De acasă #2

The blind side (2009)

Nici nu știu foarte bine să încadrez filmul ăsta în vreo categorie cunoscută. E o poveste de viață, una cum, desigur, ne vine numai de la americani. El este un ghetto boy care, salvat de o familie albă cu suflet mare, ajunge jucător de fotbal american, împlinind un destin care aproape că vorbea despre moarte. Povestea lui Michael Oher, mai precis. Pentru că acolo totul se poate și deja știți că nimic nu poate sta-n cale dacă vrei. Mă rog, așa-i povestea, realitatea este puțin altfel, măcar prin unele locuri. Sandra Bullock nu joacă deloc rău, dar Sandra nu știe să joace multe, în schimb mi-a plăcut foarte mult Quinton Aaron, cel care a interpretat personajul în cauză. Un film agreabil, lăsând deoparte chestiile naționaliste, legate de steag și toate posibilitățile. Și un film care spune că, până la urmă, nu prea contează de unde vii atât timp cât ești decis să-ți joci șansa dată. Nu aplicați la ferentarieni, acolo nu are nimeni ce face. De văzut, zic. Filmul, nu ferentarienii.

IMDB

The accountant (2016)

Am vrut de multă vreme să văd filmul ăsta și am tot amânat din motive de Ben Affleck. Ei bine, Ben Affleck reușește să joace absolut decent, dacă nu bine. Iar filmul nu este deloc rău, deși nu l-aș păstra-n colecția mea preferată, acolo unde, poate o să râdeți, intră fără probleme seria de Rocky sau John Wick. Scenariul este absolut admirabil, chiar mă mir că-n 2016 au reușit să facă un film care să te țină alert, iar ideea este tratată neașteptat de bine, știind că Hollywood-ul are de ceva vreme o apetență pentru a încheia filmele repede, abrupt, idiot și ilogic. Pelicula asta iese din tipar și sunt momente în care pot spune că filmul ăsta este cumva chiar bun. Nici Ben Affleck nu este departe de Keanu în John Wick, numai că aici lucrurile au un pic de altfel de logică și vânătoarea este de fapt o supraviețuire. To secure peace is to prepare for war, nu? Un thriller care a luat ceva premii, un film departe de Oscar, dar un film care reușește să ne facă să credem că Ben poate juca. Eu cred că merită văzut, chiar îl recomand, nu veți pierde timpul cu el.

IMDB

2 thoughts on “De acasă #2

  1. Ce-aveti toti cu Blind Side? Vreo 3 amici mi-au recomandat acest film in decurs de 2 zile. Apoi intrai la tine pe blog si dadui tot de el. O fi vreun semn? Nu l-am vazut, dar cred ca trebuie sa-i dau o sansa.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s