Din drum #204

Six Feet Under – Nightmares of the Decomposed (2020)

Mult prea mult sludge pentru gusturile mele, dar trebuia să mă aștept la asta încă de la albumul anterior. Trecând de asta aș spune că albumul are câte ceva ce merită luat în seamă, sunt acolo niște solo-uri care sunt de ascultat, însă nu am fost deloc impresionat de rezultatul final, mai ales că piesele devin repetitive.

Anaal Nathrakh – Endarkenment (2020)

Băieții vin să ofere exact ce vă așteptați să vă ofere. Nu mai mult, nici mai puțin. A un album Anaal Nathrakh, asta este clar. Desigur, unele teme se repetă, este greu să apari mereu cu ceva nou, cu ceva care să fie considerat că nu s-a mai făcut. Pentru media trupei nu am ce să-i reproșez, au mai scos un disc care-i caracterizează.

Corey Taylor – CMFT (2020)

Am ceva sentimente amestecate față de acest prim album solo al lui Corey. Probabil că la final învinge partea mai bună, am să zic că nu este un disc rău, că mi se pare a avea lucruri ce trebuie ascultate și că este produs așa cum trebuie produs un disc al unui asemenea artist. A fost o surpriză plăcută, deși sunt departe de a fi încântat.

Bon Jovi – 2020 (2020)

Am fost și voi rămâne fan Bon Jovi, cu Keep The Faith fiind albumul lor de geniu. Acest 2020 este un Bon Jovi veritabil, dar este un album al unei trupe parcă de puștani, cu copilăriile muzicale aferente, adunată să facă un disc în garajul ce șade în dreapta steagului american. Well, un disc extrem de fredonabil, extrem de naționalist, extrem de diluat, ceva de primăvară. Pentru parfum și amintiri eu zic că merită o ascultare chiar dacă Jon este departe de a mai fi ce era. Departe rău.

Enslaved – Utgard (2020)

Black metal-ul merge fără probleme amestecat cu progresive-ul, dar asta doar dacă stăpânești extrem de bine ambele genuri. De data asta nu a ieșit, albumul este un melanj cumva simpatic, însă la final refuză să impresioneze în vreun fel indiferent de ce s-a cântat pe el. Slab disc, plicticos, parcă făcut pe genunchi.

Accept – The Undertaker (EP) (2020)

Deși mult mai slabă decât multe dintre piesele făcute de Accept de-a lungul anilor, The Undertaker, noua piesă a trupei, este ceea ce ai aștepta de la germani. Dar atenție, au frâna de mână trasă iar heavy-ul lor duce un pic către progresiv, lucrurile sunt mai complicate ca de obicei. De piesa live nu comentez, e un fel de Direcția 5…

Gotthard – Steve Lee – The Eyes Of A Tiger (2020)

Exact. Un album cu Steve Lee, cu ceva versiuni inedite, un album făcut să devină unplugged. Cu Steve Lee, repet, semn că trupa e departe de a mai fi ce este alături de Nic Maeder. Nu este nimic de spus despre discul ăsta (sau compilație), este exact acel Gotthard și acea voce. Pentru mine ceva excelent, trupa asta mi-a adus multe bucurii. Foarte bun, ajunge pe telefon.

Amaranthe – Manifest (2020)

N-am fost vreodată un fan al trupei și sunt departe de a considera că Elize Ryd are voce, calitățile ei fiind poate legate de cu totul alte lucruri. Ei bine, discul ăsta a fost plăcut de ascultat. Nu este genial, nu este nimic nou, surprinzător pe el, dar este un disc care poate rula fără să jeneze urechea. Și așa ceva se găsește rar. Altfel, cum am zis, un disc și el pe acolo. Ușurel bine.

Nachtblut – Vanitas (2020)

Melodic black cu ceva death cu ceva industrial. Poate și ceva gothic. Nu glumesc, au băgat ăștia pe disc tot ce au avut la îndemână. Nu mi-a plăcut, și asta nu neapărat pentru că nu are coeziune, ci pentru că pare produs în dorul lelii, parcă trupa nici nu ar fi vrut să facă albumul ăsta. Plicticos, jalnic de plicticos.

MyGrain – V (2020)

Finlandezii bagă și ei pe melodic death metal. Chestie care le iese și nu prea. Mă rog, aș spune că discul are o singură idee și că piesele nu sunt decât mici variațiuni ale acesteia. Știți cum este, e bine să ai o idee fixă, te ajută să scoți album. Nu aș asculta a doua oară minunea asta, nu prea sunt motive să o fac. Slab, mult prea slab.

13 thoughts on “Din drum #204

  1. Sa stii ca Amaranthe au inceput sa ma prinda si pe mine in ultima vreme. E pop-ul ala fredonabil, dar inca suficient de metal sa nu-ti para rau ca-l asculti pe langa alti metalisti (ca in privat toti mai bagam niste 80s pop). “Ce faci, boss?” Ascult heavy metal… like a siiiign, like a dreeeaaam, you’re my amaraaaanthineee!”.

    De la Nachtblut mi-a placut precedentul, mai ales pentru vreo doua piese. De la Corey nu ma asteptam prea mult, desi omul are cel putin cateva reusite la activ, mai ales ca el si-a numit albumul “an ego trip”, deci na ;))

    Like

    1. Mdeah, Amaranthe intră la categoria de metal pentru toată lumea. Un manelist ar putea să dea și din buric pe Amaranthe. Corey a fost o surpriză, e mult mai bine decât mă așteptam. Mult, mult. Nachblut nu cred că duc nici forțat. O să mai ascult o dată acel Bon Jovi, am senzația că la a doua ascultare oferă mult mai multe decât la prima 🙂

      Like

      1. Cred că la nenea Taylor surpriza a venit și din faptul că albumul nu e unul de rap și nici unul melancolic, a la Stone Sour, ci mai degrabă un album clasic de hard rock cu 1-2 piese atipice.

        Like

  2. Culmea, suntem cam 85% de acord (Steve Lee…), în afară de Nachtblutul ăla care-mi place nițel (nu știu ce vrea să fie, că e doom cu black și cu folk și gothic și puțin industrial, cum ziceai), dar cred că în virtutea albumului antecedent (Apostasie), îmi e simpatic și ăsta. Pe ăla aveau o piesă despre omorât oameni într-un mod cât mai corect politic :))

    Like

    1. UIte că am scăpat asemenea minune de piesă. Ia să repar problema, sau poate nu-mi mai aduc eu aminte bine.
      Cât despre Lee.. partea nasoală acolo este că l-au băgat și pe Nic pe fundal și parcă nu mai este ce trebuie. E un fel de Iris cu Șeicărescu și Rafael :))

      Liked by 1 person

  3. Six feet under – bai, mie mi-au plăcut.
    Bon Jovi – merge în mașină
    Corey – nu știu ce lipsește da’ lipseste
    Amaranthe – pe aia de la voce au pus-o pe post de Sabrina, Samantha. Mere o tură.
    Anaal – perseverenți, mi-au placut. Ținând cont ca’s fan Slayer și Motorhead #demic, nu prea ai ce să îmi ceri. Reign in blood for life.

    Like

    1. SFU – nu este rău, dar doream mai mult.
      Bon Jovi – ăsta merge oriunde :))
      Corey – dap, nu e rău, e chiar bine pentru ce mă așteptam eu, dar e ceva ce mai trebuia, nici eu nu sunt sigur ce 🙂
      Amaranthe – ahaha, te-ai luat de Elize :)))))
      Anaal – Reign In Blood e trv cvlt la modul ăla serios și aplicat; ăla nu este album, ăla este declarație 🙂 Și da, Anaal îi cheamă, Anaal sunt, niciodată altceva 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s