Mașina de trăit fără conștiință

Am urmărit recent o emisiune care trata fenomenul bloggingului. I-am văzut pe X, Y sau Z, blogări de senzație, la propriile birouri, spunându-ne cât câştigă pentru că blogăresc. Am înţeles că unii nu ies din casă pentru a-şi presta munca. Am mai văzut, cu surprindere, că unii blogări lipsesc din enumerarea stimatului post de televiziune. Am mai fost informați în cadrul emisiunii cu alte câteva lucruri, dar nu mai merită amintite, pentru că nu asta este ideea.

De ceva vreme, unii blogări câştigă. Nu este nici o problemă. Dacă există persoane care să plătească pentru a-i citi, atunci nu văd nici un motiv pentru care acest lucru să nu se întâmple. Însă problema apare când priveşti modalitatea în care sunt adunate aceste câştiguri. Publicitarea unor produse prin flagelarea celor concurente. Publicitarea unor produse prin prezentarea acestora într-o lumină mai pozitivă decât ar merita. Publicitarea unor produse care cândva au fost concurente ai unor alte produse publicitate, la acea vreme, ca fiind de calitate. Publicitarea unor multe alte lucruri nu lipsite neapărat de calitate. Publicitarea oricărui produs, oricât de ordinar ar fi, pentru o sumă, oricât de ordinară ar fi şi ea. Publicitarea, publicitarea, publicitarea.

Ştiu unde se nasc o mare parte din campaniile acestea, uneori furibunde. Am trecut prin două agenţii de publicitate şi la ora actuală nimic nu poate fi mai bolnav decât circuitul neuronic al unui om care trebuie să împingă un produs în atenţia publicului. Presiunea este enormă, toată lumea trebuie să mănânce, iar în publicitate, ultimul lucru care contează este consumatorul. O ştim cu toţii, dar nu sunt sigur câţi au curajul să spună asta. Lanţul lipsei de conştiinţă se leagă repede. Unii au bani, ceilalţi doresc să-i aibă. Şi… ajungem la ce am povestit mai sus. Orice alt simulacru de discuţie referitoare la corectitudine nu-şi are rostul. Cum se uită personajele acestea în oglindă? Cu ochii. Cum dorm noaptea? Pe pernă. Ce le vor spune copiiilor lor, când aceştia vor raţiona de unii singuri? “Azi mergem să-ţi iau un iPhone 12. E revoluţionar”. Cum se uită la noi, cei care încă mai reuşim să respingem? Detaşaţi, suntem prea puţini.

Online-ul a inventat o maşină infernală de câştigat murdar, fără conștiință. Acum nu multă vreme, francezii imitau salutul românesc, acel devastator “s’il vous plaît”. Blogării întind mâna la două beri şi-un tricou de bumbac 100%. Avantajul este de partea celor despre care vorbeau francezii: ei măcar fac asta în Paris.

Nu ader la maşina aceasta de trăit murdar. Și nici nu mi-o voi asuma vreodată. Tocmai de aceea, sper să am mereu forţa de a-mi menţine în funcţiune propria maşină, desenată de-a lungul atâtor ani de viaţă. Nu vă speriaţi, nu e cine ştie de capul ei. Nu se mişcă foarte repede, nu ştie să se vândă pentru nimic și nici nu devine “versatilă” în faţa lipsei de conştiinţă.

Este doar o maşină de pierdut onorabil.

—

Materialul, pe Mala Hierba.