De amiază

Sunt prea rănit de acest veac imund,
Și-s inundat de râuri ce nu seacă,
Dar mai găsesc și forță ca să curg
Și să îmi fac suflarea ca încă să nu tacă.

Și pierd și sânge, și mă dor și răni,
Viața-mi e un fel de extirpare,
Însă nu am să las vreodată-n vămi
Nimic din ce eu știu că-i viu și mai și doare.

Și maidanez de-aș fi, un câine de pripas,
Eu însumi, un gunoier al vieții mele triste,
Tot nu ați auzi că de la mine las
Să facă neantul vieții-n mine piste.

Și horcăi după suflet, și uneori chiar mor,
Și doare-n mine chiar și nedurutul,
Însă nu ai să vezi vreodată pe-un mosor
Sfârșitul meu, cu-atât mai mult debutul.

Și pot s-accept, nu sunt pe placul nimănui,
Și nici nu am să vreau, și nici nu o să vie
Vremea aceea în care, vagabond haihui,
Să fac cu orice gând tovărășie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s