Sonet, I

De-aş pune-n tihnă mâna pe tot ce nu cuprinde
Ascunsul tâlc al cărnii în care mă închei,
Ţi-aş mângâia piciorul din criselefantine
Şi te-aş închide-n mine, pe veci, fără de chei.

Un sunet de vioară îţi este tot grumazul
Cînd degetele mele îl acordează fin,
Şi fără de sfârşit îţi este tot zăgazul,
Acelaşi, înc-o dată, ce-mi este alcalin.

Nu-ncerc să fug de mare, nisipul mă-nconjoară
Pe plajele din tine am învăţat să mor,
Ştiu doar că depărtarea de noi ar vrea să doară
Şi că mor sinonime pentru ce simt în dor.

De fapt, acestea-s versuri, din fapte ce le ştii,
Le vei trăi pe seară, când rime îţi voi fi.

9 aprilie 2009

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s