Marcian Petrescu şi Trenul de Noapte, la Green Hours

Pe Marcian Petrescu l-am ascultat prima oară în Art & Jazz, pe acea vreme cântând sub numele de Electric Storytellers, și sper să nu mă înșele memoria, era alături de Florin Giuglea. A fost un concert văzut din întâmplare, într-o seară în care lumina nu dorea să se stingă, așa că am coborât să o înec într-un Jack. Am văzut un om într-o salopetă, cu o șapcă, care scotea muzicuțe de prin toate buzunarele, și un tip care m-a făcut subit să mă bucur: bă, uite, ăștia tinerii mai știu de blues. A fost o seară în care am coborât să amețesc, dar Marcian și Florin mi-au trezit toate simțurile la viață.

Ei, sâmbătă seara am fost la Green Hours să-l ascult pe Marcian, de data aceasta alături de Trenul de Noapte. Și l-am scos din bârlog și pe Lup, ca să ne bucurăm împreună de un urlat la lună.

Marcian Petrescu este muzicutist. Instrumentul său este muzicuța, la ea cântă. Face asta cu nerv, ritm, dragoste și sudoare. Nu am crezut în viața mea că acea “chestie” de tablă poate ascunde și bucurie, și lacrimi, și dor, și distanță și alte o mie de sentimente pe care nu le pot reda acum. Că te coboară, urcă, păstrează pe linia de plutire. Muzicuța lui Marcian este un carusel, un Montaigne Rousse din care nu te mai poți da jos. Un carusel de muzică, trăiri și exprimare.

Nici ceilalți colegi ai săi de trupă nu se lasă mai prejos. Constantin Bărbășelu (tobe) și Robert Ardeleanu (bass) alăcuitesc o secție ritmică pe care și-ar dori-o mulți și aici am avut din nou bucuria din Art & Jazz: nene, sunt foarte tineri. Și asta e bine. Iar Rareș Totu a executat câteva solouri demențiale cu o ușurință fantastică, mai ales în a doua parte a concertului. Aici am o mică reținere: am avut senzația că în prima nu s-a simțit foarte în largul lui, sau așa cred. Deh, nu sunt specialist, dar la ceea ce ne-a oferit după pauză, trăiesc prin prisma acestei senzații. Oricum, e om, și oricum asta nu înseamnă că a mers ceva prost. Nu. Dar parcă nu era el.

În ceea ce privește muzica, e greu să vă spun ce am ascultat. Ar fi păcat să enumăr, pentru că vă las vouă surpriza de a descoperi totul la un viitor concert. Am să spun doar că am auzit o variantă splendidă a lui “Cold, cold feeling”, a lui Albert Collins, și un vreo 20 de minute de “Chan chan” al lui Compay Segundo, într-o formă absolut demențială. L-aș fi lăsat pe acesta din urmă să vă răsune în urechi, din nefericire Trilulilu are limitare de volum, iar YouTube de timp. Așa că am să vă ofer “Nu mă mai stresa”. Și sunt sigur că o să vă placă.

Iar de final, aș vrea să închei cu o frază. O frază provenită dintr-un film. “Crossroads” se cheamă pelicula, și este un film ușurel cu Steve Vai, brodat pe legenda ce-l însoțește pe Robert Johnson. Poate aveți timp să-l vedeți cândva, e plin de muzică, Mississippi și toate celelalte. E chiar plin de suflet. Dar să păstrăm doar fraza:

“Where I come from, you don’t blow no harp, you don’t get no pussy“.

Aici, dacă nu știi să sufli, mai bine du-te și ascultă-l pe Marcian. Te va lăsa fără suflare și cu sentimentul că ai redescoperit ceva ce zăcea de mult în tine.

Poate chiar tu…

2 thoughts on “Marcian Petrescu şi Trenul de Noapte, la Green Hours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s