E uneori mai greu să stau aproape.
(Nu, nu-i deloc un ultim trist fior…)
Poate e modul meu de a simţi că-i cald la noapte,
Când lacrimile-n pernă vor săpa izvor.
Azi oare-i azi, sau azi e încă ieri?
Decorul e acelaşi, discursul însă-i mut,
Şi-n palidul dialog dintre tăceri
Sclipirea ta din ochi nu pot s-o mai ascult.
A fost…de fapt nu vreau să ştiu ce-a fost,
Mi-e foarte greu s-accept vreun tern trecut.
Vreau doar să ştiu că vom găsi un rost,
Când mort va fi ce încă n-am avut.
Ştii unde sunt. La masa mea, din bar,
În care-mi amintesc de ceea ce m-am vrut,
Mai pot spera măcar că ai să ai habar
Că aripile noastre încă nu s-au frânt.
Ţi le-aş mai da puţin; picajul cel dintâi,
Să fie acela apropierea ce-am visat,
Şi în postfaţa cărţii fără căpătâi,
Să scrie că doar tu ai mai aterizat.
4 decembrie 2008
Blues4Coffee 