Despre noi, via Ilie Năstase

Nu cred că trebuie să reiau momentele legate de meciul cu Marea Britanie și evenimentele provocate de Ilie Năstase. Cum, care Ilie? Ilie de la ursărie… pardon, llie de la tenisărie. Sau orice o fi chestia aia pe care a făcut-o el pe teren. Așa că știm cu toții despre ce este vorba, omul ne-a făcut de un căcat maxim în contextul în care când aude cineva de România, primele lucruri pe care le spune sunt “Nadia, Năstase, Hagi”. Bine, mai sunt unii care spun “Ceaușescu, Dracula” și mai este și reportajul ăla al Laurei Andreșan în care un paznic al unui muzeu din Amsterdam mi-aduc aminte că a spus “Aaa, Romania! Hagi, Mutu, sugi pula!”, dar asta-i altă poveste.

Ce trebuie spus în primul rând este că ăla care se declară uimit de așa ceva, dar are o minimă legătură cu istoria sportului și-a lui Ilie… a trăit degeaba sau are probleme de memorie și-l poate suna pe Arșinel să-i procure ceva bun, pe sub mână, de la Catena. Ilie este o bombă care nu poate fi controlată. Nu sunt sigur cum de reușea Țiriac să facă asta, dar nici el nu avea mereu succes. Cei care cunosc episodul generat de Ilie la Valencia, în meciul cu Spania lui Orantes, știu bine la ce mă refer. Ilie nu are respect, nu are control, nu are clasă, nu are caracter. El este golanul prin excelență, fără reguli, care-și bagă și-și scoate în numele unui zeu care nu știu cum naiba de a decis să pună acel talent imens tocmai în venele unui asemenea personaj.

Așa că tot circul de ieri este ceva normal, mai ales pentru cei care i-au urmărit și traiectoria din ultimii ani. Numai că despre altceva doream să vorbesc. Ceva mai grav decât gestul de ieri al lui Ilie.

Am urmărit atât cât am putut reacțiile de după meci. Atât cât am putut pentru că na, am și eu treburile mele. Am citit reacțiile oamenilor simpli, am citit reacțiile jurnaliștilor, am citit reacțiile jucătoarelor noastre, le-am și vizionat ori de câte ori am avut posibilitatea de a face asta, ca să mă asigur că nu sunt scoase lucrurile din context. Ceea ce recunosc că nu am urmărit au fost reacțiile bloggerilor. Dar asta nu pentru că am ceva cu ei, ci pentru că bloggerii nu au reacții, au reflexe. Ei sunt ca Pavlov, reacționează după ce le arată cineva recompensa și cred că sunteți de acord cu mine, pe așa ceva nu te poți baza.

Urmărind eu treaba asta am ajuns la punctul care am constatat că Ilie trebuie iertat pentru ceea ce a făcut prin prisma a ceea ce a fost. Foarte mulți oameni s-au declarat deranjați de asprimea cu care-l tratăm, dojenindu-i pe contestatari prin sintagma “ce repede ați uitat ce a făcut Ilie pentru noi”. Un mare sportiv, un geniu al tenisului, un “adevărat român” (când aud asta îmi vine să las dracului totul și să fug în prima țară care mă primește, oricât de amărâtă este ea), un om pe care-l știu toți, a jucat și luptat pentru România, a reprezentat-o, a făcut-o cunoscută (ca și de data asta, da…), a fost unul dintre cei mai buni dintre noi. Pe scurt, Ilie nu trebuie judecat așa aspru, asta este, se mai scapă pe el, dar e marele nostru sportiv care a făcut ceva pentru noi.

Desigur, dacă le întrebi pe fiecare dintre personajele astea ce a făcut Ilie, mai precis, pentru ele… se va așterne tăcerea. Dar este frumos să bagi cu naționalism, să fii patriot și să-ți iubești valorile. Lui Petre Țuțea, Eugene Ionesco, Constantin Noica, Constantin Brâncuși sau Emil Cioran le-a cam lipsit dragostea asta a poporului și societății și majoritatea au dat de ea de-abia pe la francezi, dar astea-s doar răutăcisme și declarații politicianiste.

Plecând de la aceste păreri, constat din nou ceea ce am constatat de atâtea alte ori.

Poporul acesta nu are prezent. De fapt este ceva mai grav. Românii nu au raportare logică și actuală la prezent. În ecuațiile lor despre viață sunt întotdeauna prezente trecutul imens și viitorul către care suntem împiedicați să ajungem, dar noi vom învinge și viitorul nostru va fi mare. Nația asta a scos mereu din discuție ceea ce este în acest moment și a pus mereu accentul pe ceea ce a fost, situație care este oricum incertă, și pe ceea ce va fi, treabă despre care nici Nostradamus nu poate ști nimic când vine vorba de români. Suntem poporul lui ieri și mâine, niciodată al lui azi. Trăim din ieri și sub nici o formă pentru mâine, de vreme ce nu trecem prin azi ca să ne putem pregăti de el. Nu putem spune ieri am fost mișto, dar azi am fost un dobitoc, poate mâine o să fie mai bine, am învățat ceva din azi. Nu. Cum să facem așa ceva? Noi suntem mișto și azi, chiar într-o stare de mizerie avansată aflați, pentru că ieri am fost ceva indefinit. Până și poetul nepereche, luceafărul poeziei românești, nulitatea aia literară folosită de comuniști pentru a ascunde în spatele ei atâtea talente interzise, spunea că “la trecutu-ți mare, mare viitor”, ștergând și el de pe foaie ziua curentă prin care tocmai trecea când și-a scris porcăria. Sau viziunea despre viitor, că trebuie să-i acord măcar posibilitatea meritului acesta.

Peste 100 de ani, dacă țara asta pe care o consider infectă va mai exista, lumea ne va găsi la fel. Oamenii lui ieri, scuipând prezentul și crezând că acesta va putea fi curățat de prosoapele de ieri, atârnându-se de iluzia unui viitor în care cineva ne va livra alte prosoape pentru că ziua de azi a trecut fără să le spălăm pe alea murdare și fără să producem unele noi, curate, pentru că nici nu suntem capabili de asta și mai suntem și prea leneși și mândri pentru asta. Suntem singura nație capabilă să moară din cauza prezentului. Noi nu ne facem planuri. Planificările noastre sunt mărunte și cocoșate. Nu știm să culegem ceea ce trebuie din trecut și nu știm să sădim nimic pentru viitor, dar noi ucidem ziua de azi, singura punte pe care o avem cu adevărat între ceea ce suntem și ceea ce am putea fi, pentru că ceea ce a fost nu mai are nici un fel de importanță. Și oricum nu am fost cine știe ce. Societatea noastră de aici, din Africa Europei, moare nu pentru că viitorul este sumbru, ci pentru că prezentul este inexistent. Suntem o premieră din toate punctele de vedere.

Ceea ce s-a întâmplat azi, dragilor, este lucrul la care ne pricepem cel mai bine de sute de ani.

Ne căcăm în mijlocul sufrageriei, punem repede preșul deasupra și apăsăm cu piciorul ca să se turtească, iar când vine cineva și ne spune că miroase a căcat noi îi spunem că e un idiot, i se pare, are ceva cu noi, pentru că ieri nu a mirosit și oricum până mâine mai deschidem și geamul, puțin, cât să nu ne sperie aerul.

Desigur, s-a ajuns la situația în care mirosul de rahat nu mai iese sub nici o formă din covor.

Dar cine observă asta este rău intenționat și face o declarație politicianistă.

Și-n plus, la Vatican scrie că dacii erau cei mai curați dintre geți.