O comedioară romantică nici mai bună, nici mai rea, numai bună să acopere o sâmbătă sau duminică seara în care vreți să vă uitați la un filmuleț care să nu fie pretențios și să nu pună mari probleme de logică. Nu este scrisă extraordinar, nu este interpretată extraordinar, nu e vreun scenariu care să dea pe spate, este doar o comedioară care să fie acolo și pe care să vă odihniți puțin, dacă de asta este nevoie. Probabil că s-ar mai putea face 10 ca ea. Mno, nu recomand, dar dacă e nevoie să zaceți… apelați la ea.
ReMastered: devil at the crossroads (2019)
Un documentar original Netflix legat de viața și activitatea celui care a fost Robert Johnson, om de la care probabil că au plecat mai toate lucrurile când vine vorba de blues. De data asta un documentar fără înflorituri, fără povești inutile, încercând să ofere o viziune serioasă și neutră referitoare la legenda țesută în jurul bluesmanului, un documentar de care m-am bucurat că există și pe care l-am urmărit cu sufletul la gură. Are vreo 50 de minute, e bine pus la punct, o să-l urmăriți cu plăcere, așa că-l recomand. Și nu doar pentru fanii bluesului, ci pentru toți.
Din când în când dai de câte o comedie imbecilă, mai ales când nu ai ce să vezi. Mno, așa a fost și-n cazul de față și trebuie să spun că nu aș vedea chestia asta a doua oară nici dacă aș fi rugat. Nu știu prea bine ce să vă spun despre ea, probabil că scenaristul era beat muci iar regizorul pe ciuperci când au făcut-o, vă rog doar să vă feriți ca naiba dacă dați de ea, chiar dacă aveți nevoie de o chestie care să nu ceară absolut nimic de la voi. Gagica merită văzută de vreo două ori, nu e nici ea cine știe ce, dar filmul nu. Doamne ferește de mai rău, zic! La filme mă refer, mi-e totuși greu să cred că porcăria asta poate fi depășită.
Primul lucru care mi-a sărit în ochi este că regizorul nu s-a decis dacă ăsta este documentar cinematografic, film sau biopic. Chiar n-a reușit să se decidă ce să facă așa că aș spune că a făcut câte ceva din fiecare, cum i s-a părut lui că este mai bine. Așa că filmul sau ce se dorește el este departe de a convinge, ba chiar pe unele locuri este plictisitor, mai ales că repetă informații pe care probabil că mulți dintre noi le avem. A doua problemă este că nu se concentrează pe nimic. Un amestec de crime, familie și amantă, fără ca vreuna dintre aceste direcții să fie exploatată în interesul filmului. Jocul celor doi, Bardem și Cruz, este bun, dar departe de a salva pelicula. Nu știu dacă să-l recomand, dar na, poate vă uitați și mă contraziceți, poate greșesc eu.
Well, aici influențele unui biopic sunt clare. Să vă prezint personajul. Chuck Wepner, omul care a cedat cu doar 19 secunde înainte de finalul celor 15 reprize în fața lui Ali, deși l-a bătut ăla ca pe stradă, și de asemenea meciul după care s-a inspirat și primul Rocky. Și cam atât a reușit omul și cam atât a făcut cu viața lui. Asta i-a fost faima și a trăit o vreme din ea. Adevărul este că să stai la acea vreme aproape 15 runde în fața lui Ali… era ceva. Mno, deloc rău filmul, mai ales că exploatează exact ceea ce trebuie, adică mărirea și decăderea celor 19 secunde din viața sa și eu zic să-l vedeți. Așa o să pricepeți și mai bine Rocky și așa o să pricepeți și mai bine viața. Aia care vă lovește când și cum știe ea mai bine…
Requiem for a heavyweight (1962)
Povestea unui fost campion la categoria grea, campion care se luptă cu trecutul deloc glorios în încercarea de a face loc unui prezent deloc sigur. Ce iese de aici vă las pe voi să vedeți, eu chiar recomand filmul în ciuda faptului că este din 1962 și că este alb-negru. Mi-ar plăcea să văd bloggerii de film văzând asemenea pelicule, filme care mustesc și de idei și de realizări de excepție, că pe vremea aia se mai făcea și altceva în afară de blockbustere. Una peste alta, nu-l ratați. A, era să uit: Anthony Quinn este una actor imens, cum a fost mereu. Dar bine, nu era ca și cum trebuia să mă aștept la ceva mai puțin de-atât.
John Wick: Chapter 3 – Parabellum (2019)
Motivele contează mai puțin, și mă refer aici atât la cele vechi, cât și la cele noi. Cert este că John Wick 3 livrează o nouă demență cinematografică de acțiune, piperată de umorul special, pe alocuri greu de intuit și de jocul, sunt convins acum, extrem de lucrat al lui Keanu. Flmul ăsta, pe lângă că este un film de acțiune, face chiar și mișto de gen, atât prin modul în care pune problema, cât și prin modul în care joacă eroul principal. Ce ar fi de reproșat sunt unele scene de luptă mult prea lungi, dar nu trebuie scăpați să-l vedeți, desigur, alături de toată seria. A, și să-l vedeți la cinema, nu acasă, efectele sunt fantastice, sunetul la fel.
Blues4Coffee 