Pana-ar fi vrut să cânte, dar vezi tu, nu mi-e bine,
Şi-i greu să fur silabe în colţ de bulevard,
Ştiu doar că eşti în casă şi pui nisip pe mine
Când îmi ucid speranţa şi visele-mi le ard.
Preumbli pe podeaua pe care uneori alunec
Când fug să mă asigur de-un drag contrabalans,
Nu-i ploaie şi nu-i toamnă, însă se iscă tunet
Când paşii noştri, singuri, urzesc acelaşi dans.
Şi nu te pun pe note, deşi am portativul
Pe care-aştern într-una ciudate simfonii,
Nu le-aş permite-n veci să strice echilibrul
Aflând c-aici, la noi, mai ştim a ne iubi.
Şi cade asfinţitul, încet te-aştern pe rug,
Născând o carne nouă din colţi de demiurg.
2 noiembrie 2010
Blues4Coffee 