Nu, nu voi vota…

Ați luat pietrele? Flegmele, flegmele sunt și ele gata?

Bine, dați-i drumul.

Nu, nu voi vota.

Și nu, nu voi face asta pentru că nu am cu cine să votez. Treaba asta este tranșată de multă vreme în mine, mereu am mers la vot pentru a vota ÎMPOTRIVA cuiva și nu PENTRU cineva. Așa ar fi și acum, nu am un bine pe care să-l votez. Nu există. Trebuie din nou să votez împotriva unui rău.

Desigur, mi-e scârbă și de asta, povestea cu răul cel mai mic este cea mai mare nenorocire care ni se petrece și încă nu pricepem că un rău mai mic este în genere tot un rău și că tot un rău mergem să legalizăm, nu un bine. M-am săturat, de fiecare dată după ce am votat am avut nevoie de discuții serioase cu mine pentru a mă convinge că nu trebuie să mă scuip când mă uit în oglindă. Și de data asta este și mai simpatic. Este simpatic pentru că răul mai mic are șanse ca de data asta să fie mai rău decât răul mai mare. Dar asta este o altă discuție, poate o port și pe asta cândva.

Nu, de data asta nu voi merge la vot pentru că nu am nici cea mai mică încredere în faptul că autoritățile vor reuși să facă până și un minimum posibil pentru a-mi păzi sănătatea. Și nu mă refer doar la faptul că sunt disperate după putere, că ar face orice pentru a ne aduce la urne și că în goana asta au scăpat din vedere multe alte lucruri sau că nu mai au timp și de ele. Nu. 

Mă refer la faptul că sunt dispus să fac orice și să cedez orice din ceea ce sunt pentru a minimiza la maximum eventualitatea de a avea de-a face cu spitalele românești. Cu sistemul medical românesc. Sunt dispus să accept orice, să fiu condus de oricine, să-și bată oricine joc de mine atâta vreme cât asta îmi reduce drastic șansele de a ajunge pe mâna sistemului medical românesc.

Poate că nu ați citit, sau poate că da, dar țin neapărat să vă aduc aminte: acum ceva zile niște pacienți cu #COVID au fost transferați la un alt spital pentru că aveau nevoie de îngrijiri suplimentare, fiind infectați cu acinetobacter. Adică o extrem de drăguță infecție pe care o iei din spital. Că vorba aia, poate nu este de ajuns că ai luat SARS-CoV-2, poate mai vrei și ceva acinetobacter. Vine votul, este vremea să ai prima nosocomială din viața ta!

Vă spune ceva termenul de nosocomialAcinetobacter vă spune ceva? #Colectiv, da? 2015, da? Momentul în care nosocomialele au ucis mai mult decât a reușit să ucidă incendiul. Și nu glumesc nici măcar o clipă când spun asta.

2015. Au trecut 5 ani. 5 ani, băi. 5 ani în care nu s-a făcut nimic. 5 ani în care te duci în spital cu o afecțiune și ieși de acolo cu mai multe, asta dacă mai ieși. 5 ani în i-a durut pe toți în pu** de noi, 5 ani în care nu s-a făcut nimic, doar s-a așteptat ca noi să uităm. Uite că eu nu am uitat.

Așa că voi sta cuminte acasă. Din punctul meu de vedere a intra într-o secție de votare în ziua de azi și-n situația de azi este o ruletă rusească cu un pistol în care ai șase gloanțe. Și nimeni și nimic nu merită acest risc. Nu am de ce să îmi asum așa ceva, Nicușor Dan (primăria generală) și Ciprian Ciucu (primăria sectorului 6) sunt departe de a-mi furniza vreun motiv pentru care să-mi risc nu sănătatea, ci chiar viața. 

O nosocomială pare mult mai sumbră decât Gabriela Firea. Și da, nu-l includ aici pe Gabriel Mutu. Stau în Drumul Taberei și pot să spun că nu-mi displace ce s-a petrecut pe aici în ultimii ani. Da, mai sunt lucruri de făcut. Da, poate fi mai bine. Dar dacă-mi aduc aminte de Poteraș (PDL) și Mănescu (PNL) mă iau cu mâinile de păr, ăștia fiind anteriorii noștri doi primari. La un moment dat știam că Mănescu trăiește doar pentru că mai citeam prin presă de el. Sau pentru că vorbea Ștefan Florescu de el, alt wannabe inutil care se vrea de atât de multă vreme primar dar încă nu pricepe că nu are nici dracu’ încredere în el.

Așa că voi sta acasă. Desigur, pot ajunge în spital chiar și așa, dar am spus că este vorba de redus riscurile.

Iar celor care-mi vor spune că dacă nu votez nu am dreptul să deschid gura… ei, lor le voi aminti că sunt bucureștean de 11 generații, că stau legal aici și că atâta vreme cât contribui am toate drepturile posibile. Ba chiar aș spune că drepturile mele sunt conferite exact de faptul că sunt unul dintre cei care contribuie la buget. Votul este un drept, nu o obligație. Să contribui pentru locul în care stai, asta da, este o obligație normală și este și ceea ce-ți dă cu adevărat dreptul de a deschide gura.

Vă urez baftă, să vă iasă ce doriți și să descoperiți calea de a suporta cât mai ușor faptul că ați votat răul mai mic. Ah, era să uit: multă sănătate!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s