Votezi iar…

De fapt e vreme ca să ucizi. Dar să sperăm că măcar pentru moment treaba asta va rămâne doar un titlu al unui volum de John Grisham. O asemenea tulburare socială, pe lângă faptul că ar veni cu anumite beneficii, ar destabiliza definitiv o țară care nu doar că este instabilă, este chiar debilă. Însă nu-mi fac probleme. Românilor le este bine.

Deocamdată.

Să spun câteva lucruri, că poate unii nu știu cum sunt eu când vine vorba de vot.

Mă cuprinde un râs isteric în clipa în care aud că trebuie să mergem la vot. Nu, nu trebuie. Votul este un drept, nu o obligație, să asimilăm bine asta. Și în țara asta obligație nu va deveni, din motive clare. Dacă până acum am râs isteric, de aici mi se umple p*** de lacrimi când aud că dacă nu am votat atunci nu am dreptul să vorbesc. Asta înseamnă anularea democrației, democrație care-mi permite să nu încredințez votul meu vreunui candidat dintre cei existenți. De aici se disjunge un alt hohot, ăla conform căruia e bine să mergem la vot și să alegem răul cel mai mic. A merge la vot ca să alegi un rău mai mic este același lucru cu a alege să lași în libertate violatorul unei babe, dar să-l condamni la ani grei de temniță pe cel al unui copil. Ambele categorii sunt neajutorate, incapabile să se apere singure, dezavantajate, iar a avea mai multă empatie pentru un om tânăr, în ideea în care el este viitorul, nu-nseamnă decât că desenezi o discriminare democratică. Așa stă treaba cu răul mai mic în viziunea mea. La final, să crezi că mergând să votezi ți-ai făcut datoria față de țară, că am auzit-o și pe asta… It’s the goof of all time, cum spunea Al Pacino în “Devil’s Advocate”. Datoria față de țară ți-ai făcut-o din prima clipă în care ai plătit taxe. În România asta a fost, este și va fi singura datorie pe care o vei avea. Combinată cu o obligație, normal, ca peste tot. Doar că ăia mai au și drepturi în schimb ce unicul drept al tău de aici este să plătești. Să contribui.

Acum… și vreme e ca să votezi.

De ce? De ce să votezi, mai precis?

Păi, ca să le dai permisiunea ta de a te fura.

Păi, ca să le dai permisiunea ta de a te ironiza.

Păi, ca să le dai permisiunea ta de a te batjocori.

Păi, ca să le dai permisiunea ta de a beneficia de servicii administrative de căcat.

Păi, ca să le dai permisiunea ta de a beneficia de servicii sociale de căcat.

Păi, ca să le dai permisiunea ta de a beneficia de servicii medicale de căcat.

Păi, ca să le dai permisiunea ta de a-ți împărți viața ta și a familiei tale între casă și serviciu, pentru că atât ai voie.

Păi, ca să le dai permisiunea ta de a te împovăra.

Păi, ca să le dai permisiunea ta de a-ți arăta pas cu pas cum viața amărâtă pe care nu ți-ai dori-o, dar pe care o vezi în casele atâtor persoane care fac parte din categorii sociale defavorizate, te va cuprinde până la urmă și pe tine. Uită-te la prietena, prietenul, soția, soțul, indiferent de sexul pe care-l au. Finalul va avea o singură formă: voi, spălându-vă o dată pe săptămână, ținând caloriferele închise și trei pături pe corpurile tremurânde, cumpărând cele mai ieftine și proaste alimente cu putință, drămuind cu mâinile cuprinse de Parkinson și Alzheimer puținii bani care rămân pentru medicamente.

Farmacia inimii, Catena. Doar că tu nu ești Arșinel și n-o să pupi tratament peste rând. Tu nu ești Minculescu, nu primești transplant subvenționat de stat, după care te apuci să faci reclamă la bere. Tu ești nimeni. Ai putea cânta. De fapt chiar știi să cânți. Ți s-a inoculat bucata asta muzicală din fragedă pruncie. “Marche Funèbre”. Frédéric Chopin. Toată viața ta a fost bucata asta muzicală. Cine e Chopin ăsta? Nu-ți face probleme, a jucat la Paris Saint Germain, da’ nu-n zilele astea, nu cu Zlatan și Cavani…

Îndrăznesc să cred.

Și eu îndrăznesc să cred în România, cum spune sloganul. Doar că nu-n aia în care crede majoritatea. Eu îndrăznesc să cred în România profund defectă, iremediabilă, horcăind din naștere. Eu îndrăznesc să cred în România sclavilor pe generații, cu fiecare generație din ce în ce mai împovărată pentru a le putea ține-n spate pe cele care nu mai au mult și se sting pas cu pas, așa cum a decis natura să se întâmple.

Eu îndrăznesc să cred în România. În România fără șanse, în România care ucide vise și speranțe, în România galerelor nesfârșite care au forma bugetului statului. În România în care toți asistații sociali îi votează exact pe cei care le vor răpi și ultimele șanse de mai bine, pentru că miza oricum nu sunt ei. Miza sunt cei care să-i întrețină. Pentru că așa ți-i aproprii pe cei cu mâna întinsă și exact în acea clipă îi robești și pe cei care-s prea slabi ca să se lepede de obligațiile pe care cred că le au. O să fiu cinic, dar am să spun că singura obligație pe care mi-o mai arog este aceea pe care o am față de mine și soția mea. Așa simt acum. Doar că degeaba simt asta. Ca și cetățean (PS – observați un model de folosire corectă a sintagmei “ca și”) nu pot decide pentru mine și ai mei. Nu pot decide nici pentru ei și ai lor.

Sunt obligat să fiu ei și ai lor.

Așadar, și vreme e ca să votezi. Și te duci. Și votezi. Și ești mulțumit că ți-ai făcut datoria de cetățean. Și țopăi fericit, le-am dat eu lor. Nu. Ți-au dat-o ei ție, te asigur.

Știi ce va fi după alegerile astea?

Să-ți explic.

Alegerile s-au câștigat mereu cu cei mici, umili și săraci. O să spui că nu este așa, uite, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis. Greșit. Constantinescu a câștigat pentru că ăia de care am zis mai sus au vrut să vadă cum este și de partea cealaltă. Vorbesc serios, se săturaseră și ei de mizeria aia kominternistă. S-au înșelat. Băsescu a câștigat pentru că poate pentru prima oară prostimea din partea cealaltă a fost mai mobilizată decât cea a stângii. Plus alte câteva chestii de care nu vreau să vorbesc, nu-i frumos, mai ales că am lucrat direct pentru el și campaniile sale. Iohannis a câștigat pentru că nici măcar ai lui nu-și închipuiau că poporul acesta va ajunge să aleagă o asemenea chestie ternă și lipsită de expresie. Sper că nu este vreunul care să creadă că Iohannis a vrut să fie președinte. Toată prestația sa mi-a generat sentimentul că s-a ferit ca dracul de tămâie de asta. Nu i-a ieșit. Și nimeni nu s-a pregătit pentru asta. Nimeni.

Fără să existe vreun dubiu, alegerile acestea vor ajunge în mâinile celor de la PSD. Cumva este bine. Nu există-n clipa asta vreo forță politică reală pentru contracararea PSD-ului, nu văd nici un fel de partid politic gata să fie capabil de a-și asuma puterea. Dacă e vreunul care tocmai vrea să-mi explice despre Nicușor Dan și restul de cretini care-l înconjoară, atunci îl rog să se abțină de la comentarii. Omul ăsta nici măcar un activist social decent nu este capabil să fie, de restul de calități necesare unei guvernări și de restul de măscărici de care este înconjurat nici nu mai vorbesc. Nu poți guverna România cu sloganuri. Nu poți hipsteriza România. Asta este și marea greșeală a acestui jenant USR: se adresează unei tagme mici de sclavi cumva sătui (corporațiile nu plătesc deloc rău, chiar și la nivelul României), trecând cu vederea restul de categorii sociale cu probleme. România nu este aia a joint-ului-n gură și a Evianului în Centrul Vechi. România este aia a părinților mei și ai voștri care, prestând meserii decente și pentru care era nevoie de pregătire, au ajuns să drămuiască lunar 1.000 lei după 36 de ani de muncă. Sau mai puțin. Sau mai mult. Vedeți voi din studiile efectuate de surse independente cam care este suma necesară unui trai lunar decent. DECENT. Și studiile alea sunt făcute în afara bolilor și tuturor celorlalte care intervin după o vârstă.

Orice forță politică existentă-n clipa asta pe piață este o invitație de a vota PSD. Și asta mi se pare o chestie pozitivă. Puterea spartă înseamnă haos. Și avem destul, nu este cazul să primim și mai mult.

Așa că ne va prelua domnul Dragnea. Și va începe perioada în care va trebui să-și țină promisiunile față de masa imensă de votați. Salarii mai mari pentru bugetari. Ajutoare mai mari pentru asistați. Alte tipuri de ajutoare despre care s-a tot vorbit. Alte tipuri de pomană.

Toate acestea vor fi plătite din taxele și contribuțiile voastre. Unele din ele vor deveni mai mari. Unele din ele vor fi noi. Țara asta nu este capabilă să susțină mizeriile promise de PSD. Un eventual împrumut deja nu mai este fezabil, am senzația că ar aduce falimentul. Așa că se va merge pe colectarea extinsă. De la mine, de la tine, de la noi, de la voi. Și cum suntem din ce în ce mai puțini pe aici, va fi din ce în ce mai greu. Și cum sunt din ce în ce mai mulți asistați, va fi și mai greu. Doar că asta este soarta ta până ajungi să fii și tu asistat. Acum îți pare că nu afectează. Numai că te vei trezi cândva și te vei întreba de ce muncești de ani de zile pe același salariu mizer, de ce orice discuție legată de mărire este moartă din start, de ce nici alții nu oferă mai mult și de ce la final de lună nu reușești decât să plătești facturile și să-ți permiți poate o anemică ieșire pe undeva. Păi… pentru că angajatorul nu mai poate susține ceea ce va veni, de aia. E împovărat până peste poate și orice alt efort bugetar ar duce la inutilitatea muncii. Și crede-mă, tinere frumos și liber, exact asta te va lovi în cel mai scurt timp posibil. Plus alte chestii care țin de vremuri, de “ciocul mic, acum noi suntem la putere” și de alte amănunte simpatice deja adiacente caracterului domnului Dragnea.

Acum, poate te-ai aștepta la o soluție din partea mea. Regret, nu o am. La modul general nu o am și până și aia pe care o văd la nivel personal nu este chiar un brad de Crăciun în jurul căruia să dansez Kumbaya.

Eu doar ți-am spus ce vine după ce vreme e ca să votezi.

Ei, din clipa asta te poți bucura și lăuda.

Ți-ai făcut datoria față de țară. Și eu, că am să merg să votez.

Și vreme e ca să pricepi.

Ceea ce mă doare cel mai tare după rândurile acestea este că dacă nu mă duc la vot se va găsi un imbecil care să-mi spună că nu am dreptul să comentez.

Dar este clar, el va fi mai reușit, mai român, mai responsabil.

Partea mișto este că am să râd iar.

Pe undeva, dobitocul va crede până și că este mai liber…