m-a fericit, dar că este de ascultat și că oferă câteva clipe bune. Tipesa știe să facă treabă.

Fates Warning – Long Day Good Night (2020)

Trupa asta mi-a spus tare multe pe vremuri și eram tare bucuros când o ascultam. Bucuros am fost și de data asta, doar că albumul lor nu mi-a spus practic mai nimic. Este progresiv, însă pare forțat, parcă ideile au sosit cu forcepsul, are o alură de chinuit. Păcat, a fost trupă bună.

Lords of Black – Alchemy Of Souls, Pt. I (2020)

Un album clar de power pe care spaniolii au încercat și ei ceea ce au putut. Mi-a sunat un pic a Primal Fear, un pic a Sinner, a sunat oricum a treburi pe care le-am mai ascultat. Singurul lucru de remarcat este producția, pare curată, în rest stă prost la scris și execuție.

Eternal Idol – Renaissance (2020)

Un fel de simfonic combinat cu power, sosit din Italia și na, cântat pe două voci. Ambele voci sunt departe de a fi impresionante, solo-urile aproape că nu spun nimic iar albumul lâncezește în două idei, și alea fixe. Nimic deosebit, un album să fie, am mai ascultat de câteva ori discul ăsta. De la alții, desigur.

Whitesnake – Love songs (2020)

Al doilea disc remixat din seria celor trei colecții programate de Coverdale pentru a susține anunțatul turneu de adio. Ce să zic, sună bine totul, este Whitesnake, este Coverdale, adică singurul om care-n 2020 încă are voie să rimeze fire cu desire. De ascultat pentru istorie, în curând se încheie și asta.

Reb Beach – A View From The Inside (2020)

Al treilea album solo al celui care din 2002 este chitaristul celor de la Whitesnake și de asemenea și al trupei Winger. Are timp, nu vă faceți probleme, nu este ca și cum Winger ar mai fi avut cine știe ce activitate. Un disc pe care se înghesuie și hard-rock, și fusion și ceva blues, un album matur și profesionist. Neapărat de ascultat. Mi-a adus aminte și de ceva Satriani.

Sólstafir – Endless Twilight of Codependent Love (2020)

M-a luat un somn de m-am căcat pe mine la albumul ăsta. Nu știu de la ce a venit, că eram bine la ora aia, dar am căscat tot albumul. N-am rămas impresionat nimic de acolo, nici măcar de atmosfera pe care au încercat să o introducă. Bine executat, dar limitat, plictisitor, epuizând repede ideile.

Lucid Dreaming – The Chronicles, Pt. III (2020)

Wow! Just wow! Niciodată power-ul n-a sunat mai jenant ca la nemții ăștia. Băi, cu tot ce se putea da greș, ei, s-a dat. Discul este o atrocitate muzicală care demarează de la piesa a doua, prima cică este intro. Aia e și tot ce-i de ascultat, restul este o nenorocire. Și are o producție demnă de Romeo Vanica. Dumnezeule, ce mizerie!

Hellspike – Lords of War (2020)

Ăștia au dat-o-n speed, deși ei spun că cică ar fi și ceva thrash pe acolo. Dacă este atunci clar nu este de luat în seamă. Alt album prost, la limita suportabilului, unde tot ceea ce s-a putut compune se termină după jumătate de piesă. Vocea este departe de a se potrivi,se forțează, tehnic nu discutăm de cine știe ce. Un eșec din Portugalia, mai pe scurt.

Grand Electric – The Great Divide (2020)

Niște hard-rock de la americani, cu o voce care aproape că m-a călcat pe nervi deși nu este chiar cea mai enervantă voce pe care am ascultat-o. Slab făcut, oscilând între treburi mai ritmate, mai melodice și unele mai dure, totul o lipsă totală de respect pentru compoziție sau inventivitate. Nimic de găsit aici, albumul ăsta este aproape nul.

Chainbreaker – Relentless Night (2020)

Albumul ăsta este o șaorma. Austriecii fac ce fac și încearcă să cânte ce le cade în mână. Ba thrash, ba speed, ba ceva heavy, bagă de toate că poate o ieși ceva. De obicei la așa ceva nu iese nimic și este și cazul albumului de față. Plictisitor și lung, e genul ăla de album care pare lung chiar dacă are 30 de minute. Nu încerc a doua oară.

AC/DC – Power up (2020)

Un album nici mai bun, nici mai rău. Să spunem că sunt unele mai bune, să spunem că sunt unele mai slabe. Ce este important și contează este că AC/DC livrează exact ceea ce era de așteptat să livreze, au acel sound, acel vibe și acea voce. Nimic genial la el, doar un album pur al trupei. Unul care bucură după tot ce s-a întâmplat.

2 thoughts on “Din drum #209

  1. Lucid dreaming – ascultat puțin și scremut. Vorba soției, după close, de ce ai fața aia de bivol.
    Whitesnake- no comment. Bun.
    Reb Beach – sunt curios ce reacție ar avea ăsta dacă i-ar cânta nemții aia. Bun.
    Cam atât. Revin.
    BTW, Slaughter to prevail cum ți se par. Sunt multe cântece de rușii ăștia care îmi plac mult.

    Like

    1. Aia cu Reb Beach e foarte tare :))))
      Slaughter To Prevail… am salvat Demolisher în lista mea de piese pe care le ascultă vecinii când țin ei neapărat să le asculte (bocănit la 11 noaptea, bormașină la 8 dimineața, din astea) 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s