Sabaton – The great war (2019)
Slab album, extrem de slab din punctul meu de vedere. Un bla-bla-bla acolo să fie, o palidă încercare de a ne aminti de acel Sabaton pe care-l apreciam acum ani de zile. Bine, eu personal nu am fost vreun mare fan, cred că i-am văzut și pe aici și am rămas rece, am considerat că trupa asta nu are ce să-mi spună. Acum și mai puțin. Am trecut peste albumul ăsta cu ideea că na, s-a adăugat și el unei discografii, mai generează un turneu, deci ceva la buget. În rest este un album slab, repetitiv, încercând lucruri care se pare că nu mai ies.
White Boy And The Average Rat Band – Love My Ride (2019)
Niște hard, niște heavy, niște vai de mama lor de piese și uite așa mai apare un album pe piață, că na, trebuie să apară. Niciodată nu am ascultat ceva mai prost pe zona asta decât acest album, care ba nu știe ce să facă, ba încearcă să fure ceva de pe la ZZ Top, numai că asta se vede flagrant pentru că nici nu le iese bine. Recomand să nici nu vă chinuiți să încercați, trupa asta trebuie uitată că na, poate așa se decide să se desființeze și nu mai iese la rampă cu albume inepte. Nerecomandabil, nefrecventabil.
Tomb Mold – Planetary Clairvoyance (2019)
Un album genial de death metal din Canada. Genial dacă nu-l ascultați. Dacă-l ascultați vă veți plictisi așa de tare încât o să schimbați imediat pe orice show românesc de talente ratate, poate că acolo veți auzi ceva lucruri mai bune. Fără exagerare, slab album, fără cap, fără coadă, fără logică, fără nimic deosebit, un traforaj inept de la început până la final. Genul ăla de album apreciat de esteți doar pentru că au nimerit primii peste el și acum le este jenă să fie singurii păcăliți. Evitați, pierdeți timpul.
Scott Stapp – The Space Between The Shadows (2019)
Stimatul autor sau ce o fi el nu se decide foarte bine ce vrea să cânte. E ceva acolo, ceva ce aduce cu unele lucruri care la vremea lor au fost bune când au fost cântate de alții, că din nefericire lui nu-i ies deloc. Ceva heavy combinat cu niște alternativ, ceva ce uneori am auzit la Zakk Wylde sau la alte nume mari. Nimic deosebit, nu plânge nimeni dacă nu ascultați albumul ăsta, dar dacă dați peste el nu o să vă doară așa de tare ca-n alte cazuri. Cred că merită o ascultare, există șansa să vă placă unele lucruri de pe acolo. Nu multe.
American Hitmen – Death Will Have Its Day (2019)
Un alt album despre care nu am priceput ce vrea. Nu neapărat de la noi, nu neapărat de la alții, ci de la muzică și umanitate. Văd că e din ce în ce mai ușor să ieși la apel cu un album în ziua de azi, aproape că mă gândesc și eu să fac unul, ce pana mea. Pe scurt, nimic deosebit, nimic de reținut, nimic să atragă, nimic să fie considerat util sau plăcut. Un fel de hard prost făcut, cu ceva influențe heavy, totul cu o lipsă de inventivitate și de execuție care aproape că m-a speriat.
Blues4Coffee 