Mai înţelept ca-ntotdeauna
Şi tot atât de idiot,
Acum pricep ca e totuna,
Să n-ai nimic sau să ai tot.
Şi paradoxul mă omoară
Şi sunt nebun să mi-l explic,
Că totu-a fost până aseară
Şi astăzi nu mai e nimic.
Sunt sclavul presimţirii sumbre,
Pe care mi-o-nsuşesc intim,
Că vieţuim ca nişte umbre
Şi ca şi umbrele murim.
Şi, cum nu-i nimeni să te-acuze,
De stratageme şi de măşti,
Cum au putut aceste buze,
S-ascundă faptul că urăşti ?
Un clopot bate într-un munte,
Cu neînţelesul lui bing-bang,
Minunea dragostei înfrânte
Şi-a suferinţei după rang.
Blues4Coffee 