Din drum #205

Vhäldemar – Straight to Hell (2020)

Power-metal de la ceva spanioli, un power care duce foarte mult și foarte bine către Running Wild. Mie cel puțin așa mi s-a părut. Și cred că mai are ceva și din Primal Fear de început. Acum ce să zic, tot ce am ascultat aici am mai auzit și altădată, era normal să fie așa. Un album decent, dar slab ținând cont că a mai fost scris măcar o dată.

DGM – Tragic Separation (2020)

Niște nenea italieni care zice pe progresiv. Acum, problema cu genul ăsta este că Dream Theater a reușit să-l închidă, nu ai ce să mai spui în el peste ceea ce au spus ăia. Și după ei sunt Sons Of Apollo, care nu că pun punct, dar desenează o falie. Nu este un album rău, nici pe departe, dar chiar nu am avut ce face cu el, au făcut alții înainte. Totuși de ascultat.

Pride Of Lions – Lion Heart (2020)

Americanii zic că ar cânta hard-rock. Nope, este AOR de la prima la ultima notă. AOR din ăla cât se poate de curat și calm, cât se poate de cuminte și melodic. Mă rog, cât se mai poate face în ziua de azi din așa ceva. Ușurel album, merge la orice, dar ajunge să enerveze prin faptul că de pe el se aude ceea ce am auzit deja de vreo 35 de ani.

Teramaze – I Wonder (2020)

Ei zic progresiv, eu aș spune alternativ ceva mai lucrat. Nimic deosebit, albumul ăsta nu este ajutat de nimic, nici de inventivitate, nici de cum au fostaranjate piesele, nici de trupă, nici de voce. Nu este rău pentru ceea ce este el, poate fi ascultat fără probleme când nu ai cultură muzicală, dar pentru ceilalți este un album prost, tare prost.

Sinner’s Blood – Mirror Star (2020)

O trupă de ceva power cu heavy care vine din Chile. Primul lucru care m-a frapat a fost vocea, vocalul zici că este fratele lui Jorn Lande. Pe bune, m-a speriat, am stat să caut dacă nu cumva și-a făcut ăla trupă nouă sau ceva. Nu este rău de ascultat chiar dacă nu este vreo minune a lumii. Este însă un album decent dintr-o zonă deosebită, muzical vorbind.

Crippled Black Phoenix – Ellengæst (2020)

În principiu foarte mult post-rock. Și ceva psihedelic, dar na, asta este chestia după care se cam ascund trupele pentru a spune că fac ceva nou. Nu e psihedelic, nu este ce au făcut alții acum 30 de ani, e post-rock! Lol. Orice ar fi aș spune că este vorba de un album slab, extrem de forțat, fără mari idei chiar dacă la prima ascultare poate impresiona.

Death Angel – Under Pressure (EP) (2020)

Să auzi un Queen cântat de Death Angel, asta da, este ceva. Ce pot să zic despre ep-ul ăsta, personal îmi pare bine că trupa e în activitate și că se mai gândește să facă ceva, fie că este cover sau ceva acustic. Merită trecut prin el pentru ceea ce a însemnat trupa asta în istorie, eu m-am bucurat să fac asta.

Helion Prime – Question Everything (2020)

Power-metal american cu voce feminină, undeva la marginea dintre acceptabil și schimbat albumul. Din punctul meu de vedere este slăbuț, departe de vreo formă de inventivitate și nici foarte bine nu mi se pare cântat. Ba mi se pare chiar că au vrut să complice mai mult decât i-a dus tehnica. Asta este, alt album degeaba.

Stardust – Highway to Heartbeak (2020)

Un alt album de hard-rock care duce lejer către AOR. De data asta mi se pare un AOR bun, așa cum trebuie, suficient de treaz încât să te țină alături de el. Interpretat ca la carte, sculele sunt acolo unde trebuie să fie, vocea parcă este din anii ăia, muzica la fel. Poate bătrânesc pentru unii, dar bun bine. Era să uit: trupa este maghiară 🙂

The Unguided – Father Shadow (2020)

Death-metal, tare melodic, combinat cu niște chestii de-astea mai moderne. Cred că esteții și ăia care inventează nume ar spune că am ascultat modern metal. Nu e un album să sari în sus de bucurie, este doar un album care pare cinstit pe amestecătura aia pe care o face el acolo. Eu nu aș pune mâna pe el a doua oară, zic sincer.

Fortress Under Siege – Atlantis (2020)

Progresiv și power. Grecia. Prost alese genurile, trupa trebuia să se concentreze strict pe heavy/power și să nu vină cu alte elemente, mai ales când acestea necesită ceva tehnică și inventivitate. Plictisitor și repetitiv, departe de a avea măcar un grăunte de nou, de ceva să atragă. Slab album, păcat de încercare.

Saltatio Mortis – Für immer frei (2020)

Folk-metal din Germania. Repet, folk-metal din Germania. Am privit cu un soi de zâmbet la acest album și este bine că am făcut asta. Folk-metal cântat în germană, nene. Asta nu ar fi o problemă, problema este că muzica este tare proastă și albumul stă prost și la capitolul producție, boxa mea nu reușește să audă unele lucruri. Păcat de timpul pierdut.

Wreck-Defy – Powers That Be (2020)

Thrash canadian, făcut probabil când bătea renul în geam. Glumesc. Nu este deloc rău acest album, dar este diluat, este aproape de ascultabil până și pentru baladiști. Trecând de asta aș zice că sunt ceva lucruri de ascultat pe el, merită trecut în revistă. Nu e vreo mare trupă, dar albumul pare corect și decent pentru ceea ce este genul.

Johansson & Speckmann – The Germs Of Circumstance (2020)

Death-metal. Master și Paganizer ca proveniență, asta ca să știți cam ce veți asculta. Nu este rău ce este acolo, dar albumul nu este ceea ce mă așteptam eu de la el. Aș vrea ceva care să mă frapeze, ceva să mă facă atent, ceva să zic că da, nene, e de bine. Nope. E un album decent, dar un album care la final nu va spune mai nimic.

System Decay – Crown (2020)

Grecia și ceva aflat între thrash și death melodic. Nu am sărit în sus, dar aș spune că este un album cinstit pentru ceea ce se dorește. Se putea un pic mai bine cu instrumentele, se putea un pic mai bine și cu producția, asta este, rămânem cu ce avem. Eu zic că merită ascultat măcar o dată. Pe unele bucăți aduce, uof, cu GTG.

7 thoughts on “Din drum #205

  1. Am ascultat și eu Death Angel. Under pressure, bai, nu sună rău. Deloc. Nu este originalul dar nici nu vrea și mai bine așa. Oamenii au muzică multă în spate și se vede. Oricum ei au fost pe partea melodica a thrash metalului. Albumul nu este rău. Au mai pus trei linguri de melodicitate. Să fie. Cu vârsta te taie mai des de sugar.
    La progresiv mă pierzi. Recunosc meseria la Dream Theater, că au închis poarta, dar eu genul îl ascult cu mare politețe și se termină răbdarea ca bateriile 777.

    Like

    1. Progresivul nu este ceva ușor și recunosc, am renunțat să mai ascult toate prostiile pe zonă. Am discografia Dream Theater dar o ascult doar când am chef, aia nu este muzică de mers pe drum, sub nici o formă. Mai sunt Sons Of Apollo, tare spălați și exacți, dar și ăia au doi oameni ex-DT, deci nu sunt departe. Clar un stil care nu-i de relaxare, ai nevoie de ceva la bord ca să asculți 🙂

      Cover-ul e bun, zic eu, tocmai pentru că nu s-a dorit o copie cât mai exactă, chestie care este exact marea problemă a cover-urilor, majoritatea se rezumă la karaoke și uită să pună ceva din ei în piesa aia. Prefer mereu un Direcția 5 curat decât un cover pe model copy-paste, nu știu cum s-o spun altfel :))

      Like

    2. Pt mine SoA sunt mai abordabili. Nu știu de ce că sunt la fel de chirurgi ca și Dream. Trebuie să am o super stare pt Dream. Nu îmi dă muzica starea ca la Slayer trebuie să am starea.

      Like

      1. Clar sunt mai abordabili. Portnoy și Sherinian clar au venit cu ideile de la DT, numai că pe acolo mai sunt și Sotto, Sheehan și Bumblefoot și ăia au ceva de spus când vine vorba de muzicalitate și abordare 🙂 Așa că primul lor album e de graniță, cumva un progresiv pentru toată lumea. Accesibil așa, să se apuce lumea să se adâncească-n gen 🙂

        Like

  2. Am văzut postarea ta la Arhi. Nici eu nu am votat. Am jurat să nu mai votez după Colectiv, după uitarea de după. Atunci după lentoarea nației, mi-am cumpărat casă la ceva km de Hamburg dar sunt pt încă un an în România. Și eu m-am păcălit cu CDR cu navigatoru. Credeam că o sa zguduim tot după Colectiv. Ce bou am a fost. USR are aceleași apucături de partid unic ca și PSD. Și niște susținători fanatici și inchizitori care chiar mă sperie. Și justifica totul, again, in numele sperantei. Păcat.

    Like

    1. Mare păcat, da. Mare de tot. De aia mă bucur că am ajuns să nu mai regret. Ce se întâmplă aia este, sunt dator doar să găsesc o cale să stau pe picioare. Nimic mai mult. Mi-a ajuns de-a lungul anilor, am primit numai palme peste ceafă 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s