Adrian Păunescu – “Mi-e imposibil fără tine”

Nici nu mai ştiu dacă erai frumoasă
şi nici în ce culori îţi stă mai bine,
ştiu doar că amintirea nu mă lasă
şi că mi-e imposibil fără tine.

Vizionez femei nenumărate,
femei interesante mă mai sună,
Dar rece şi străin mă simt de toate
şi nu mă văd cu ele împreună.

Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă,
care-a decurs din întâlnirea noastră,
dar vechiul dor al dragostei mă cheamă
şi tu îmi faci cu mâna la fereastră….

Subtile explicatii cui i-aş cere?
tot prostul face pe interesantul
şi-n condamnarea asta la tăcere,
mai conversez de-a surda, cu neantul.

Şi cum să transformăm iubirea-n ură,
de ce nu noi, ci solii să lucreze,
şi să pătăm simţirea cea mai pură,
punând incendiul tot în paranteze?

N-aş vrea să te-ndârjesc sau să te sperii,
nici să te fac să te-ndoieşti de tine,
dar eu te-am adorat fără criterii,
estet bolnav, al patimii depline.

De dragul tău, am fost cu lumea-n luptă,
te-am apărat de bârfe şi de crivăţ,
şi după toată veghea ne-ntreruptă,
cedez numai în lupta împotriva-ţi.

Şi totuşi tu ai fost cea mai frumoasă,
la mine-n braţe îţi fusese bine,
obsesia iubirii nu mă lasă.
Şi-mi este imposibil fără tine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s