Schingiuit de sensuri
Și udat de ploi,
Curge veacul ăsta,
Curge peste noi.
Cade ca o pată
Pe pereți din ură,
Ora ne e dată
Doar când ni se fură.
Saltimbanci siniștri
Moartea ne-o livrează,
Iar conștiința pură
Ipocrit valsează.
Între cer și stele
Nu mai e nimic,
Chiar și absolutul
Sfârâie-n ceainic.
Suntem doar un număr
Într-un sumbru veac,
Decimat dezastru,
Moarte fără leac.
Blues4Coffee 
curge veacul ăsta
schinguit de sens
ca un nor de ceață
trist, ambivalent
cade ca o piatră
peste ochi și gură,
cade ca o moarte
cu gust de cianură
saltimbanci de ceară
suntem. și tacit
așteptăm să moară
moartea la zenit
când visăm la stele
cu gust de țărână
și ne trece viața
cu gust de rugină
numărați ca boii
ne-nvârtim în cerc
ca stafii de vată
deghizate-n smârc
așteptăm să moară
veacul ăsta rece
care cade iară
ca o noapte. trece.
LikeLike
la prima mână, dar promit că mai șlefuiesc când reviu dupe uliț…
LikeLike
Uite că ajung să răspund…am spus eu că blogul ăsta este așa, ca să fie.
Da, se pare că încă mai putem să scriem. Amândoi. Cine știe, poate ne dăm mâna iar cândva 🙂
LikeLike
mâinurile ni le-am dat deja, cu scrisul știi tu ce spun mereu.
încă faci parte dintre cei puțini pe care muza îi așteaptă. cuminte.
LikeLike
A dracu’ muză, auzi tu, cum stă ea cuminte până vin eu de la meci :))
LikeLike
Bravo! 🙂
LikeLike
Mulțumesc mult 🙂 Contează enorm venind din partea ta 🙂
LikeLike
râzi tu râzi, dar te așteaptă. pe tine. de majoritatea fuge ca nenumitul de tămâie. :))))
LikeLike
🙂
LikeLike